Poliţiştii de frontiera din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontiera Nădlac au descoperit, într-un camion încărcat cu pământ de flori, 58 biciclete electrice, în valoare de aproximativ 920.000 lei, semnalate ca fiind furate din Germania, pe care doi fraţi români au încercat să le introducă ilegal în ţară. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csandpalota, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Andrei R., în vârsta de 25 de ani, cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, conducea un automarfar marca Man, înmatriculat în România, fiind însoţit de fratele său Marian R., în vârsta de 30 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleţi cu pământ de flori din Olanda pentru România. La controlul specific efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă al mijlocului de transport 58 biciclete electrice, pentru care cei doi fraţi nu au putut prezenta documente legale. În urma verificărilor efectuate, a reieşit că cele 58 de biciclete electrice sunt semnalate ca fiind furate din Germania. Cetăţenii români au declarat că au încărcat pamântul de flori în Olanda, iar pe timpul staţionarii într-o parcare din Germania au fost abordaţi de doi conaţionali care le-au propus ca, în schimbul sumei de 1.500 euro, să transporte bicicletele în România. Bicicletele, în valoare de aproximativ 920.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun, transmite corespondentul RRA, Ioan Suciu./cpodea
RADOR (11 octombrie)