Inspectorii antifraudă au verificat 126 de firme din mai multe centre comerciale

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au anunţat, astăzi, că au verificat, în ultimele două săptămâni, 126 de firme din zona Bucureşti-Ilfov, situate în mai multe centre comerciale. Au fost aplicate sancţiuni totale în valoare de peste 2 milioane de lei şi au fost date şi câteva avertismente. În patru cazuri, în care firmele desfăşurau simultan, ilegal, comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul, inspectorii au interzis desfăşurarea uneia dintre aceste activităţi în aceeaşi suprafaţă de vânzare, potrivit comunicatului de la ANAF. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a anunţat că va intensifica verificările la nivel naţional în depozitele cu ridicata, care reprezintă un risc fiscal considerabil./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie