Festivalul Naţional de Teatru, la cea de-a 27-a ediție, sprijină campania de fundraising pentru Construirea primei Clinici integrate de Oncologie și Radioterapie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, proiect ce va fi realizat de Asociația Dăruiește Viață.
În România, în momentul de faţă, nu există un centru de tratare a copilului bolnav de cancer care să beneficieze de toate serviciile necesare tratamentului: terapie intensivă, chirurgie, radioterapie şi chimioterapie. Copiii noştri au de două ori mai puţine şanse să se recupereze decât cei din ţările occidentale, din cauza absenţei unor servicii medicale şi a unor spitale adecvate.
Proiectul este estimat la 5 milioane de euro. Asociația Dăruiește Viață a strâns peste jumătate din sumă și așteaptă obținerea ultimelor avize pentru a putea demara construcția.
Avem încredere că iubitorii de teatru se vor alătura celui mai ambițios proiect de responsabilitate socială, menit să ofere copiilor diagnosticați cu cancer mai multe șanse la viață.
Cum vă puteți implica și cum puteți sprijini această campanie:
- SMS la 8844 cu mesajul SPITAL – o investiție de 2 euro/lună. Campania de SMS este realizată cu sprijinul Vodafone România, Orange România și Digi Mobil.
- Donații online: bursadefericire.ro
- Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit datorat statului: bursadefericire.ro/sponsorizeaza
Prin teatru putem schimba atitudinea faţă de lume. TEATRUL SCHIMBĂ LUMEA.
Va invităm sa participați activ la Festivalul Național de Teatru 2017!
—
Despre Asociația Dăruiește Viață
În 8 ani de activitate, echipa Dăruiește Viață a construit 18 camere sterile de transplant, triplând capacitatea de transplant a României; a construit un laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic, la Timișoara, și a dotat un laborator similar la Institutul Clinic Fundeni; a renovat secții de oncologie pediatrică și de adulți în București, Timișoara și Brașov; a reușit să strângă și să investească în spitalele românești peste 6 milioane de euro.