Luni, 23 octombrie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Pierre Larousse, pedagog, editor, filolog şi lexicograf francez, cel care s-a aflat la originea enciclopediilor Larousse, celebre instrumente pedagogice şi de cultură generală, care s-au distins, de-a lungul anilor, prin rigoare şi viabilitate. Lui Larousse îi datorăm apariţia Marelui Dicţionar Enciclopedic al secolului al XIX-lea, în care autorul intenţiona să redea, într-o ordine alfabetică riguroasă, toate cunoştinţele care îmbogăţesc spiritul uman. Momentul consacra astfel noţiunea de enciclopedie universală.
Primele forme de enciclopedie datează din antichitate, de la sfârşitul mileniului IV î.Hr, în Sumer fiind identificată o lucrare de acest tip, care cuprindea un inventar interesant de animale, pietre, plante şi păsări.
De asemenea, în Egiptul Antic, în Grecia, Roma, dar şi în Europa medievală au existat preocupări pentru înglobarea cunoştintelor vremii în lucrări sintetice.
Prima enciclopedie apropiată de caracteristicile vremurilor noastre a apărut în Franţa prerevoluţionară, la 1 iulie 1747 apărând ideea de a întocmi o carte care să cuprindă succint toate cunoştinţele acumulate în timp de omenire, sarcină care i-a revenit editorului francez Louis Breton. Titlul lucrării a fost „Enciclopedia sau dicţionarul artelor, meseriilor şi ştiinţelor”, iar pentru realizarea ei, editorul apelat la scriitorul Denis Diderot, un intelectual remarcabil al vremii. Enciclopedia cuprindea nu mai puţin de 35 de volume cu text, 4 volume ilustrate şi alte două volume cu indici, dedicând omenirii un excepţional instrument universal de informare.
Faptul că, în Franţa, intelecualii au creat o asemenea lucrare, a stârnit reacţia curţilor regale din Europa, ba chiar britanicii şi-au iniţiat o enciclopedie proprie, celebra Enciclopedia Britannica, autorul arătând, într-o scrisoare adresată regelui Angliei, că lucrarea elaborata în Franţa „este una a răspândirii anarhiei şi ateismului”.
A urmat realizarea de enciclopedii în Germania, Austria, Rusia, Italia şi chiar SUA, însă succesul a întârziat să apară, majoritatea lucrărilor fiind oprite după publicarea primelor volume.
Vorbim, apoi, despre apariţia lucrărilor de referinţă ale lui Pierre Larousse, în 1856, „Nouveau Dictionnaire de la langue française” şi în 1863, primul volum din „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e siècle”, care au desăvârşit conceptul de enciclopedie universală.
Pierre Athanase Larousse s-a născut la 23 octombrie 1817, în familia unui fierar din localitatea Toucy, departamentul Yonne, în Franţa.
Frecventează şcoala din localitatea natală, însă cunoştinţele obţinute aici sunt completate de numeroase lecturi particulare.
La împlinirea vârstei de 16 ani, Pierre a rupt tradiţia de muncitori a familiei sale, după ce a obţinut o bursă care i-a permis să meargă să studieze la Şcoala Normală din Versailles.
La finalul studiilor, în anul 1837, a revenit în localitatea natală, unde a devenit profesor de limba franceză, la gimnaziu, iar mai apoi a fost numit director al Şcolii Superioare de aici. După un scurt stagiu, perioadă în care constată arhaismul metodelor de predare, Larousse începe să experimenteze un sistem pedagogic considerat revoluţionar, bazat pe dezvoltarea iniţiativei elevului.
În anul 1840 se mută la Paris, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele, frecventând, ca student liber, cursurile de la Collège de France şi Sorbona, apoi, în anul 1848, s-a angajat ca profesor la o şcoală privată.
În această perioadă îşi va cunoaşte viitoarea soţie, pe Suzanne Caubel, însă cei doi aveau să se căsătorească abia 25 de ani mai târziu, fără a avea copii.
În anul 1849, publică „Gramaire élémentaire lexicologique” (Gramatica elementară lexicologică), apoi „Traité complet d’analyse grammaticale” (Tratatul complet de analiză gramaticală) – în anul 1850 – şi „Cours lexico-logique de style”, un an mai târziu. Tot acest efort editorial al autorului, pornea de la dorinţa sa de schimbare a metodelor de predare pe care Larousse le considera rigide şi arhaice, el intuind că schimbarea venea din capacitatea pedagogică de stimulare a interactivităţii şi creativităţii elevilor.
Tot în anul 1851, moment determinant al carierei sale conform biografilor săi, îl cunoaşte pe Pierre-Augustin Boyer, editor şi librar francez, alături de care va pune bazele Casei de editură şi Librăriei Larousse şi Boyer, unde au început să vândă cărţile publicate de ei, fie că vorbim de cursuri de pedagogie pentru profesori, ori manuale pentru cei mici.
În anul 1852, Larousse publică „Traité complet d’analyse et de synthèse logic” (Tratat complet de analiză şi sinteză logică), iar în anul 1856, Larousse şi Boyer publică „Nouveau Dictionnaire de la langue française” (Noul dicţionar al Limbii Franceze), în două volume.
Activitatea reamarcabilă a lui Pierre Larousse a continuat cu publicarea lucrării „Jardin des racines grécques” – în 1858, un an mai târziu înfiinţează revista „L’École Normale”, iar în 1860 pune bazele revistei „L’Emulation”, ambele fiind publicaţii cu caracter pedagogic, destinate în special elevilor, dar şi profesorilor.
Tot în 1860 publică lucrarea „Jardin des racines latines”, urmată de „Fleur latine des dames et des gens du monde” – în 1861, „Fleurs historiques des dames et des gens du monde” – în 1862.
În perioada următoare, preocupările sale lingvistice au ca rezultat publicarea lucrărilor „Nouveau Traité de versification française” – în anul 1862 şi „Miettes lexicologiques” – în 1863.
După o activitate editorială asiduă, în decembrie 1863, Larousse lansează pe piaţă primul volum din „Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea”, o lucrare care l-a impresionat în mod deosebit pe însuşi Victor Hugo, şi care avea să se constituie, peste ani, un fel de monument al totalităţii cunoştinţelor indispensabile omului, care erau cunoscute până în acel moment istoric şi o realizare cu mult deosebită faţă de ceea ce publicaseră Diderot şi D’Alembert, figuri complexe ale iluminismului francez, cu o influenţă majoră asupra spiritului raţionalist al secolului al XVIII-lea, care au editat „Encyclopédie”, un alt proiect celebru, care i-a inclus pe aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi. Marele dicţionar universal consacra astfel noţiunea de enciclopedie universală.
În anul 1868, Larousse puiblică „Grammaire complète syntaxique et littéraire” şi „Grammaire supérieure”.
În anul 1869, publică, în colaborare cu Felix Clément, „Dictionnaire Lyrique”, însă în acelaşi an, Larousse şi Boyer încep să exprime opinii divergente cu privire la afacerea lor, iar parteneriatul celor doi se încheie aici.
În condiţiile în care Larousse îşi asigurase o bază financiară solidă, el a rămas (totuşi) singur în faţa unei munci titanice, însă el continuă efortul de a aşterne pe hârtie enciclopedia care avea să-i aducă celebritatea, finalizarea acestui efort supraomenesc însemnând 11 ani de lucru asiduu şi 11 volume ale dicţionarului pe care a reuşit să le editeze în timpul vieţii şi un total de 22.700 de pagini.
Pierre Larousse pleca într-o lume mai bună, la Paris, la 3 ianuarie 1875, în urma unui atac de cord, la doar 58 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.
Următoarele 6 volume ale Marelui dicţionar universal au fost finalizate abia la un an după moartea lui Larousse, de un nepot al acestuia, pe nume Jules Hollier, marea operă „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e siècle” împlinind intenţia autorului de a reda, în ordine alfabetică, toate cunoştinţele care îmbogăţesc spiritul uman. Lucrarea conţinută în cele 17 volume, însuma un număr impresionant de 25.500 de pagini, iar de la momentul publicării integrale, va cunoaşte numeroase reeditări, în diverse formate şi limbi, până în zilele noastre.
De-a lungul anilor, Librăria Larousse a continuat să publice enciclopedii în mai multe volume, precum şi dicționare şi enciclopedii mai mici.
În anul 2004, Larousse a devenit filială a Hachette Livre, iar la 13 mai 2008, Compania de publishing Larousse lansa prima enciclopedie interactivă online, care pune la dispoziţie gratuit conţinutul dicţionarului enciclopedic şi contribuţiile internauţilor, în condiţiile în care editorii tradiţionali de dicţionare şi enciclopedii tipărite se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea internetului.
După ce, timp de aproape 150 de ani, enciclopediile tipărite şi-au trăit gloria, enciclopediile online par să devină preferate, însă nu toate dovedesc, încă, o valoare certă. Totuşi, vremurile în care vechile şi valoroasele enciclopedii tipărite vor deveni exclusiv inestimabile piese de anticariat, par aproape ….
