La Chişinău, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că preşedintele Igor Dodon poate fi suspendat din funcţie pentru că a încălcat Constituţia prin refuzul de a-l numi în funcţie pe ministrul apărării.
Potrivit hotărârii Curţii Constituţionale, refuzul repetat al lui Igor Dodon de a numi ministrul apărării reprezintă o încălcare gravă a atribuţiilor sale şi o circumstanţă ce justifică procedura de suspendare a preşedintelui. Instanţa constituţională a decis că, în cazul în care preşedintele refuză să semneze anumite decrete, fiind obligat să o facă, el poate fi suspendat din funcţie pentru exercitarea acelor obligaţii, iar decretele respective vor fi semnate de preşedintele interimar. Igor Dodon a calificat hotărârea Curţii Constituţionale drept o încălcare flagrantă. El a menţionat că aceasta a introdus norme noi în Constituţie, ceea ce ar reprezenta o uzurpare a puterii în stat. Igor Dodon a declarat că nu va ceda şi nu va semna decrete de numire în funcţie a unor funcţionari. Acesta a ameninţat cu proteste stradale şi a chemat cetăţenii să semneze în favoarea unei iniţiative lansate recent de modificare a Constituţiei pentru transformarea Republicii Moldova în stat prezidenţial şi atribuirea unor prerogative mai largi şefului statului. Igor Dodon a repetat în mod repetat în luna septembrie solicitarea premierului Pavel Filip de a-l numi pe Eugen Sturza în funcţia de ministru al apărării, funcţie vacantă din decembrie 2016/csimion/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 octombrie)