Veşti bune se anunţă din Siria, iar presa internaţională s-a grăbit să le anunţe în speranţa că războiul civil din această ţară ar putea, cândva, lua sfârşit. „Marţi, Forţele Democatice Siriene au scos complet oraşul Raqqa de sub ocupaţia Statului Islamic”, anunţă ziarul de limbă arabă „Asharq al-Awsat”. „În Raqqa, toate luptele au luat sfârşit, iar forţele noastre au preluat controlul deplin asupra oraşului”, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor eliberatoare, citat de acelaşi ziar.
În Siria, ca de altfel pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu, situaţia rămâne însă încordată. Un semnal ar veni din partea Israelului, unde, după cum relatează cotidianul israelian „The Jerusalem Post”, „premierul Benjamin Netanyahu i-ar fi spus ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că ‘Israelul nu va permite prezenţa Iranului în Siria'”. Acelaşi ziar aminteşte că „avertismentul lui Netanyahu survine la o zi după ce Israelul a bombardat o baterie antiaeriană de tip SA-5 aflată pe teritoriul Siriei”. O publicaţie a evreilor din SUA, „The Jewish Journal” îşi pune însă o serie de întrebări în privinţa intenţiilor Rusiei: „Vor încerca oare ruşii să-i recomande Siriei reţinere (spunându-i că nu poate lansa un atac asupra forţelor israeliene) sau vor încerca să facă acelaşi lucru în privinţa Israelului (avertizându-l că asemenea atacuri nu vor mai trebui repetate)?”. Oricum, preţul eliberării oraşului Raqqa a fost scump: citat de portalul algerian DZbreaking, „Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului afirmă că, în ultimele patru luni, luptele s-au soldat cu 3.250 de morţi”.
În Europa, Brexitul şi recentele alegeri din Austria au continuat să rămână pe prima pagină a ziarelor străine. În privinţa tratativelor pe tema Brexitului, „atât premierul Theresa May, cât şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sunt de acord că ele trebuie accelerate”, titrează cotidianul american „The Washington Post”. Portalul EUObserver afirmă că, „în pofida dineului extrem de amical de luni, nu sunt semne ale unei asemenea accelerări” şi, după cum reiese din ziarul britanic „The Idependent”, „unii miniştrti britanici se tem chiar că negocierile ar putea eşua în câteva săptămâni”.
Rămânând în Europa, trebuie spus că recent alesul cancelar austriac Sebastian Kurz continuă să atragă atenţia presei. Un alt cotidian britanic, „Daily Express” informează că, cităm, „Juncker i-a ordonat liderului austriac să formeze un guvern în sprijinul Uniunii Europene”. O veste bună ar fi cel puţin că, potrivit ziartului austriac „Kurier”, „Kurz s-a angajat să formeze o coaliţie împotriva antisemitismului”. Dar un alt ziar austriac, „Die Presse”, se întreabă dacă nu cumva „Kurz este un populist de dreapta”. Ziarul mai afirmă că şi presa străină îşi pune aceeaşi întrebare şi că, potrivit ziarului francez „Liberation”, el „s-ar asemăna cu liderii ţărilor din grupul de la Vişegrad, cum ar fi premierul ungar Viktor Orbán”. Oricum, toate ziarele sunt de acord că, alături de francezul Emmanuel Macron, „Kurz se numără printre cei mai tineri lideri din lume”, după cum relevă şi ziarul francez „Le Monde”, depăşindu-i astfel pe mai vârstnicii Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, şi pe premierul canadian Justin Trudeau.
În Rusia însă, principalul adversar al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, nu are şanse de a se alătura acestui top. Potrivit ziarului „Moskovskii Komsomoleţ”, care o citează pe Ella Pamfilova, şefă a Comisiei Electorale Centrale din Rusia, „din cauza unei condamnări, Navalnîi va putea candida la alegerile prezidenţiale abia în anul 2028”. După care aceeaşi Pamfilova a adăugat: „Dl Navalnîi este un tânăr politician de viitor şi are toate şansele”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR