Motto: „Adevărul trist e că eşti cu atât mai liniştit cu cât vezi mai puţini oameni. E o şansă să stai pe malul Dunării, să simţi cum te linişteşte duhul apei, cum te odihneşte. Aici nu-mi pierd timpul cu politică sau alte discuţii aiurea, ci mă gândesc la vie şi la rodul ei, stau de vorbă cu ţăranii sau mă duc la piaţă să-mi aduc măcriş şi leurdă.” – Mircea Dinescu
Scriitorul, publicistul, omul de afaceri şi de televiziune Mircea Dinescu s-a născut la 11 noiembrie 1950, la Slobozia, fiind fiul lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurgist, şi al Aureliei Dinescu, casnică.
În perioada 1965 – 1969 a urmat liceul în localitatea natală, perioadă în care, pasionat fiind de literatură şi poezie, începe să scrie, debutând în anul 1967, în săptămânalul „Luceafărul” cu poezia „Destin de familie”.
În anul 1971 publică primul volum „Invocaţie nimănui”, distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Cucereşte în scurtă vreme admiraţia colegilor de breaslă şi al criticilor, prin stilul său inconfundabil.
În perioada 1972-1976 ocupă un post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
În această perioadă publică volumele „Elegii de când eram mai tânăr”, Editura Cartea Românească, în 1973 şi „Proprietarul de poduri (stampe europene)”, Editura Cartea Românească, în 1976.
Au urmat volumele „La dispoziția dumneavoastră”, Editura Cartea Românească, în anul 1979, „Teroarea bunului simț”, Editura Cartea Românească, în 1980, „Democrația naturii”, Editura Cartea Românească, în 1981, „Exil pe o boabă de piper”, Editura Cartea Românească, în 1983, „Rimbaud negustorul”, Editura Cartea Românească, în 1985, „Moartea citește ziarul”, Amsterdam, Editions Rodopi, în anul 1989 – volum refuzat de la publicare de autorităţile comuniste în anul 1988.
Între anii 1976 şi 1982 devine redactor la revista „Luceafărul”, devenit în timp instrument de propagandă naţionalist-comunistă, motiv pentru care, în perioada 1982-1989 devine redactor la revista „România literară”, rămasă totuşi o redută a libertăţii de exprimare.
Aceasta este şi perioada în care Dinescu devine un aprig contestatar al dictaturii comuniste. Astfel, poetul publică discursul „Pâinea şi circul”, rostit la un colocviu de literatură de la Academia de Arte din Berlinul de Vest în septembrie 1988, apoi acordă un interviu extrem de acid, în martie 1989, cotidianului francez Libération şi, în fine, publică, în noiembrie 1989, un articol intitulat „Mamutul şi literatura”, în cotidianul vest-german Frankfurter Allgemaine Zeitung.
Mai mult, în cursul anului 1989, când Ceauşescu era încă la putere, la postul de radio Europa Liberă au fost citite câteva pamflete ale lui Mircea Dinescu la adresa dictaturii.
Câteva fragmente din gândurile lui Dinescu comunicate publicului în această perioadă au rămas memorabile:
– „…să recunoaştem, după aproape o jumătate de secol de avânt socialist, că am căpătat ceva din paloarea asiatică. Copii gălbejiţi de subnutriţie, părinţi cu ochii micşoraţi de ură şi de disperare”.
– „Zidul Berlinului este în felul său o operă de artă, replică la statuia Libertăţii, o întruchipare în beton a unei ideologii care a umplut lumea cu ziduri abstracte”
– „Despre oamenii politici «providenţiali» aflaţi la cârma ţării s-a spus, pe bună dreptate, că dacă nu au şansa de a intra în istorie vor intra – cu siguranţă – în geografie”
– „Dacă nu sunt atât de sigur că luptând pentru socialism proletariatul n-a avut de pierdut decât lanţurile, în schimb n-am nici o îndoială că intelectualitatea şi le-a câştigat cu vârf şi îndesat.”
– „…dacă scriitorii profesionişti n-au voie să se întrunească, în schimb poeţii ţărani amatori sunt adunaţi anual să joace sârba în căruţa Cântării României, apretaţi şi telegenici, spre a se demonstra că amatorismul a devenit cheia de boltă a acestei epoci.”;
După apariţia acestor articole şi luări de poziţie, explicit contestatoare la adresa autorităţilor vremii, Dinescu suportă represalii din partea celor vizaţi, articolul publicat în Libération – considerat cea mai curajoasă luare de poziţie a unei personalităţi literare din România comunistă – îi aduce concedierea de la „România literară”, apoi este sechestrat la domiciliu şi i se interzice să mai publice.
În străinătate, începuse însă o largă campanie de solidaritate cu poetul persecutat, susţinută în special de Frankfurter Allgemeine Zeitung şi de postul de radio Europa liberă, cu largi ecouri în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.
A făcut istorie, alături de actorul Ion Caramitru, anunţând, în 1989, pentru prima dată, o Revoluţie la televizor şi totodată, înlăturarea dictaturii.
La scurtă vreme este cooptat în echipa Consiliului Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, care au condus ţara, însă şi aici, temperamentul său şi sinceritatea debordantă îl fac indezirabil şi îi determină retragerea.
În anul 1990 îi apar volumele „Moartea citește ziarul”, la Editura Cartea Românească şi „Proprietarul de poduri, antologie (1968-1985)”, Editura Seara.
A devenit apoi preşedintele Uniunii Scriitorilor între anii 1990 şi 1993, mandat care se încheie cu o demisie cauzată, se pare, aceluiaşi temperament vulcanic.
A înfiinţat revistele de satiră politică „Academia Caţavencu” (1990) – cu care s-a consacrat pentru stilul editorialist-pamfletar, „Plai cu boi” (2001) şi „Aspirina săracului” (2003) şi a fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în perioada 2006 – 2012.
În această perioadă publică volumele „O beție cu Marx”, Editura Seara, în 1996, „Pamflete vesele și triste”, Editura Seara, în acelaşi an, „Nelu Santinelu”, Editura Seara, şi „Fluierături în biserică”, antologie, Editura Seara, ambele în anul 1998.
În anul 2003, în numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”, iar în anul 2004, o parte din editorialele post-revoluţionare ale lui Dinescu sunt publicate în volumul „Corigent la cele sfinte”, apărut la Fundația pentru poezie Mircea Dinescu. Au urmat „Opera poetică” (2 volume), publicate la Editura Cartier, în 2005, „Cele mai frumoase 101 poezii”, Editura Humanitas, în 2006 şi „Femeile din secolul trecut”, Fundația pentru poezie Mircea Dinescu, în 2010.
În anul 2005 fondează ziarul „Gândul”, în asociere cu jurnalistul C.T. Popescu.
A publicat numeroase volume în limbi străine, cum sunt „À votre disposition”, București, în 1982, „A jóság rémuralma”, București, în acelaşi an, „Exile On A Peppercorn”, Forest Books, London-Boston, în 1985 sau „Mircea Dinescu – Poèmes, Albin Michel Éd, Paris, 1989, cu o introducere de Eugène Ionesco.
Este fondator al Fundaţiei pentru poezie „Mircea Dinescu”, este director general al editurii „Seara” şi preşedinte al Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România.
A obţinut un număr impresionant de premii şi distincţii, între care menţionaăm pe lângă premiul Uniunii Scriitorilor din anul 1971, alte trei premii ale aceleiaşi organizaţii, Premiul Academiei Române pentru literatură, Premiul Internațional de Poezie, la Rotterdam, în 1989, Premiul Internațional Central European Time, la Budapesta, în 1998, prestigiosul Premiul Herder pentru literatură, în anul 1999, Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”, la Botoșani, în anul 2008.
Din anul 1991 este Membru de onoare al Universității din Augsburg şi a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de comandor.
A înfiinţat o fermă agricolă, a achiziţionat şi un castel părăginit, a cumpărat un port fluvial în scopul transformării lui într-o tabără pentru artişti, toate construind în timp un adevărat brand care îmbină în mod original cultura, tradiţiile şi gastronomia – „Portul Cultural Cetate”.
Numit de fostul şef al statului Ion Iliescu „moşier”, Dinescu a lansat un vin produs de ferma sa, care se numeşte în mod ironic „Vinul Moşierului”.
Este, de asemenea, proprietarul restaurantului „Lacrimi şi sfinţi” din Centrul Vechi al capitalei, dar şi un bucătar desăvârşit.
Mircea Dinescu este una din personalităţile extrem de cunoscute şi apreciate ale societăţii civile, care are nenumărate intervenţii critice, televizate şi publicistice, în stilul său nonconformist, acid, brutal de sincer.
Pe lângă apariţiile sale în calitate de invitat la diferite talk-show-uri televizate, Mircea Dinescu a şi realizat şi moderat, la Realitatea TV, emisiuni precum „Politică şi delicateţuri”, sau „Tănase şi Dinescu” – la care a fost invitat permanent.
Este căsătorit cu Maşa (56 de ani), pe care a cunoscut-o acum 37 de ani, cei doi având un fiu, Andrei, în vârstă de 32 de ani şi o fiică, Irina, care a împlinit 34 de ani.
În prezent editează, împreună cu Doru Buşcu, revista „Caţavencii” şi este organizatorul Divan Film Festival – „Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară”, manifestare care în anul 2017 s-a aflat la cea de-a opta ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.
