Cosmin Ruscior – Conferinţa preşedintelui Klaus Iohannis pe tema Codului Fiscal şi a legilor justiţiei era oportună. Iată ce spune la RFI politologul Andrei Ţăranu, care comentează declaraţiile critice ale şefului statului la adresa coaliţiei PSD-ALDE.
Andrei Ţăranu consideră că ieşirea publică a preşedintelui era necesară: „Cred că a fost oportună, având în vedere că în ultima vreme s-a tot discutat şi s-a tot cerut de fapt prezenţa preşedintelui pe scena publică. Cei de la sindicate au cerut ca domnia sa să fie mediator între sindicate şi Guvern, motiv pentru care într-un mod cât se poate de corect, preşedintele a ieşit în această conferinţă”.Ce impact va avea ieşirea publică a preşedintelui Klaus Iohannis? „Ea va avea incontestabil o influenţă politică, pentru că din momentul acesta, Opoziţia şi nu numai se va simţi susţinută instituţional de o parte a puterii executive, care este puterea prezidenţială. Or în aceste condiţii, evident că preşedintele îşi arată pe bună dreptate îngrijorarea faţă de o „revoluţie economică” ce nu pare să producă cine ştie ce mare satisfacţie în societate, dar care a produs foarte multă dezamăgire în rândul unor categorii sociale importante (…). Pe de altă parte, incontestabil, PSD şi ALDE vor încerca să acţioneze politic, adică să transforme asta într-o armă împotriva Opoziţiei şi a preşedintelui, aşa cum au făcut-o de atâtea ori. Nu ştiu însă dacă impactul va fi major, atâta vreme cât nu există o majoritate care să poată schimba lucrurile în Parlament”, spune politologul.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi coaliţiei aflate la putere „să nu bage România într-o aventură economică şi fiscală cu final trist”.
Pe de altă parte, întrebat dacă va organiza un referendum pe tema justiţiei, şeful statului a răspuns că e dispus să folosească „absolut toate prerogativele prezidenţiale”, pentru a păstra independenţa sistemului judiciar.
http://www.rfi.ro/politica-98993-ce-impact-discurs-presedinte-politolog-fiscal/
RFI, 2 noiembrie 2017