Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat marţi, la ședința Consiliului de Securitate al ONU, că Serbia este pregătită pentru soluții de compromis, dar că Pristina nu pune în aplicare acordurile încheiate la Bruxelles și a cerut să se stabilească imediat Uniunea Comunităţilor Sârbeşti. În discursul rostit în faţa ambasadorilor membrilor Consiliului de Securitate, Dacic a cerut să nu se schimbe mandatul UNMIK, adăugând că prezența misiunii ONU are o importanță vitală pentru dezvoltarea și promovarea stabilității și securității, precum și pentru consolidarea încrederii între comunitățile din Kosovo. Şeful diplomaţiei sârbe a afirmat că Serbia a fost surprinsă de faptul că în raportul secretarului general al ONU cu privire la Kosovo nu a fost menționat că după aproape patru ani și jumătate, nu există niciun progres în punerea în aplicare a angajamentelor asumate în legătură cu instituirea Uniunii Comunităţilor Sârbeşti, ca punct cheie al Primului acord privind normalizarea relațiilor. Dacic a menţionat că rolul constructiv al Serbiei a fost demonstrat printr-o serie de decizii, pentru că a implementat recent integrarea judecătorilor și procurorilor în cadrul juridic al Kosovo, precum și pentru „abordarea responsabilă care a fost confirmată și de decizia politică curajoasă a deputaților din Lista Sârbă ca după alegerile parlamentare să intre în Guvernul Kosovo, care este condus de Ramush Haradinaj”./ciliu/dsirbu
www.beta.rs – 15 noiembrie