După trei ani de documentare, filmul este prezentat la București
ActiveWatch a prezentat ieri la București, în avanpremieră, filmul SĂ NU MOR ÎN VIS, o călătorie documentară care recuperează istoria romă despre sănătate din perspectiva subiectivă a peste douăzeci de povestitori veritabili și ne oferă ocazia să îi cunoaștem pe Alina, Carmen, Daniel și Sorin, patru dintre primii medici romi care își asumă etnia fără ocolișuri. Proiecția a avut loc la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipei și a unui public numeros.
Ana Ciutu, co-realizatoare: „Deși pentru mulți poate părea ireal, suntem contemporanii apariției primei generații de medici romi. Fenomenul este fără precedent în România iar în spatele lui se află povești individuale, oameni și eforturile lor. În 2015, aceste povești au devenit subiectul filmului SĂ NU MOR ÎN VIS.”
În spitalele din România găsim cel mai adesea povești fără speranță, dar, cu puțin noroc, tot acolo îi găsim și pe Alina, Carmen, Daniel și Sorin, medicii romi care au ales să învețe o viață întreagă să îi vindece pe ceilalți. Ei au visat să devină medici și au făcut toate eforturile să își împlinească visul. Rezultatele lor i-au calificat să devină bursieri Roma Health Scholarship Program, program academic care a susținut peste 600 de studenți și elevi romi din 2008 până în prezent.
Anelise Sălan, realizatoare: „În 2015, i-am cunoscut la Iași pe Alina Călin și Sorin Lăcătuș. Alina era medic rezident iar Sorin era încă student. Am descoperit două personaje foarte puternice și am decis că ne vom întoarce. Anul următor am întâlnit alți doi medici romi, pe Carmen Boroghină și Daniel Stanciu. La finalul anului 2016 aveam portretele unor oameni pe care îi admiram foarte mult dar ne dădeam seama că povestea este mult mai complexă. Nu ne puteam opri acolo, aveam doar un început. În 2017 am călătorit prin țară, am aflat o mulțime de povești ale romilor despre sănătate și le-am adunat într-o colecție de istorie orală autentică. Acum filmul este gata!”
După trei ani de documentare, pot fi numărate mai bine de 50 de zile de filmare și peste 100 de ore de material video. Dar ceea ce contează cu adevărat nu este măsurabil. În urma orelor petrecute la montaj, a rămas povestea care dă voce persoanelor pe care rar le întreabă cineva de sănătate. Pentru multe dintre aceste persoane, numai drumul de acasă până la școală sau până la cel mai apropiat medic înseamnă mai mult de o oră prin frig, noroi, ghețuș sau arșiță. În ciuda dificultăților, chiar și în cele mai izolate dintre comunități trăiesc oameni care fac tot ce le stă în putință să fie mai bine.
Filmul documentar SĂ NU MOR ÎN VIS este o producție Active Watch, realizată de Anelise Sălan și Ana Ciutu cu sprijinul Open Society Foundations și al ArtKlub. Procesul de documentare a început în anul 2015 și a continuat pâna la mijlocul anului 2017 în cadrul programului de burse Roma Health Scholarship Program.
SĂ NU MOR ÎN VIS [documentar, România, 2017]| trailer – https://vimeo.com/231878912
Fotografii filmări – https://we.tl/zU1Tfryn2a | Fotografii avanpremieră (de Mircea Struțeanu) – https://we.tl/6k512GeliZ