În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Ţara noastră a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, de 8,6% comparativ cu perioada similară din 2016, indică şi datele preliminare publicate astăzi de Oficiul European pentru Statistică. Cum se vede dinspre Banca Naţională a României această creştere economică peste aşteptări, ne spune consultantul de strategie de la Banca Centrală, Adrian Vasilescu:
Adrian Vasilescu: Este o creştere de viteză. Am citit, am auzit că avem cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană. Nu-i aşa. Avem cea mai rapidă creştere economică. De aici până la cea mai puternică creştere economică este cale lungă. Dar este foarte bine că o avem, că asta este rapidă şi asta înseamnă că putem spera la reduceri de decalaj, la decalaje istorice, pe care le avem de zeci de ani şi, care, ne împovărează şi astăzi. Cei care critică creşterea economică spun că este o creştere bazată pe consum. Orice creştere este bazată pe consum. Problema este alta: creşterea economică bazată pe consum, de importuri în special, pe consum mare de importuri şi aici este hiba şi aici trebuie să se îndrepte lucrurile, pentru că, dacă continuă această creştere de consum mare de importuri, nu va fi bine./eendrefy/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie