Municipiul Iaşi este singurul din România monitorizat de Comisia Europeană pentru că nu îndeplineşte standardele privind calitatea aerului

Municipiul Iaşi este singurul din România monitorizat de Comisia Europeană pentru că nu îndeplineşte standardele privind calitatea aerului. Din acest motiv, ţara noastră riscă să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie, afirmă ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu.
Graţiela Gavrilescu: „În România, trei municipalităţi sunt în procedură de infrigement. Singura care, în schimb, rămâne şi este la un pas de a fi trimisă la Comisia Europeană de Justiţie este municipiul Iaşi, privind măsurile pe care nu au reuşit să le implementeze şi să le ia pe calitatea aerului. Celelalte două municipii, respectiv municipiul Bucureşti, este aproximativ, să spunem în maxim două luni, în avizare hotărâre la Consiliul General pentru planul de măsuri pe calitatea aerului, în municipiul Braşov se implementează deja prin elaborare de fapt a studiulului privind măsurile de calitate a aerului în vederea elaborării acestui plan de măsuri.
Realizator: După cum transmite Radio Iaşi, prefectul Marian Şerbescu a precizat că, de la începutul anului, în judeţ s-au înregistrat 139 de depăşiri ale concentraţiei de pulberi solide în suspensie”./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 octombrie)