În zilele de 22 și 29 octombrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a vizitat cele două biserici creştine penticostale româneşti din localitatea Micherechi (MEHKEREK), judeţul Bekes. Consulul general a participat programele de rugăciune desfăşurate la „Biserica Penticostală română numărul I” din Micherechi, și la Biserica Penticostală ”Betel”, cu ocazia „Ziua mulţumiri”.
La programul primei biserici a participat și președintele Cultului Penticostal din Ungaria. Programele religioase, la care au participat sute de credincioşi, membri sau simpatizanţi ai comunităţii penticostale locale, etnici români din Ungaria şi oaspeţi din România, a avut în centru ideea de mulţumire. Din cele două biserici fac parte și numeroși tineri, mulți dintre ei bursieri ai statului român, la diverse facultăți din România.
Au fost prezenţi oficialităţi locale, printre care Margareta Tat, primarul comunei, Betold Netea, viceprimarul comunei, şi alţii. Au participat pastori si oaspeți români sosiți de la Oradea, Arad, Caransebeș.