Agenda parlamentară a săptămânii viitoare

Ministerul Finanţelor urmează să facă mâine o serie de precizări în legătură cu sistemul de plată defalcată a TVA, aşa numitul split TVA. Explicaţile vor fi aduse la Senat unde este în dezbatere ordonanţa guvernamentală pe această temă. Plata defalcată a TVA adoptată de executiv a intrat în vigoare de la 1 octombrie, acum fiind opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Reporter: Angela Matei: „La Senat sunt aşteptate clarificări din partea Ministerului Finanţelor în ceea ce priveşte proiectul privind plata defalcată a TVA. Ordonanţa a ajuns marţi în dezbaterea plenului, însă a fost retrimisă la Comisia de specialitate pentru o săptămână. Premierul Mihai Tudose a explicat că unele observaţii ale patronatelor sunt corecte şi vor fi aduse modificări în parlament astfel încât măsura să nu mai fie obligatorie pentru toată lumea, ci să vizeze în primul rând firmele aflate în insolvenţă sau faliment. Deputaţii încep săptămâna cu o dezbatere la care este invitat ministrul afacerilor interne, Carmen Dan. Grupul parlamentar PSD este cel care a solicitat o dezbatere în cadrul „Orei guvernului” în legătură cu situaţia creată de pensionarea şi reangajarea aceloraşi persoane în cadrul Ministerului de Interne. Demersul reprezintă un răspuns la solicitarea PNL şi USR de a se înfiinţa o comisie care să ancheteze modul în care se fac aceste reangajări. Tot mâine este aşteptată la Comisia Juridică Rovana Plumb pentru a-şi susţine punctul de vedere în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale. Ea este cercetată în dosarul Belina pentru fapte din perioada când era ministru al mediului, iar procurorii au nevoie de aprobarea legislativului pentru că Rovana Plumb este în prezent deputat”./apuscasu/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie)