Numărul copiilor şi adolescenţilor obezi din întreaga lume este în creştere

Potrivit unei analize globale, copiii din întreaga lume devin mai graşi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că dacă situaţia continuă, vor exista mai mulţi copii şi adolescenţi obezi decât subponderali, în doar cinci ani. Cifrele sunt clare. Obezitatea infantilă este în creştere. Cercetătorii de la Imperial College London şi OMS au analizat datele de index al masei din aproape toate ţările lumii. Ei au descris, în revista medicală The Lancet, că a avut loc o creştere cu de peste zece ori, de la 11 milioane de persoane obeze sub vârsta de 20 de ani, în 1975, la peste 120 milioane în prezent. OMS cere măsuri internaţionale pentru a rezolva problema disponibilităţii şi promovării alimentaţiei ieftine, cu număr mare de calorii./aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 octombrie