Fostul premier Sorin Grindeanu a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii. Cel care l-a propus pentru şefia ANCOM a fost actualul premier, Mihai Tudose. La ieşirea de la audieri, Sorin Grindeanu a amintit că s-a ocupat de acest domeniu de activitate în perioada în care a fost ministru al comunicaţiilor.
Sorin Grindeanu: E o instituţie pe care o cunosc îndeaproape, o instituţie cu care am colaborat şi în mandatul de ministru, şi atunci când am fost membru în comisia de IT din Camera Deputaţilor, e o instituţie care merită toată atenţia şi care merită a reveni acolo unde a fost ca şi prestigiu şi ca şi recunoaştere europeană.
Realizator: Sorin Grindeanu a fost nominalizat să preia conducerea ANCOM după ce fostul şef al instituţiei, Adrian Diţă, şi-a dat demisia, la sfârşitul săptămânii tredcute, în contextul criticilor din Parlament cu privire la reorganizarea instituţiei, considerată abuzivă./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie