„Tema privind securitatea are o nouă dimensiune şi acest lucru este legat de securitatea cibernetică. Nicio ţară nu se poate descurca singură, de aceea şi în cadrul Comisiei Europene am propus un pachet de măsuri concrete, una dintre acestea fiind cadrul comun de certificare a produselor de securitate”, a declarat comisarul european pentru economie şi societate digitală, Maria Gabriel. „Pentru noi, acesta este un pas înainte. Pe de o parte, consumatorii trebuie să ştie la ce nivel de securitate răspunde un produs. Dorim să aducem beneficii companiilor europene, un certificat să fie recunoscut în întreaga UE, reducând sarcina administrativă şi financiară”, a adăugat Maria Gabriel. Comisarul european a remarcat mai multe aspecte ale atacurilor cibernetice și a afirmat că acesta este tocmai motivul pentru care abordarea Comisiei Europene este cuprinzătoare, ceea ce înseamnă că toată lumea are o responsabilitate. „În prezent, prea mult conţinut care circulă pe internet instigă la terorism sau radicalizare. 41% din conţinutul ilegal deja marcat nu este îndepărtat, iar 28% din acesta rămâne mai mult de 24 de ore. Se ştie că cel mai puternic impact al acestor materiale este în primele două ore”, a adăugat oficialul european. Gabriel a precizat că a fost adresat un apel către platformele importante să aibă responsabilitate şi să se ajungă la eliminarea mai rapidă ca urmare a măsurilor voluntare şi, dacă acest lucru nu se întâmplă, Comisia Europeană va prezenta propuneri legislative./ddaniela/pvelisar
www.focus-news.net – 3 noiembrie