35 de români au murit până acum de rujeolă

35 de români au murit până acum de rujeolă. Numărul cazurilor confirmate în ţara noastră este de 9.670, anunţă Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Toate judeţele din România, cu excepţia judeţului Tulcea, au raportat până acum îmbolnăviri de rujeolă. Specialiştii atrag atenţia că unul din o mie de cazuri este mortal, iar din patru persoane care se îmbolnăvesc, una are nevoie de spitalizare. Vaccinul împotriva pojarului protejează copiii de această boală, iar 9 din 10 părinţi îşi vaccinează copiii, notează reporterul nostru, Adriana Turea./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie