Alianţa strânsă dintre Fidesz şi UDMR nu a fost descrisă de către analiştii politici ca o decizie liberă a celor două formaţiuni politice luate separat, ci precum o capitulare a UDMR-ului. Sociologul şi eseistul Magyari Nándor László vorbeşte despre UDMR ca fiind „filiala Fidesz în România” Jurnalistul Czene Mihály de la cotidianul ungar Népszava scrie despre „absorbţia prin măcinare” a organizaţiei condusă de Kelemen Hunor, iar membrul în conducerea partidului maghiar Coaliţia Democrată, Ara-Kovács Attila în interviul acordat pentru RADOR consideră formațiunea UDMR drept un „complice” al Fidesz.
Se pune problema a se ști care au fost motivele ce au determinat această abdicare a căii politice trasate de Markó Béla de către urmaşii săi. Cel mai important motiv se pare că îl reprezintă finanţările şi aici nu este vorba în primul rând despre finanţarea UDMR ca partid, ci despre finanţarea instituţiilor maghiare din Transilvania, şi în primul rând a bisericilor. Fără ajutorul acestora UDMR nu ar putea să depăşească pragul electoral de 5%. În anul 2012 – fără sprijinul Fidesz – Uniunea abia a reuşit să treacă pragul electoral (5,23% la Camera Deputaţilor şi 5,13% la Senat). Era uşor de prevăzut că fără un ajutor substanţial din partea guvernului maghiar alegerile parlamentare din 2016 s-ar fi putut solda cu un eşec pentru UDMR.
Un alt motiv îl constituie poziţia incertă pe care a avut-o Kelemen Hunor în fruntea uniunii. După un lider carismatic ca Markó Béla, Kelemen era mult mai vulnerabil, nu reuşea să stăpânească anumite grupuri de interese, în primul rând pe liderii locali din Secuime (Tamás Sándor, Antal Árpád, Borboly Csaba, Ráduly Róbert) care cochetau din ce în ce mai mult cu ideea, că cu ajutorul Fidesz să-i ia locul lui Kelemen la Congresul UDMR din 2015 de la Miercurea Ciuc. Magyari Nándor László considera pe vremea aceea că primarul municipiului Sfântu-Gheorghe Antal Árpád era desemnat ca succesor al lui Kelemen Hunor, care înainte de marea împăcare era invitat foarte des la televiziunea publică de la Budapesta şi de multe ori critica – mai voalat sau nu – politica dusă de Kelemen Hunor. Prin asumarea alianţei cu Fidesz, actualul preşedinte al UDMR a reuşit să-şi stabilizeze poziţia în cadrul Uniunii. Un al treilea motiv ar putea să fie apariţia pe eşichierul politic al celui de-al treilea partid maghiar, Partidul Popular Maghiar Transilvan (PPMT). Acest partid, patronat de europarlamentarul Fidesz Tőkés László, beneficia de o susţinere generoasă şi necondiţionată a guvernului maghiar şi existau şanse ca acesta să împiedice intrarea în parlament a UDMR. După împăcarea dintre UDMR şi Fidesz susţinerea PPMT a slăbit şi în anul 2016 acest partid nu a mai candidat la alegerile parlamentare.
O altă întrebare care se ridică, ar fi de ce a fost atât de important pentru Fidesz ca să „absoarbă prin măcinare” formațiunea UDMR. Răspunsul la îndemână ar fi ca să lărgească baza electorală cu cele aproximativ 600.000 de persoane cu dublă cetăţenie româno-maghiară. Statisticile însă, spun că doar o mică parte a celor care au drept de vot în Ungaria şi-au exercitat acest drept (la referendumul din 2016 doar 15% dintre persoanele cu drept de vot în România au şi votat). În aceste condiţii votanţii din România ar putea să aducă unul sau cel mult două mandate în plus pentru Fidesz, ceea ce nu ar merita acest efort financiar şi logistic pentru guvernul Orbán. Jurnalistul portalului hvg.hu Malinák Zsolt are o altă explicaţie. El crede că Orbán Viktor, care doreşte să fie un fel de lider regional, foloseşte UDMR pentru a exporta în România campania sa, subiectele sale politice preferate (anti-europenismul, anti-Sorosizmul, anti-imigrantismul) cu ajutorul cărora să obţină propriile sale scopuri politice. „Un astfel de amestec evident că nu este construcţia de legături între părţi ale naţiunii, nici politica de protecţie a minorităţilor sau sprijinirea acestora. Minorităţile nu sunt interesate să devină victime ale manipulaţiilor sau campaniilor de minciuni. Nu sunt interesate în dezmierdarea imaginilor de duşmani fabricați şi de ură. Acesta este un război psihologic, dacă doriţi: agresiune. În acelaş timp reprezintă o ameninţare pentru siguranţa naţională a statului a cărei societate este ţinta propagandei de dezinformare.”
La finalul acesui articol, vă propun să ne întoarcem la previziunea lui Markó Béla expusă în întroducere: În momentul în care UDMR devine un instrument al politicii din Bucureşti sau din Budapesta, atunci pierde legitimitatea de a fi reprezentant al comunităţii maghiare din România. În programul şi în retorica UDMR un loc central îl ocupă conceptul de autonomie ca mijloc de protecţie a minorităţilor naţionale. Uniunea a iniţiat şi două proiecte de lege în acest sens, unul despre statutul minorităţilor naţionale, altul referitor la statutul special pentru Ţinutul Secuiesc. Trebuie observat pe de o parte că Fidesz nu a fost niciodată entuziasmat de acest concept (Orbán Viktor: „Susţinem autonomia, pentru că nu avem altceva mai bun”, „Autonomia nu este staţia finală a scopurilor noastre”). Pe de altă parte încurajarea ca maghiarii din România să devină şi cetăţeni ai Ungariei (şi să participe activ la viaţa politică din Ungaria) este incompatibilă cu ideea de autonomie. Astfel – potrivit Constituţiei Ungariei – protecţia lor cade în sarcina statului maghiar şi nu au nevoie de un cadru instituţional pentru autoadministrare în România.
Nu în ultimul rând, prin intervenţia Fidesz în selectarea liderilor, impunerea unor formatori de opinie, eliminarea jurnaliştilor incomozi din presa apropiată UDMR (despre care RADOR v-a informat) se desfiinţează democraţia internă în UDMR și în ultimă instanţă îi delegitimează pe conducătorii Uniunii.
Autor: Székely Ervin, RADOR
