Consiliul Superior al Magistraturii continuă astăzi să analizeze concluziile verificării pe care Inspecţia Judiciară a făcut-o la Direcţia Naţională Anticorupţie. Astăzi îşi susţine punctul de vedere inspectorul-şef adjunct al instituţiei de control, care a calificat drept „inedit” faptul că o parte din echipa de inspecţie a făcut opinie separată cu privire le raportul verificării. Gheorghe Stan s-a referit şi la declaraţiile procurorului şef al DNA de la sfârşitul săptămânii trecute, când Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat la CSM punctul de vedere cu privire la raport, acuzând că acesta ar conţine menţiuni nereale sau eronate. După cum transmite reporterul RRA Mădălina Verman, reprezentantul Inspecţiei Judiciare a respins aceste afirmaţii şi a acuzat la rândul său că se încearcă astfel inducerea ideii că inspectorii nu şi-au exercitat atribuţiile de serviciu special pentru a se crea premisele contestării raportului./fmihoc/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie