Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european responsabil pentru moneda euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. În cadrul întâlnirii au fost discutate subiecte legate în special de viitorul Uniunii Economice şi Monetare, precum şi de procesul de aderare a României la zona Euro. Preşedintele Klaus Iohannis a spus că ţara susţine procesul de continuare a consolidării Uniunii Economice şi Monetare şi a arătat că pentru România, viitorul zonei euro prezintă o importanţă deosebită, având în vedere obiectivul strategic al României de a adopta moneda euro cât mai repede posibil. La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene a informat despre intenţia Comisiei de a prezenta, în luna decembrie a acestui an, un pachet de propuneri cu privire la consolidarea Uniunii Economice şi Monetare. Acesta va include şi propunerea privind crearea unui instrument financiar de asistenţă pentru statele membre care doresc să adere la euro, se precizează într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.ilixandru/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie