Moţiunea simplă împotriva ministrului de finanţe, Ionuţ Mişa, a fost respinsă în Senat

Moţiunea simplă îndeptată împotriva ministrului finanţelor, Ionuţ Mişa, a fost respinsă ieri de plenul Senatului. Documentul fusese iniţiat de PNL şi susţinut de PMP şi USR. Aceştia au denunţat, între altele, creşterea cheltuielilor structurale cu salariile, micşorarea investiţiilor publice şi scăderea încasărilor fiscale.

În timpul dezbaterilor liberalii au susținut că implementarea programului de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile a creat dezechilibre economice greu de surmontat, iar creşterea economică bazată în totalitate pe consum şi-a arătat deja costurile. S-a cerut și demisia ministrului finanțelor. Ionuț Mișa a susținut în fața senatorilor că situația economică a României este mai bună decât în 2016, iar direcția de dezvoltare este apreciată atât de investitori, cât și de organisme internaționale. În opinia sa, pachetul de măsuri fiscale poate contribui la crearea premizelor necesare pentru asigurarea unui ritm sustenabil de creștere eonomică și a amintit că România este în acest moment printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene. În favoarea moțiunii au votat 33 de senatori, 8 s-au abținut și 68 s-au pronunțat împotrivă./eradu/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie