Mihnea Costoiu şi Dinu Pescariu sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie

Fostul secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Mihnea Costoiu şi fostul jucător de tenis, Dinu Pescariu, sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie sub control judiciar, în dosarul în care se investighează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă „Cutezătorii” din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al DNA, Mihnea Costoiu este urmărit penal pentru abuz în serviciu, iar Dinu Pescariu, pentru instigare la abuz în serviciu. Cercetarea vizează modalitatea de încheiere a unui act adiţional din 2009 prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul prin care Baza Sportivă „Cutezătorii”, constând în construcţii şi teren în suprafaţă de aproape şase hectare, fusese dată în folosinţa Fundaţiei Dinu Pescariu./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie