Johnny Ward, din Irlanda de Nord, a vizitat 197 de state ale lumii. Pentru a efectua această călătorie el a avut nevoie de zece ani, a scris bărbatul, în vârstă de 33 de ani, pe pagina sa de Facebook. Ultima țară din traseul său a fost Norvegia, unde Ward a ajuns pe data de 14 martie. Turistul a ales această țară ca punct final al călătoriei sale pentru că de aici reușea să revină mult mai ușor în țara sa natală. Potrivit BBC News, Ward a avut de trecut prin multe încercări în timpul călătoriilor sale. El a fost arestat de două ori într-un stat african, în Liberia, iar în Angola chiar în fața sa a fost împușcată mortal o persoană. Ward a început călătoria sa în 2006. Potrivit afirmațiilor sale, în fiecare țară a petrecut de la câteva zile până la câteva săptămâni, pentru a cunoaște cultura poporului şi țara respective. La începutul călătoriei sale, el s-a confruntat cu dificultăți materiale, fiind nevoit să predea engleza în Thailanda și în Coreea de Sud, pentru a câștiga bani. Apoi Ward a deschis un blog pentru iubitorii de călătorii, dar şi pentru a face rost de bani de pe urma publicității. Acesta susține că a reușit astfel să facă rost de peste 1,5 milioane de dolari. Ward a luat legătura cu cei de la Guinness Book. El își dorește să fie recunoscut oficial ca fiind cea mai tânără persoană care a efectuat o călătorie în absolut toate statele lumii, precum și singurul irlandez care a reușit să facă acest lucru. Bărbatul intenționează să revină în țară, apoi să plece într-o nouă călătorie cu motoricșa, din Belfast până în capitala thailandeză Bangkok. În luna februarie, o tânără din SUA, în vârstă de 27 de ani, Cassandra De Pecol a călătorit în jurul lumii într-un timp record, mai puțin de o jumătate de an. Tânără de 27 de ani este pe cale să devină femeia care a vizitat toate ţările de pe Pământ în cel mai scurt timp./vdraguta
(www.lenta.ru – 25 octombrie)