Institutul Naţional de Statistică a publicat astăzi datele privind cifra de afaceri în comerţul cu amănunţul, unul dintre indicatorii importanţi în privinţa modului cum evoluează economia. Acesta prezintă o aparenţă încetinire a consumului, unul din motoarele creşterii economice româneşti. Specialiştii susţin însă că această dinamică trebuie citită într-o perspectivă mai largă.
În septembrie, cifra de afaceri din comerţul cu amânunţul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut faţă de luna precedentă cu aproape 5% pe seria brută, conform datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică. Este adevărat că, după introducerea în calcul a elementelor legate de sezonalitate şi de numărul de zile lucrătoare, se constată o creştere modică de jumătate de procent. Spcialiştii consideră însă că, dincolo de faptul că se manifestă o serie de efecte legate de sezonalitate, ar putea fi vorba şi de o reducere a dinamicii acestui indicator, care reflectă în mare parte evoluţia consumului. Analistul economic Aurelian Dochia spune că încetinirea creşterii consumului nu este surprinzătoare şi că trebuie să fim atenţi la viteza cu care acesta decelerează.
Aurelian Dochia: „Cifrele privind cifra de afaceri din comerţ sunt importante şi sunt urmărite cu atenţie pentru că, într-un fel, ele sunt un precursor, o avangardă a unor indicatori mai generali privind dinamica economiei şi cifrele despre care vorbim acum şi faptul că se observă o încetinire puternică a creşterilor din zona comerţului, par să confirme ceea ce mulţi analişti spuneau în legătură cu imposibilitatea continuării acestei creşteri rapide, chiar cu două cifre, care a avut loc pe o perioadă destul de lungă de timp mai bune de un an de zile a comerţului şi evident că prin asta şi a consumului. Ştim cu toţii că în ultimii doi ani consumul a fost, într-un fel, motorul creşterii economice şi indicatorii foarte buni de creştere economică pe care i-am realizat au fost determinaţi în mare măsură de creşterile din zona consumului care la rândul lor au fost stimulate de creşterile de salarii şi alte venituri, care au fost determinate de deciziile guvernamentale în acest sens. Or această dinamică nu poate să continue la nesfărşit şi se pare că cifrele din luna septembrie, despre care vorbim acum, încep să arate această încetinire. Semnul de întrebare va fi cât de bruscă va fi această încetinire fiindcă evident că o scădere prea bruscă a acestei dinamici ar putea să indice necazuri ceva mai târziu”.
Cu toate acestea, revenind la datele INS, acestea indică o creşterea a cifrei de afaceri din comerţul cu amănunţul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete în septembrie, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cu aproape 13%, iar în primele 9 luni ale anului vorbim de o urcare faţă de perioada similară din 2016 cu 8,8%. Datorită dinamicii pozitive înregistrate de toate componentele, respectiv vânzările de produse nealimentare, comerţul cu amânuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate şi vânzările de produse alimentare băuturi şi tutun. Aşadar, raportate la anul trecut, creşterile se menţin încă ridicate./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 noiembrie)