Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au descoperit cum se recunoaşte minciuna din mediul online. Deşi uneori depistarea minciunilor din mediul online este destul de dificilă, acest lucru a devenit astăzi posibil, susţin experţii de la Universitatea Cornell din New York. Ei au precizat că este însă mult mai dificil să descoperim minciuna din mesajele şi fotografiile postate pe reţelele sociale de către bărbaţi şi nu de femei, titrează „Daily Mail”. Cercetătorii americani de la Universitatea Cornell din New York au creat propriul lor Messenger pentru Android, unde au colectat aproximativ 1.700 de dialoguri, au împărţit corespondenţa respectivă în două grupe – în mesaje sincere şi mesaje mincinoase – pe care apoi le-au analizat. Ei au descoperit că atunci când femeile mint folosesc fraze mult mai lungi, în schimb în cazul bărbaţilor nu există nicio diferenţă, frazele sunt identice şi atunci când spun adevărul şi atunci când mint. De asemenea, când femeile spun o minciună, ele folosesc mult mai frecevent pronumele personal «Eu», în timp ce bărbaţii folosesc pronumele posesiv «Al meu». De asemenea, o persoană poate fi depistată că minte atunci când foloseşte în mediul online fraze şi cuvinte «evazive», cum ar fi «este posibil», «probabil» sau «desigur»./vdraguta/ddaniela
(www.rosbalt.ru – 28 octombrie)