Uniunea Europeană reia discuţiile despre combaterea paradisurilor fiscale, după dezvăluirile din presă depre afacerile financiare ale unor politicieni de prim rang, vedete, mari corporaţii şi oameni de afaceri care ar încerca să ocolească plata taxelor. Potrivit Reuters, subiectul a fost inclus pe agenda reuniunii de astăzi a miniştrilor europeni de fiananţe.
Reporter: Nicoleta Turcu – Milioane de documente electronice ale unei firme de avocatură din Bermude au fost publicate într-un nou scandal de evaziune numit „Paradise Papers”. Printre cei menţionaţi sunt regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, peste 12 membri ai administraţiei Trump, inclusiv ministrul comerţului, persoane influente din anturajul preşedintelui rus Putin sau fostul comandant NATO, generalul Wesley Clark.
Apar, de asemenea, mai toate companiile gigant de la Apple, Facebook şi Microsoft, până la Glencore, Allianz şi Siemens, iar dintre vedete: Madonna, solistul U2, Bono, sau campionul de formula 1, Lewis Hamilton. După precedentul scandal fiscal, Panama Papers, Bruxellesul şi-a propus să facă o listă neagră a paradisurilor fiscale şi un registru cu acţionarii reali ai companiilor, pentru a urmări mai bine fluxul de bani. Chiar dacă majoritatea celor menţionaţi de noile documente neagă că ar fi încălcat legea, au apărut voci care insistă pe aspectul imoral. Fără să pomenească numele reginei, liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie a spus că oricine îşi plasează banii în paradisuri fiscale pentru a evita plata taxelor ar trebui să-şi ceară scuze şi să recunoască impactul produs în societate./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie