Fostul preşedinte american, George H.W. Bush, a prezentat scuze unei actriţe care l-a acuzat că a hărţuit-o sexual, în urmă cu patru ani. Heather Lind a declarat că domnul Bush, care se afla într-un scaun cu rotile, a atins-o în mod repetat din spate şi i-a spus o glumă obscenă, la un eveniment pentru promovarea unui serial de televiziune. Doamna Lind a precizat că fosta primă doamnă, Barbara Bush, părea să fi observat ce se întâmplă. Actriţa a publicat afirmaţiile pe reţeaua socială Instagram, însă mesajul a fost, ulterior, şters. Un purtător de cuvânt al domnului Bush a declarat că incidentul a fost o tentativă de umor. „Preşedintele Bush nu ar provoca niciodată, în nicio circumstanţă, disconfort cuiva şi îşi cere scuze, sincer, dacă tentativa de umor a ofensat-o pe doamna Lind”, se precizează într-un comunicat transmis unor publicaţii precum Daily Mail şi People./mbrotacel/sdm2
BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 octombrie