Argumentele PSD, nu conving însă opoziţia care continuă demersurile pentru a anula schimbările fiscale. PNL începe astăzi procedurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. Şi tot astăzi, liberalii spun că vor depune la Avocatul Poporului o sesizare în vederea contestării la Curtea Constituţională a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal. Şi Blocul Naţional Sindical şi confederaţia Cartel ALFA şi-au anunţat intenţiile de a cere Avocatului Poporului să iniţieze acţiuni similare la Curtea Constituţională./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie)