Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, se va întâlni cu premierul Viktor Orbán, în cadrul summitului UE de la Gotteborg

Şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului European(PE) va vorbi la telefon cu ambasadorul Ungariei la UE despre consultarea naţională privind planul Soros. Preşedintele însuşi, Antonio Tajani, se va întâlni cu premierul Viktor Orbán, săptămâna viitoare, în cadrul summitului UE de la Gotteborg, cu care va purta consultări în privinţa acestei chestiuni. Acest anunţ a fost făcut de purtătorul de cuvânt al organismului european. Anterior, Guy Verhofstadt, preşedintele grupului parlamentar al liberalilor din Parlamentul European, a scris, într-o notă postată pe internet, că Antonio Tajani îl convoacă la discuţii pe ambasadorul ungar la UE în interesul opririi consultării naţionale. Potrivit purtătorului de cuvânt, însă, nu este vorba despre aşa ceva. István Ujhelyi, deputat socialist în PE, a precizat însă că, faptul că Antonio Tajani îi convoacă la discuţii pe ambasadorul Ungariei la UE, este scandalos şi este ruşinea Guvernului Orbán. Centrul de Informare al Guvernului ungar a reacţionat faţă aceste afirmaţii, precizând că este regretabil faptul că Bruxelles-ul s-a situat de partea lui Soros György, în loc să se situeze de partea oamenilor din UE, şi la această scenă asistă István Ujhelyi, precum şi Péter Niedermüller, reprezentantul partidului lui Gyurcsány.

(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 9 noiembrie)