Calendarul evenimentelor, 24 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Membrii ai Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat şi cei ai Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor îl vor audia, de la ora 15:30, pe fostul premier Sorin Grindeanu, propus pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)

* Şedinţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial – ora 15:30

* Comisia parlamentară de control al activităţii SRI urmează să îl audieze din nou pe fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura

– Senat

* Președintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Cristian Sorin Dumitrescu, are o întrevedere cu Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei în Romania – ora 9:00, la Cabinet

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 5058, etaj 5
  • ora 9:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029, etaj 7
  • ora 9:30 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala 4044, etaj 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – camera 5043, etaj 5
  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia pentru politică externă – sala 4018, etaj 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj 3
  • ora 13:00 – Comisia românilor de pretutindeni – sala 7037/3, etaj 7
  • ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 9, parter, corp B3
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala 5001, etaj 5
  • ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – sala 6001, etaj 6
  • ora 13:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – sala 4044, etaj 4
  • ora 13:30 – Comisia pentru cultură şi media – sala 6053, etaj VI
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029, etaj 7
  • ora 14:30 – Comisia pentru mediu – camera 323, corp E 3, etaj 2
  • ora 15:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – sala 4044, etaj 4

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţa în plen

* ora 12:00 – vot final

* la înch. şedinţei de vot final – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 9:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională organizează, în parteneriat cu Asociația Criminaliștilor din România, conferința internațională cu tema „Prevenirea, combaterea și investigarea actelor de terorism” – sala „Drepturilor Omului”, nivel P
  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, Etaj 1
  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – sala 28
  • ora 12:30 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – nivel P1, camera 29
  • ora 12:30 – Comisia pentru politică externă
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et. PM, corp B4
  • ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala comisiei
  • ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 14:30 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala 3
  • ora 15:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, parter
  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazu

* Rep. Croația: Deputatul PSD, Răzvan Rotaru, participă, în perioada 24 – 26 octombrie, alături de ceilalți membri ai Comisiei pentru Politică Externă, la prima vizită oficială în Republica Croația, după deplasarea pe care a avut-o președintele acestui stat, Kolinda Grabar-Kitarović, la începutul lunii, în România

– Guvern

* Premierul Mihai Tudose participă la semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași, investiție de aproximativ 121 milioane lei, din care 88 milioane lei fonduri nerambursabile – ora 10:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Aspen Healthcare Forum, organizat de Institutul Aspen România, eveniment la care participă prof. dr. Florian Dorel Bodog, ministrul aănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi reprezentant al României la OMS, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România – ora 9:00, la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Amfiteatru, Bd. Mărăşti nr. 20A

* Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, cu ministrul-secretar de stat italian pentru Afaceri Europene, Sandro Gozi – ora 11:30, la sediul MAE

* Participarea secretarului de stat din cadrul MAE, Dan Neculăescu, la evenimentul de marcare a Zilei Națiunilor Unite, cu tema „ONU la 72 de ani”, organizat de Asociația Tineretului ONU din România, filiala București, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) – ora 15:00, la sediul SNSPA

* Israel şi Teritoriile Palestiniene: Vizita ministrului de externe, Teodor Meleşcanu (22 – 24 oct.)

* Palermo, Italia: Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, participă la Conferinţa Mediteraneeană OSCE 2017 „Large movements of migrants and refugees in the Mediterranean: challenges and opportunities” (23 – 25 oct.)

– Apărare, Interne

* Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 17 – 24 octombrie, cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Ziua Armatei României în şcoli”. Din program:

  • ora 9:00 – evenimentul are loc la Liceul Teoretic „Decebal”, cu participarea militarilor din Batalionul 2 Infanterie – Bd. Energeticienilor nr. 9-11, sector 3

* Bobocu, jud. Buzău: Festivitatea de depunere a jurământului militar de către elevii anului I de studii ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Bobocu – ora 10:00

* Constanţa: Festivitatea de depunere a jurământului militar de către elevii anului I de studii ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – ora 10:00, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

* Filipeștii de Târg, jud. Prahova: Sub egida Programului „România 100 de ani”, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Filipeştii de Târg, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, organizează cu ocazia Zilei Armatei României (25 oct.), simpozionul „Strategii şi politici de securtitate la nivelul autorităţilor publice locale” – ora 12:00, la sediul Muzeului „Conacul Pană Filipescu”. Cu această ocazie vor fi abordate subiecte de interes din domeniile apărării şi securităţii naţionale, dreptului internaţional umanitar, protecţiei populaţiei şi bunurilor civile în caz de dezastre (seism, incendii), în situaţii de criză şi de conflict armat

* Oradea: Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, în parteneriat cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Bihor, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Oradea, organizează manifestări dedicate Zilei Armatei României:

  • vernisajul expoziţiei „Centenar Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz” – ora 12:00, în holul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”; urmat, în amfiteatrul de la etajul I, de un simpozion pe aceeași temă
  • simpozionul cu tema „Semnificația și importanța Zilei Armatei României” – ora 14:00, în sala „General Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea

* Piatra Neamţ: Simpozionul cu tema „Armata României de-a lungul timpului”, organizat cu ocazia Zilei Armatei Române – ora 11:00, la Muzeul de Istorie

* Sfântu Gheorghe: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Covasna prezintă bilanţul activităţilor desfăşurate în primele 9 luni ale anului, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna – ora 13:30

* Sibiu: Festivitatea de depunere a jurământului militar de către elevii anului I de studii ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – ora 10:00, în incinta instituţiei, Str. Revoluției nr. 3-5

* Zalău, jud. Sălaj: „Ştafeta Veteranilor”, organizată de Asociaţia Voluntarilor Invictus România, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, va sosi la Zalău – ora 12:00

– Culte, Biserică

* Pelerinaj la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor (24 – 29 oct.). Manifestarea va consta într-un pelerinaj pe străzile Capitalei cu moaștele și icoana Ocrotitorului Bucureștilor. Din programul zilei:

„ ora 12:30 – vor pleca în procesiune două alaiuri: unul de la Catedrala patriarhală și altul de la Catedrala mitropolitană, având ca punct de întâlnire Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei

  • Prima coloană va porni din Catedrala patriarhală cu moaștele și icoana Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou spre biserica Sfântul Nicolae – Vlădica și pe Bd. Regina Maria până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei
  • A doua coloană va porni de la Catedrala mitropolitană – Biserica Sf. Spiridon Nou cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci (de la Parohia Sf. Vasile – Victoria, Protoieria Sector 1), moaștele și icoana Sf. Ier. Nectarie de la Eghina și Icoana Sfântului Cuvios Serafim de Sarov pe traseul: Calea Șerban Vodă și Str. Bibescu Vodă până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei

„ ora 13:00 – coloanele de slujitori și credincioși se vor întâlni la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei. Aici va fi rostită Ectenia întreită, și se vor intona troparele Sf. Cruci, al Sf. Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou și al Sf. Ier. Nectarie. Procesiunea va înainta pe Colină spre Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală, iar Lemnul Sf. Cruci, alături de raclele cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi depuse în baldachinul special pregătit

– Minorităţi

* Are loc avanpremiera filmului „Să nu mor în vis”, de Anelise Sălan și Ama Ciutu, o călătorie documentară care recuperează istoria romă despre sănătate din perspectiva personală, intimă, subiectivă a peste douăzeci de povestitori veritabili – ora 20:00, la Cinema Muzeul Ţăranului, Studioul „Horia Bernea”

– Administraţie

* Agenția pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) organizează evenimentul „BI REGIO Cafe” – ora 11:30, la Spațiul Public European. Evenimentul prezintă aspecte legate de creşterea absorbţiei pe programele operaţionale (implicit REGIO), în regiunea Bucureşti – Ilfov

* Arad: Şedinţă publică extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad – ora 11:00, în sala Regele Ferdinand, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Braşov: Conferinţă de presă susţinută de viceprimarul municipiului Braşov, Mihai Costel – ora 13:00

* Dej, jud. Cluj: Ședință de dezbatere publică cu privire la planuri urbanistice zonale – ora 12:00, la Primăria municipiului, sala de ședințe a Consiliului Local

* Galaţi: Şedinţă a Comisiei de Dialog Social Galaţi – ora 10:00

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Harghita – ora 10:00

* Târgu-Jiu: Şedinţa Colegiului Prefectural Gorj – ora 10:00

* Târgu-Jiu: Şedinţă a Comisiei de Dialog Social Gorj – ora 11:00

* Târgu-Jiu: Şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj – ora 12:00

– Juridic

* Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunţe în dosarul în care fostul ministru, Cristian David, este acuzat de luare de mită

– Organizaţii

* Lipăneşti, jud. Prahova: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia „Se Poate”, în cadrul proiectului „New trees for new life”, la grădiniţa din comună – ora 11:00, sat Zamfira, Str. Principală nr. 283

* Tulcea: Filiala Tulcea a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie România lansează proiectul „Puncte de prim ajutor în şcolile din mediul rural” – ora 10:00, sala „Dobrogea” a CJ Tulcea

– Social

* Miercurea Ciuc: Protest al angajaţilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita – ora 12:00

* Sibiu: Masă rotundă cu tema „Promovarea Strategiei Naționale de Educație Parentală”, organizată de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, în colaborare cu DGASPC Sibiu, Fundația „Un copil, o speranța” Sibiu și „SOS Satele Copiilor”, activitate în cadrul proiectului „Promovarea Strategiei Naționale de Educație Parentală” – ora 12:00, la sala de şedințe a Consiliului Județean Sibiu, Str. Gh. Magheru nr. 14

– Economic

* În perioada 24 – 25 octombrie, are loc cea de-a II-a ediție a evenimentului „Different City – Smart City”, organizat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Different Angle Cluster – primul cluster din domeniul ICT din București, împreună cu Agenția de PR Concord Communication şi în parteneriat cu Ambasada Olandei în România – ora 9:00, la Hotel Ramada Plaza, Sala Terra. Dezbaterea Națională 2017 – 2020 va avea loc astăzi, cea de-a doua zi (25 octombrie), fiind dedicată întâlnirilor bilaterale de business, ce se vor desfășura la Clubul Administrației – Str. Dumbrava Roșie nr. 2, sector 2

* În perioada 24 – 25 octombrie, se desfăşoară Conferinţa Globală IAA, organizată sub tema „Creativity can Change the World” – ora 9:00, la Opera Naţională Bucureşti. În cadrul evenimentului realizat de IAA România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural ARCUB, participă peste 20 de vorbitori de talie mondială, din toate colţurile lumii, inclusiv pe co-fondatorul Apple, Steve Wozniak

* Primul AAF Power Breakfast, eveniment organizat de Asociaţia Administratorilor de Fonduri- – ora 10:30, la Ok Center, Str. Traian nr. 1, Sector 3

* Conferinţă de presă Vodafone, pentru prezentarea noului CEO Murielle Lorilloux – ora 10:30, Pipera, Şos. Bucureşti Nord 2A

* „Mari proiecte care pot dezvolta România”, conferinţă privind planurile strategice de investiţii în marea infrastructură, în energie, apărare şi dezvoltare urbană (23 – 24 oct.) – ora 10:30, la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga

* Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București organizează cea de-a a XXIV-a ediție a Topului Firmelor – ora 18:30, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental

* Braşov: Sesiune de informare şi networking organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană – ora 18:30, la Hotel Kronwell

* Jud. Suceava: Conferinţă de presă organizată de Compania Naţională a Uraniului SA Crucea – ora 11:00

* Pitești: Adient Trim Pitești organizează evenimentul care se marchează extinderea capacității de producție a fabricii de tapițerii auto din oraș – ora 13:00, Bd. N. Bălcescu, nr. 64

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Covasna – ora 10:30

– Mediu

* Constanţa: Centrul Clusterului Transfrontalier al Energiei Verzi Constanţa-Dobrich, înfiinţat în cadrul Universităţii Maritime din Constanţa, organizează o serie de evenimente prilejuite de Ziua Internaţională a Mării Negre (31 oct.), pentru evidenţierea şi abordarea problemelor legate de salvarea şi reabilitarea Mării Negre – ora 10:30, la sediul universităţii, Str. Mircea cel Bătrân nr. 104, sala 710

– Învăţământ, Cercetare

* Institutul de Cercetări al Universității din București organizează prelegerea „Gamification and Behavioral Genetics Used in Recovering from Mental Illness” – ora 17:00, la Facultatea de Filosofie, Splaiul Independenței nr. 204

* Orhei, Rep. Moldova: Are loc un press tour inedit – vizitarea Centrului Educațional „Cheița fermecată”, deschis acum un an la iniţiativa unei tinere din Orhei, Adriana Buciușcanu, din fonduri europene – ora 13:00

– Istorie

* Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului organizează lansarea cărţii „Războiul civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci din România (1948-1982)” – ora 11:00, Str. Arhitect Grigore Cerchez nr. 16, sector 1. Prezintă: prof. univ. dr. Radu Ciuceanu, prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, prof. dr. Apostolos Patelakis

 

– Cultură

* Recital susţinut de violoncelistul  Răzvan Suma şi pianistul Daniel Goiţi, în cadrul Turneului „Vă Place…Beethoven?” (11 – 30 oct.) – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități

* Spaţiul Public European organizează, în perioada 24 – 26 octombrie, cursul de „Istoria filmului european în GIF-uri” – ora 15:30, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* Concert în cadrul turneului de lansare a CD-ului „Twenty Shades of Music”, ai cărui protagonişti sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 18:00, în Sala de spectacole „Eusebiu Ştefănescu” a Cercului Militar Naţional. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Deschiderea expoziţiei istorico-artistice a costumului popular din satul Podbujie, a oblastului Kolomenskaia din colecţia „Muzeului costumului tradiţional SUND&K” – ora 18:00, la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură, Bd. Lascăr Catargiu nr. 50

* Editura Herald organizează evenimentul „Arta de a trăi conştient”, care se va desfăşura în cadrul campaniei naţionale „Te asteptăm în librărie!” – ora 18:30, la Librăria Cărtureşti Verona, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15. Invitaţi: Daniela Andreescu (formator în managementul comunicării şi relaţiilor interpersonale, trainer, coach), Matei Georgescu (profesor universitar, psihanalist, psihoterapeut), Mihai Popa Radu (fondator Mindfulness Institute) şi Andreea Neagu (psiholog, psihoterapeut). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Bucureşti FM, Radio România Iaşi, Radio România Tg. Mureş, Radio România Timişoara, Radio România Cluj

* Recitalul „Vioara lui George Enescu”, susţinut de doi artişti de talie internaţională, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin CREART şi Radio România – ora 19:00, la Teatrelli, Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Printre partenerii media: Radio România Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi

* Are loc o nouă ediție a întâlnirilor despre literatura română contemporană „Creative Talking cu Andreea Răsuceanu și invitații săi”, invitata acestei seri fiind poeta și prozatoarea Ioana Nicolaie – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

* Proiectul cultural „CineBucureşti. 100 de ani de modernitate”, sub genericul „La film în oraş”, în cadrul căruia au loc proiecţii de film însoţite de dezbateri la cinematografele din centrul oraşului. Din program:

  • Proiecţia filmului „De trei ori București” (regia Horea Popescu, Mihai Iacob și Ion Popescu Gopo, 1968) – ora 19:00, la Cinemateca Eforie, Sala „Jean Georgescu”

* Conferinţa „Si dice romeno o rumeno?”, susţinută de prof. Luisa Valmarin, licențiată în Litere moderne – ora 19:00, la Institutul Italian de Cultură, Aleea Alexandru nr. 38. Din 1982, Luisa Valmarin este profesor de Limba și literatura română la Departamentul de Studii Romanice al Universității „La Sapienza” din Roma. A fost președinte al Asociației Italiene de Studii Sud-Est Europene (AISSEE), este membru fondator și a fost președinte al Asociației Italiene de Românistică (AIR) și este membru fondator al Societății Italiene de Filologie Romanică (SIFR). În 2003, președintele României i-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer

* Lansarea în limba română a volumului „În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte ţări de corupţie”, de Alina Mungiu-Pippidi – ora 19:00, la Centrul Ceh, Str. Ion Ghica nr. 11

* Trupa de rock alternativ și experimental, Anathema, revine la București în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria „ARTmania Bucharest Blast” – ora 19:00, la Arenele Romane. Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al celui mai recent album, „The Optimist”

* Are loc lansarea albumului „Sounding Tears”, semnat de Matt Maneri, Evan Parker şi Lucian Ban, în cadrul celei de-a II-a stagiuni „Artist in Residence”, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – ora 19:30, la Sala Mare ARCUB. „Artist in Residence” conține o serie de șase concerte organizate în perioada octombrie – decembrie. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește în premieră un nou performance intitulat „Numai publicul mai poate face o revoluție”, conceput de Florin Caracala, Flavia Giurgiu, Ilinca Manolache și Ioana Păun, video – Vlad Petri – ora 20:00

* Jud. Argeş: Festivalul Serile Lipatti își continuă cea de-a VI-a ediție la Conacul Lipatti de la Fundățeanca, avându-i drept protagoniști pe pianiştii Ieronim Gugu, Vlad Dimulescu, Andrei Licareț și Viniciu Moroianu – ora 18:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Baia Mare: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează lansarea volumelor de poezie „De vorbă cu tine” şi „Impulsuri spirituale. Meditaţii zilnice pentru un an”, ambele sub semnătura lui Daniel Chereji – ora 15:00, la sala de conferinţe. Cărţile sunt apărute la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017. Prezintă: prof. Aurelia Modoc, psiholog Maria Nechita, prof. Dragomir Bojan, scriitor, ing. Gheorghe Pop, director editură. Moderator: avocat Dorin Modoc

* Caracal, jud. Olt: Consiliul Judeţean Olt, Muzeul Judeţean Olt, în colaborare cu Centrul Cultural Municipal Caracal, organizează expoziția „Zugravi și iconari populari în zona Oltului de jos. Sinteze vizuale”, a artistului plastic Viorel Chirea – ora 15:00, la Galeria Artis a Muzeului Județean Olt (24 oct. – 9 nov.)

* Curtea de Argeș: Are loc lansarea volumului „Documente de la Matei Basarab despre Mănăstirea Argeșului”, autor Laurențiu – Ștefan Szecomvics și vernisajul expoziției „Prin cenușa imperiului”, în cadrul căreia vor fi expuse obiecte din tranșeele frontului austro-ungar, din Primul Război Mondial – ora 14:00, la Muzeul Municipal, Sala Basarab

* Ploieşti: Conferinţă de presă organizată cu prilejul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie – ora 11:00, în Foaierul Teatrului „Toma Caragiu”

* Sibiu: Finala concursului naţional de lectură „Bătălia Cărţilor” – ora 14:00, la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu, Str. G. Bariţiu, nr.7, în foaierul de la parterul Corpului B. Evenimentul marchează finalul primei ediţii a concursului desfăşurat la Sibiu, proiectul fiind iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, alături de ANBPR

* Tulcea: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea organizează, în colaborare cu Episcopia Tulcii, vernisajul expoziţiei temporare „Icoana este viaţă” – ora 12:00, la Muzeul de Etnografie şi Artă populară

* Budapesta: În perioada 24 – 26 octombrie, Institutul Cultural Român Budapesta organizează Festivalul de Jazz Românesc. Partenerul evenimentului este Budapest Music Center – la Opus Jazz Club, Str. Mátyás nr. 8. Anul acesta ICR Budapesta începe un nou proiect prin organizarea ”Festivalului de Jazz Românesc”, care va oferi publicului iubitor de jazz ocazia să se întâlnească cu valorile jazzului românesc. Astăzi, de la ora 21:00, vor susţine un recital „Nicolas Simion Group: Romanian Impressions”

* Israel: Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, România va fi reprezentată, în cadrul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional de Orgă Terra Sancta (24 sep. – 27 oct.), de către prof. univ. dr. Felician Roșca, care va susţine patru recitaluri de orgă în Yaffo, Nazareth, Ierusalim şi Bethlehem

  • Astăzi, recitalul are loc de la ora 18:00, în Yaffo, Biserica St. Peter

* Republica Cehă: Institutul Cultural Român de la Praga susţine prezenţa producătoarei Ada Solomon şi a regizorilor Alexandru Solomon, Adina Popescu şi Iulian Manuel Ghervas la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Jihlava (24 – 29 oct.)

* Suedia: Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă filmul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, începând cu ora 18:00, la cinematograful Klarabiografen din cadrul Kulturhuset Stadsteatern. La proiecția filmului va participa scenaristul Florin Lăzărescu, care va susține o scurtă prezentare despre tematica abordată în scenariul său, prezenatare care va fi urmată și de o sesiune de Q&A, pentru a răspunde întrebărilor din partea publicului. Vizionarea filmului face parte dintr-un proiect inițiat de Centrul pentru Studii Baltice și regiunea Europei de Est (CBEES), din cadrul Universității Södertörn și Academia Română, la care ICR Stockholm este partener, un atelier internațional pe tema relațiilor dintre romi și populația majoritară din Europa Centrală și de Est de-a lungul istoriei, la care participă experți din mai multe țări europene

 

– Sport

* În cadrul şaisprezecimilor Cupei României la fotbal au loc meciurile:

  • ora 16:00 – FC Argeş (II) – CSM Poli Iaşi – Stadion Nicolae Dobrin – Piteşti
  • ora 18:00 – Petrolul Ploieşti (III) – CS Mioveni (II) – Stadion Ilie Oană – Ploieşti
  • ora 19:00 – AS FC Universitatea Cluj (III) – Ştiinţa Miroslava (II) – Cluj Arena – Cluj-Napoca
  • ora 20:30 – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (I) – CS Universitatea Craiova (I) – Stadion Tineretului – Braşov

* Are loc un meci din etapa a VII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CSM Bistriţa – CSM Bucureşti – ora 18:00

* Castel di Sangro, Italia: Echipa feminină de fotbal a României întâlneşte formaţia Italiei, în grupa a 6-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2019 – ora 16:00, Stadionul Teofilo Patini

* Viena: Tragerea la sorţi când SCM Craiova şi HC Zalău îşi află adversarele din turul al treilea preliminar al Cupei EHF la handbal feminin – ora 12:00

– S-a întâmplat într-o zi de 24 octombrie 

* Cu 369 de ani în urmă (1648) avea loc semnarea „Păcii de la Westfalia”, care consfinţea sfârşitul Războiului de treizeci de ani (1618-1648), ultimul război religios important din Europa, şi deschide în diplomaţie istoria congreselor europene. Una din consecinţele acestui război a fost divizarea Germaniei în mai multe teritorii şi limitarea puterii Sfântului Imperiu Roman. Pacea de la Westfalia reprezintă o serie de tratate încheiate între mai şi octombrie 1648 la Osnabrück şi Münster şi, pe lângă Războiul de 30 ani, a pus capăt şi Războiului de 80 de ani (1568-1648) dintre Spania şi Olanda. Pacea de la Westphalia a fost încheiată între Sfântul Imperiu Roman (Ferdinand al III-lea), Regatul Spaniei, Regatul Franţei, Suedia şi Olanda. La 24 octombrie 1648 au fost semnate încă două tratate complementare: Tratatul de la Münster dintre Sfântul Imperiu Roman şi Franţa, tratat ce viza statele europene catolice şi Tratatul de la Osnabrück, dintre Sfântul Imperiu Roman şi Suedia, tratat ce viza statele protestante. „Pacea de la Westfalia” a reprezentat prima întâlnire diplomatică la nivel european, în urma căreia au fost consacrate principiile echilibrului politic şi al raţiunii de stat

* Se împlinesc 160 de ani (1857) de la înființarea primului club de fotbal din lume. Nathaniel Creswick şi William Prest au pus bazele unei echipe de fotbal, pe care au denumit-o sugestiv, Sheffield FC. Cum nu prea exista concurenţă la acea vreme, meciurile se desfăşurau doar între membrii clubului. Regulile jocului erau stabilite chiar de către fondatori, însă acest lucru a durat doar până când a luat fiinţă celebra Football Association (în 1863). Deşi încă există şi în zilele noastre, Sheffield FC şi-a încheiat foarte repede perioada de glorie, în 1885, când cluburile au trecut la statut profesionist. În momentul de faţă, Sheffield FC ocupă locul şapte în Division One South, cel de-al optulea eşalon din fotbalul britanic

* Cu 99 de ani în urmă (1918) era adresat mesajul secretarului de stat al SUA, Robert Lansing, privind recunoaşterea dreptului românilor de a-şi desăvârşi unirea (24.X/6.XI)

* În urmă cu 86 de ani (1931), la Bursa din New York, a avut loc cel mai mare crah financiar din istoria omenirii, care a cuprins şi România. Evenimentul marchează ceea ce numim “Marea Depresiune”, respectiv zguduitoarea criză economică a secolului al XX-lea (1929-1933), care avea să lovească marile finanţe, băncile, afacerile de orice fel, dar şi micile economii ale populaţiei, reduse peste noapte la nimic, într-o perioadă când statele nu organizaseră încă actualele fonduri de garanţie bancară. Acea zi de joi a rămas marcată cu sinistrul calificativ de „Joia neagră”, deşi unda şocului s-a propagat în lume timp de cinci zile calendaristice, fapt pentru care, în diferite locuri, a fost marcată ca „lunea neagră” sau „marţea neagră”

* Acum 39 de ani (1978), se inaugura Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti (din 1984, Spitalul Universitar Bucureşti)

* Se împlinesc 30 de ani (1987) de la inaugurarea noii linii a metroului bucureştean Piaţa Unirii – Pipera (8,4 km), încheindu-se, astfel, lucrările la magistrala a II-a, Nord-Sud (în lungime de 18,7 km)

* Cu 21 de ani în urmă (1996) intra în vigoare Convenţia cu privire la siguranţa centralelor nucleare, semnată la 20.IX.1994, la cea de-a 38-a Conferinţă Generală a AIEA de la Viena

Aniversări – Comemorări

– 1818: S-a născut Dimitrie Gusti, poet, traducător de fabule, autor de manuale didactice, fondator al ziarului „Zimbrul” (1850); prin decretul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 15.VIII.1864, Gusti devine cel dintâi primar al Iaşiului (m. 1887)

– 1853: S-a născut Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul Primului Război Mondial a organizat spitale pentru răniţi în mănăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (m. 1934)

– 1854: A murit (în exil, la Izmir, Turcia) pictorul Barbu Iscovescu (numele real: Baruh Iehuda); participant la Revoluţia din 1848 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia; a executat lucrări de decoraţie cu tematică revoluţionară şi a realizat portretele unor fruntaşi ai revoluţiei paşoptiste (n. 1816). NOTĂ: Dan Grigorescu, Monografia „Trei pictori de la 1848” dă moartea la 28.X.1854

– 1894: A murit pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neo-clasicismului şi al picturii în ulei; întemeietor, alături de Theodor Aman, al învăţământului artistic românesc (n. 1820)

– 1916: A murit generalul Ion Dragalina; în Primul Război Mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (n. 1860)

– 1921: S-a născut Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii şi traducătoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (m. 1977)

– 1922: S-a născut inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa, a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 1996) – 95 de ani

– 1929: S-a născut artista plastică Ileana Balotă (m. 1996)

– 1933: S-a născut actriţa Draga Olteanu-Matei

– 1936: S-a născut jurnalista de radio şi profesoara Eugenia Grosu Popescu; a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România; a avut colaborări de lungă durată cu revistele “Viaţa medicală“ şi “Revista Radio“; în perioada 1990-1996, a fost redactor-şef adjunct la Redacţia Ştiinţă a Radiodifuziunii Române. De asemenea, a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU, dar şi co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio (m. 2013)

– 1940: S-a născut criticul şi istoricul literar George Gibescu

– 1940: S-a născut Eugen-Sandu Cucerzan, eseist, istoric al filosofiei şi istoric literar

– 1940: S-a născut sculptoriţa Valentina Boştină (m. 1994)

– 1943: S-a născut Cornel Moraru, critic şi istoric literar

– 1943: S-a născut Theodor Stolojan, economist, om politic, profesor universitar; europarlamentar PNL; vicepreşedinte în Comisia pentru probleme economice şi monetare a Parlamentului European (din 2009); prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal (2008-2011); preşedinte al Partidului Liberal Democrat (2006-2007); consilier prezidenţial (ianuarie 2005-octombrie 2006); preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2002-2004); fost prim-ministru al României (octombrie 1991-noiembrie 1992); ministru al finanţelor (1990-1991)

– 1946: S-a născut cântăreaţa şi actriţa Anda Călugăreanu (numele adevărat: Anca Miranda Călugăreanu) (m. 1992)

– 1946: S-a născut ÎPS Petru Păduraru (prenumele la naştere, Ion), arhiepiscop al Chişinăului, mitropolit al Basarabiei şi exarh al Plaiurilor (din 24 octombrie 1995). NOTĂ 1: La 19.XII.1992 Patriarhia Română a emis un act ce consfinţea reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi cu statut propriu, stabilind „de jure” desprinderea acesteia de sub tutela Patriarhiei Ruse şi revenirea ei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (a fost recunoscută de autorităţile moldovene la 30.VII.2002). NOTĂ 2: În urma „Păcii de la Bucureşti” (1812), Rusia a căpătat pentru prima oară teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia; pentru grăbirea rusificării, Biserica din teritoriile anexate a fost trecută sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse

– 1947: S-a născut interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu, cunoscută drept „Doamna cântecului năsăudean” (m. 2009) – 70 de ani

– 1949: A murit muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul Nicodim Ganea (n. 1878)

– 1958: S-a născut actriţa Magda Catone

– 1961: A murit compozitorul şi pianistul Ion Filionescu (n. 1903)

– 1971: A murit Anton Balotă, filolog şi eseist; specialist în slavistică şi albaneză; filolog cu deschidere spre eseu, îşi încheie cariera prin cercetări în domeniul baladei româneşti şi sud-dunărene (n. 1901)

– 1972: S-a născut Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis; între anii 1990 și 2001 a câștigat 9 turnee de tenis la simplu, pentru ca la data de 15 august 1997 să ocupe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume; după ce a condus Federaţia Română de Tenis timp de patru ani, între 2009 şi 2013, Ruxandra Dragomir a fost aleasă, în iulie 2014, să ocupe funcţia de Preşedinte al Organizaţiei pentru Femei din Partidul Mişcarea Populară (PMP) – 45 de ani

– 1983: A murit inginerul Elie Carafoli, fondator al şcolii aerodinamice româneşti; a realizat, printre altele, în 1928, profilurile aripilor cu bordul de fugă rotunjit, denumite „profilurile Carafoli”; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1901, la Veria/Grecia)

– 1994: A murit Nichifor Ceapoiu, inginer agronom, membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1911)

– 1996: A murit Romica Puceanu, interpretă de muzică lăutărească (n. 1927)

– 2011, 24/25: A murit Liviu Ciulei, regizor de teatru şi film, actor, scenograf, arhitect şi profesor; considerat părintele teatrului românesc modern; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1923)

– 2013: A murit poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (n. 1934)

– 2014: A murit inginerul energetician Gleb Drăgan; importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; a înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1920, la Tătar Copceac-Cahul, azi în R. Moldova)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Comitetul pentru Bioetică al Consiliului Europei va discuta despre provocările privind protecţia drepturilor omului în faţa evoluţiilor ştiinţifice şi tehnologice din domeniul biomedicinei, în cadrul unei conferinţe internaţionale care marchează cea de-a 20-a aniversare a Convenţiei privind drepturile omului și biomedicina (cunoscută sub numele de „Convenţia de la Oviedo”). În deschiderea evenimentului va vorbi secretarul general adjunct al Consiliului Europei (CoE), Gabriella Battaini-Dragoni

– Strasbourg: Cu ocazia aniversării a 10 ani de la adoptarea Convenţiei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale („Convenția de la Lanzarote”), are loc conferința cu tema „Încetarea exploatării sexuale și abuzului împotriva copiilor: spre o lume a încrederii”. Convenția de la Lanzarote, semnată la 25 octombrie 2007, a fost ratificată de 42 de state membre ale Consiliului Europei. În deschiderea evenimentului va vorbi secretarul general adjunct al Consiliului Europei (CoE), Gabriella Battaini-Dragoni

– Strasbourg: Ministrul italian al justiției, Andrea Orlando, va semna Convenția Consiliului Europei privind infracțiunile legate de proprietatea culturală (CETS nr. 221) și va organiza o întâlnire cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei (CoE), Gabriella Battaini-Dragoni

– Strasbourg: Departamentul pentru tineret al Consiliului Europei organizează un seminar privind participarea tinerilor la guvernarea internetului. Reprezentanții consiliilor naționale de tineret, organizațiile locale și internaționale de tineret locale şi autoritățile publice vor formula recomandări pentru acțiunile viitoare care trebuie luate de către Consiliul Europei pentru a sprijini participarea tinerilor

– New York: Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite urmează să decidă, în cursul unui vot, dacă prelungeşte ancheta asupra atacurilor comise în Siria cu arme chimice. Statele Unite au cerut organizarea unui vot asupra proiectului de rezoluţie prezentat săptămâna trecută vizând permiterea comitetului de experţi ai ONU şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de a-şi continua încă un an activitatea pentru identificarea autorilor atacurilor cu arme chimice în cei şase ani de război în Siria

– Barcelona: Reuniune a executivului regional catalan, urmată de o conferinţă de presă

– Madrid: Constituirea unei Comisii senatoriale însărcinate cu analizarea măsurilor cerute de guvern asupra aplicării articolului 155 din Constituţia Spaniei, care permite suspendarea autonomiei unei regiuni dacă aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de stat

– Barcelona: Conferinţă de presă a reprezentanţilor formaţiunii CUP, partid de extremă stângă aliat al preşedintelui executivului catalan, Carles Puigdemont, în cadrul căreia vor fi prezentate acţiunile prevăzute pentru a împiedica preluarea controlului de către autorităţile de la Madrid

– Paris: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, primeşte vizita omologului său egiptean, Abdel Fattah al-Sissi

– Paris: Premierul irlandez, Leo Varadkar, este primit de preşedintele francez, Emmanuel Macron

– New Delhi, India: Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, este primit de premierul indian, Narendra Modi şi ministrul de externe, Sushma Swaraj

– Berlin: Noul Parlament (Bundestag), ales la legislativele din 24 septembrie, se reuneşte pentru prima dată, cu participarea inedită a deputaţilor partidului de extremă dreaptă „Alternativa pentru Germania” (AfD); are loc o nouă sesiune de consultări între partidele politice în încercarea de a forma un guvern

– Olympia, Grecia: Ceremonie de aprindere a flăcării Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2018 de la Pyeongchang (Coreea de Sud), care se vor desfăşura în perioada 9 – 25 febuarie, în prezenţa premierului sud-coreean, Lee Nak-Yon şi a omologul său grec, Alexis Tsipras

– Erevan: Vizita premierului rus, Dmitri Medvedev, în Armenia (24 – 25 oct.)

– Ankara: Ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, se întâlneşte cu omologul său grec, Nikos Kotzias

– Sindelfingen, Germania: Forum pe tema automobilelor organizat de ziarul „Handelsblatt”, cu participarea patronilor de la companiile Daimler, BMW, Volkswagen şi Ford Europa

– Riad: Deschiderea primului Forum internaţional al Afacerilor şi Investiţiilor (24 – 26 oct.)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 14 hotărâri privind România, Rusia, Slovenia și Turcia

– Belle Mare, Mauritius: Forumul Global al Pensiilor Private 2017 – OECD / IOPS (24 – 25 oct.)

– La Valletta: Ancheta privind asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, care a scris despre implicarea soţiei premierului maltez, Joseph Muscat în scandalul „Panama Papers”

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţiunilor Unite, stabilită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 31.X.1947, pentru a marca aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU, la 24.X.1945. Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la 26.VI.1945, la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării ONU (25.IV – 26.VI.1945, San Francisco). Oficial, ONU a luat fiinţă la 24.X.1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA şi de o majoritate de alţi semnatari. NOTĂ: Creată iniţial de 51 de ţări care se angajau să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă, ONU cuprinde astăzi aproape toate naţiunile lumii: în total 193 de state. România a fost primită în ONU la 14 decembrie 1955, alături de alte 15 state

– „Ziua Internaţională a Dezvoltării Informaţionale”; proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1972 (- 45 de ani), prin Rezoluţia 3038/XXVII, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemelor legate de dezvoltare şi asupra nevoii de a facilita comunicarea internaţională pentru rezolvarea acestor probleme; Adunarea Generală a stabilit că această zi trebuie să coincidă cu „Ziua Naţiunilor Unite” (24 octombrie), dar şi cu data adoptării, în 1970 a Strategiei Internaţionale de Dezvoltare pentru cel de-al Doilea Deceniu al ONU de Dezvoltare; s-a considerat că printr-o mai bună răspândire a informaţiei, ca şi prin mobilizarea opiniei publice, mai ales a tinerilor, se vor înţelege mai bine problemele legate de dezvoltare, promovându-se, astfel, cooperarea internaţională pentru dezvoltare

– 24-30: „Săptămâna Dezarmării”; începe în ziua intrării în vigoare a Cartei ONU; se sărbătoreşte anual şi a fost instituită prin hotărârea primei sesiuni speciale a Adunării Generale a ONU consacrate dezarmării, din 1978

– Ziua Naţională a Republicii Zambia; aniversarea proclamării independenţei şi a republicii – 1964

– 1601: A murit astronomul şi matematicianul danez Tycho Brahe; a făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, care au servit elevului său Johannes Kepler (astronom şi matematician german) la descoperirea legilor de mişcare a planetelor; constructor de instrumente astronomice (n. 1546)

– 1655: A murit Pierre Gassendi, matematician, filosof şi astronom francez (n. 1592)

– 1725: A murit compozitorul italian Alessandro Scarlatti (n. 1660)

– 1788: S-a născut Sarah Josepha Hale, scriitoare americană, autoarea cântecului pentru copii „Mary had a little lamb” (m. 1879)

– 1799: A murit Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (n. 1739)

– 1804: S-a născut fizicianul german Wilhelm Eduard Weber, care, împreună cu Carl Friedrich Gauss, a creat primul telegraf electric; a adus contribuții de pionierat în domeniul electrodinamicii teoretice (m. 1891)

– 1854: S-a născut chimistul olandez Hendrik Willem Bakhuis Roozeboom (m. 1907)

– 1882: S-a născut compozitorul maghiar Emmerich (Imre) Kálmán (m. 1953) – 135 de ani

– 1887, 24.X/5.XI: A murit Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (n. 1813) – 130 de ani

– 1898: A murit pictorul francez Pierre Puvis de Chavannes (n. 1824)

– 1899: S-a născut pictorul bolivian Cecilio Guzman de Rojas (m. 1950)

– 1904: S-a născut politologul german Theodor Eschenburg; a jucat un rol-cheie în constituirea Republicii Federale Germania după înfrângerea nazismului în 1945 (m. 1999)

– 1904: S-a născut Moss Hart, dramaturg şi director de teatru american (m. 1961)

– 1913: S-a născut baritonul italian Tito Gobbi (m. 1984)

– 1915: S-a născut scenaristul american Bob Kane (numele real: Robert Khan), creatorul personajului Batman (m. 1998)

– 1918: A murit compozitorul francez Charles Lecocq (n. 1832)

– 1921: S-a născut soprana croato-austriacă Sena Jurinac (m. 2011)

– 1923: S-a născut poeta americană de origine britanică Denise Levertov (m. 1997)

– 1925: S-a născut compozitorul italian Luciano Berio (m. 2003)

– 1927: S-a născut Gilbert Bécaud (François Gilbert Léopold Silly), cantautor, pianist şi actor francez (m. 2001) – 90 de ani

– 1929: S-a născut compozitorul american George Crumb

– 1929: S-a născut Hubert Aquin, scriitor, eseist şi activist politic canadian (m. 1977)

– 1931: S-a născut compozitoarea rusă Sofia Gubaidulina

– 1933: S-a născut fizicianul Andrei (Mihail) Andrieş din R. Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); ca preşedinte al Academiei de Ştiinte din R. Moldova, a rămas în istoria acestei instituţii prin numeroase împliniri, între care recunoaşterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română (m. 2012)

– 1933: S-a născut scriitorul american Norman Rush

– 1935: A murit istoricul belgian Henri Pirenne; specialist în istoria Evului Mediu; s-a făcut cunoscut, îndeosebi, prin lucrări de istorie economică şi socială; membru de onoare străin al Academiei Române din 1924 (n. 1862)

– 1938: A murit Ernst Barlach, artist expresionist german, sculptor, desenator şi scriitor (n. 1870)

– 1939: S-a născut actorul american F. Murray Abraham; a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1985 pentru rolul Antonio Salieri din filmul „Amadeus”

– 1943: A murit poetul canadian de limbă franceză Hector de Saint-Denys Garneau (n. 1912)

– 1944: A murit Louis Renault, industriaș francez, fondatorul companiei cu același nume, pilot de curse și pionier al automobilismului (n. 1877)

– 1947: S-a născut actorul american Kevin Kline – 70 de ani

– 1948: A murit compozitorul austriac de origine ungară Franz Lehar (n. 1870)

– 1957: A murit renumitul creator francez de modă Christian Dior (n. 1905) – 60 de ani

– 1974: A murit, la Amsterdam, violonistul, dirijorul şi pedagogul rus David Oistrakh; a rămas în lumea muzicală ca unul din cei mai mari violoniști ai secolului al XX-lea (n. 1908)

– 1992: A murit Amitha Bhose, filolog indian, important eminescolog străin, prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în bengali (n. 1933) – 25 de ani

– 2000: A murit interpreta afro-americană de jazz Jeanne Lee (numele de scenă al lui Margaret Davis) (n. 1939). NOTĂ: Unele surse (www.allmusic.com) menţionează ca dată a morţii 25.X.2000

– 2001: A murit editorul francez Guy Schoeller, „părintele” formatului Livre de Poche – Carte de Buzunar (n. 1915)

– 2012: A murit compozitorul american Bill Dees (cel care a compus piesa, devenită celebră, „Oh, Pretty Woman”) (n. 1939) – 5 ani

– 2013: A murit Manolo Escobar (numele real: Manuel García Escobar), cântăreţ şi actor spaniol (n. 1931)

– 2015: A murit actriţa americană de origine irlandeză Maureen O’Hara (n. 1920)