Disputele politice, interne şi nu numai, au ajuns pe prima pagină a ziarelor străine, iar presa internaţională pare să fie unanimă în a aprecia că asemenea dispute pot avea repercusiuni la nivel mondial.
„Ambasada Turciei din Statele Unite a suspendat vizele pentru cetăţenii americani după ce Statele Unite au adoptat anterior o măsură similară în privinţa cetăţenilor turci”, relatează ziarul turc „Hürriyet”. Acelaşi ziar precizează că „adjunctul ambasadorului american la Ankara a fost comvocat la Ministerul turc de Externe ieri dimineaţă”. Mai mult, cotidianul israelian „Ha’aretz” relatează că „autorităţile turce au emis un mandat de arestare pe numele unui cetăţean turc care lucra la ambasada americană din Ankara, iar soţia şi copilul acestuia au fost supuşi unui interogatoriu”. Acelaşi ziar aminteşte că, „săptămâna trecută, un alt cetăţean turc de la ambasada americană fusese arestat pe motiv că ar avea legături cu o mişcare condusă de prelatul Fetullah Gulen, cunoscut adversar al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan”.
Supărat şi el pe Statele Unite, Iranul „promite să dea o ripostă ‘zdrobitoare’ în cazul în care SUA vor cataloga Gărzile sale Revoluţionare drept organizaţie teroristă”, notează ziarul iranian „Tehran Times”. Citând un oficial iranian, acelaşi ziar menţionează că, „dacă Statele Unite vor face acest lucru, armata americană va fi considerată la fel ca Statul Islamic”. Şi tot în „Tehran Times”, un alt oficial iranian afirmă că, „dacă preşedintele Trump va transmite acordul nuclear cu Iranul spre aprobare Congresului SUA, gestul va echivala cu o sinucidere”. Referindu-se la aceeaşi problemă, ziarul american „The Washington Post” relatează despre disputele pe aceeaşi temă pe care preşedintele Trump le-a avut, cum altfel decât pe Twitter?, cu influentul senator Bob Corker, iar acesta i-a replicat: „Din păcate, Casa Albă a ajuns un sanatoriu pentru adulţi, dar este evident că cineva a lipsit de pe tura de dimineaţă”.
În Europa, Spania rămâne ‘cap de afiş’ în ziarele străine prin recenta criză din Catalonia. „După ce au lăsat strada pe mâna separatiştilor, susținătorii unității intenționează să-și facă auzită vocea”, observă publicaţia spaniolă „La Vanguardia”, referindu-se la marele marş al unioniştilor organizat, duminică, pe străzile Barcelonei. La Madrid însă, guvernul spaniol şi-a manifestat din nou fermitatea. Într-un interviu acordat ziarului „El País”, „premierul Mariano Rajoy a amenințat că va suspenda autonomia Cataloniei apelând la articolul 155 din Constituție și a făcut apel la unitatea țării: ‘Spania nu se va împărți, unitatea națională se va menţine’, a asigurat el, citat de acelaşi ziar.
Rămânând în Europa, nu putem încheia fără să amintim despre recenta reuniune NATO de la Bucureşti, la care a fost prezent şi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg. „NATO nu doreşte un ‘nou Război Rece’ cu Rusia, dar suntem îngrijoraţi de lipsa (ei) de transparenţă în privinţa manevrelor pe care le organizează”, a declarat Stoltenberg”, citat de ziarul american „The New York Times”. Şi tot „The New York Times” menţionează că „România inaugurează o brigadă NATO internaţională în oraşul Craiova”. Dar portalul televiziunii moscovite Russia Today are unele dubii, întrebându-se: ‘Acţiuni defensive?’
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR