Vineri, 17 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Auguste Rodin, cel care este considerat drept cel mai mare sculptor al lumii după Michelangelo.
Rodin este cel care a revoluţionat limbajul sculpturii secolului al IX-lea, demonstrându-şi viziunea modernă asupra artei, nu doar la nivel conceptual ci şi prin modalitatea originală de expunere a operelor sale, pentru care a ales spaţii aflate în aer liber.
O incursiune în Muzeul Rodin din Paris, fostul atelier al genialului artist, reprezintă o experiență unică, o incursiune în timp, ce prezintă opere de excepţie ale marelui artist, opere ale altor artişti colecţionate de Rodin, dar și o superbă grădină întinsă pe trei hectare, ce recrează contextul istoric al Parisului anilor 1900, în care Rodin şi-a desăvârşit concepţia artistică.
Sculptorul și graficianul François-Auguste-René Rodin s-a născut la Paris, la 12 noiembrie 1840, într-o familie modestă.
Încă din primii ani ai vieţii manifestat un talent excepțional pentru desen, iar tatăl său decide să îl înscrie, în anul 1854, la Școala imperială de desen și matematici, devenită ulterior Școala de arte decorative, unde a învăţat sub îndrumarea desenatorului Horace Lecoq de Boisbaudran şi a pictorului Stéphane Belloc, care i-au sugerat să meargă la Muzeul Louvre, să deseneze după operele realizate de antici.
A căpătat apoi revelația modelajului, stimulându-i exercitarea vocației de sculptor, primele încercări în acest sens fiindu-i îndrumate de către Jean-Baptiste Carpeaux. A fost încurajat de Hippolyte Maindron să încerce admiterea la Școala de Belle Arte, însă acolo avea să fie respins de trei ori.
Auguste Rodin a urmat cursuri de literatură şi istorie la Collège de France şi a intrat în 1862 în ordinul monahal “Pères du Saint-Sacrement”, dar superiorul de acolo l-a încurajat să-şi urmeze destinul artistic.
Rodin a debutat cu portrete şi desene, apoi a lucrat, începând cu anul 1864, în atelierul sculptorului Albert Carrier-Belleuse, reprezentant al stilului “seconde Empire”, realizând decoraţii murale, modele de ornamente şi vase la manufacturile de porţelan din Sèvres.
În acelaşi an o întâlneşte pe Rose Beuret, o lucrătoare de croitorie în vârstă de 20 de ani, care îi va deveni muză şi parteneră de viaţă.
În anul 1866 aceasta îi dăruieşte un fiu, Auguste Eugene Beuret, pe care tatăl său nu a dorit să îl recunoască vreodată.
În anul 1870, cei doi pleacă la Bruxelles, iar în 1872, Rodin se asociază cu sculptorul belgian Antoine-Joseph Van Rasbourgh, cu care realizează decorarea unor case particulare şi edificii publice din Bruxelles, precum clădirea Bursei şi Palatul Academiei.
Realizează o serie de litografii pe care le publică în jurnalului satiric „Le Petit Comique”, şi pictează o serie de peisaje din pădurea Soignes.
În anii 1875-1876 realizează călătorii de studii la Florenţa şi Roma, unde studiază asiduu operele lui Michelangelo, iar un an mai târziu admiră stilul catedralelor gotice din centrul Franţei.
Tot în 1877, participă la „Cercul artistic şi literar” din Bruxelles şi apoi la „Salonul artiştilor francezi” din Paris, cu sculptura „Âge d’arain” („Vârsta de bronz”), care provoacă un veritabil scandal, Rodin fiind acuzat de a fi făcut un „mulaj după natură”.
În perioada 1879-1882, lucrează la manufacturile din Sèvres, iar în 1880 îşi deschide un atelier propriu la depozitul de marmură din Paris, pe care avea să îl păstreze până la finalul vieţii.
Tot în anul 1880, statul francez îi cumpără sculptura „Vârsta de bronz” şi îi comandă un portal pentru viitorul muzeu de Arte Decorative.
În anul 1882, pleacă la Londra pentru a studia tehnica gravurii în atelierul lui Alphonse Legros, iar un an mai târziu o cunoaşte pe Camille Claudel, o sculptoriţă în devenire, în vârstă de 19 ani, care avea să-i devină elevă şi amantă.
În 1884, administraţia din oraşul Calais îi comandă un monument pentru comemorarea lui Eustache de Saint Pierre, devenit celebru prin devotamentul arătat concetăţenilor săi cu ocazia predării oraşului regelui englez Eduard III (1347), grupul statuar „Les Bourgeois de Calais” („Burghezii din Calais”) fiind inaugurat în anul 1885, în prezenţa artistului.
Este perioada în care realizează operele „Adam”, „Eva” şi „Gânditorul”, monumentele lui Vicuna Mackenna şi al generalului Lynch în Santiago de Chile, dar şi compoziţia „Sărutul”, destinată Expoziţiei Universale din Paris (1889).
În anul 1888, devine membru fondator al „Societăţii naţionale de Arte Frumoase”, iar în 1889 obţine comanda executării unei statui a lui Victor Hugo pentru Panthéon-ul din Paris, proiect care avea însă să fie respins, deoarece viziunea artistului îl înfăţişa pe personaj dezbrăcat şi înconjurat de de muze.
În anul 1891, La Société des Gens de Lettres îi comandă executarea unui monument al lui Honoré de Balzac, îar în anul 1893, devine preşedintele secţiei de sculptură de la Société Nationale des Beaux-Arts.
În această perioadă se mută la Meudon-la-Fôret, unde este vizitat de tineri literaţi şi artişti, printre care Antoine Bourdelle, care îi devine elev, iar la Giverny, reşedinţa lui Claude Monet din apropierea Parisului, îl întâlneşte pe Paul Cézanne.
În anul 1898 se desparte de Camille Claudel, care va avea efecte devastatoare asupra carierei şi existenţei tinerei artiste – ea fiind, în cele din urmă, diagnosticată cu schizofrenie – , iar 1899 este anul primelor sale mari expoziţii retrospective la Bruxelles, Rotterdam, Amsterdam şi Haga.
În anul 1900, cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, este inaugurat „Pavilionul Rodin”, în Place de l’Alma din Paris, unde se expun nu mai puţin de 171 de opere ale artistului, printre care, pentru prima dată, şi „Poarta Infernului”
În anul 1904, pictoriţa şi femeia de litere britanică Gwendolen Mary John îi va deveni amantă – căreia i-a cumpărat un apartament mobilat pentru întâlnirile lor de taină – şi sursă de inspiraţie pentru sculptura Muse Whistler, în acelaşi an Rodin devenind şi amantul ducesei de Choiseul, o relaţie care avea să dureze până în anul 1912.
În perioada 1905-1906, poetul austriac Rainer Maria Rilke lucrează ca secretar particular al lui Rodin, iar în anul 1907, artistul se instalează în Hôtel Biron din Paris, unde îşi va înfiinţa un atelier de lucru, un loc care, în anul următor, va deveni „Muzeul Rodin”. Rodin a închiriat Hotelul Biron în uma unui acord prin care statul francez era de acord să cumpere și să păstreze clădirea drept Muzeul Rodin în schimbul donației tuturor lucrărilor sale, iar acordul avea să fie materializat peste câţiva ani.
Interesant este şi faptul că, în anul 1907, în atelierul lui Rodin a lucrat și marele sculptor român Constantin Brâncuși, pentru a învăţa mai multe din tainele artei de a da viaţă pietrei şi oricărui alt material sculptural, însă după doar câteva luni, acesta a părăsit studioul spunând: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” („Nimic nu se poate înălţa la umbra marilor arbori”).
În anul 1911, participă la „Expoziţia Regală de Arte” din Berlin şi primeşte din partea statului francez comanda pentru executatea unui bust al lui Puvis de Chavanne pentru Panthéon. De asemenea, lucrarea „Burghezii din Calais” este cumpărată de statul englez şi va fi instalată în grădinile Westminster din Londra, în faţa Parlamentului.
În anul 1912, Metropolitan Museum din New York inaugurează o sală dedicată lui Auguste Rodin, iar în anul 1914, îi apare monografia „Les Cathédrales de France”, care cuprinde studiile sale asupra stilului gotic în arhitectură.
În anul 1915, vârsta înaintată nu îl împiedică să mai facă o victimă în amor, Jeanne Bardey, pe care o cunoscuse când nu era încă lansată în lumea artistică. Ea era acum era văduvă dezolată, care i-a devenit secretară, infirmieră, însoţitoare, amantă, şi cea care avea grijă ca artistul să nu fie escrocat de tinere profitoare.
În anul 1916, Rodin se îmbolnăveşte grav, iar la finalul anului decide să doneze o mare parte din colecţiile sale statului francez, conform unei mai vechi înţelegeri. Privațiunile și durerile Primului Război Mondial aveau să întunece şi mai mult ultimele zile ale lui Auguste Rodin.
La 29 ianuarie 1917 se căsătoreşte cu Rose Beuret – ea avea atunci 73 de ani, iar el 77 -, cea care fusese statornica sa parteneră de viaţă şi sursă de inspiraţie -, însă la doar câteva zile distanţă, la 14 februarie, aceasta trece la cele veşnice, în urma unei pneumonii.
După doar câteva luni, la 17 noiembrie 1917, Auguste Rodin moare – se spune că de frig, întrucât statul francez a refuzat să-i acorde un ajutor financiar -, fiind înmormântat alături de Rose Beuret, în cimitirul din Meudon, într-un cavou vegheat de un imens „Gânditor”, celebra lucrare a lui Rodin.
La 4 august 1919 „Muzeul Rodin” din Paris îşi deschide porţile pentru accesul publicului.
Pentru marcarea centenarul morţii marelui artist, Muzeul Rodin din Paris, împreună cu Rețeaua Muzeelor Naționale din Franța, a deschis o expoziţie, intitulată „Rodin. L’exposition du centenaire”, la Grand Palais, în perioada 20 martie-31 iulie 2017. Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a participat la manifestare cu sculptura „Somnul”, realizată de Constantin Brâncuși…
Auguste Rodin a fost contestat, în dese rânduri, atât pentru viaţa sa privată extrem de tumultuoasă, dar şi pentru viziunea sa artistică îndrăzneaţă, izvorâtă din totala sa libertate interioară – mai multe dintre lucrările sale fiind dealtfel subsumate temei „chinurilor dorinței”.
Din volumul „Rodin şi cele 99 de femei din anturajul lui” de Christina Buley-Uribe, apărut acum ceva vreme, aflăm că Rodin n-a fost doar „inventatorul” sculpturii moderne, ci şi un mare amorez, care obişnuia să spună: „Arta nu este decât o for mă a iubirii. Dorinţa! Dorinţa! Ce stimulent formidabil!”. A fost atras irezistibil de corpul omenesc, „acest templu care se mişcă”, în general, şi de cel al femeii, în special.
Dincolo de obsesiile … indispensabile marilor artişti, Rodin a realizat litografii, picturi şi lucrări de grafică, dar a rămas nemuritor prin sculpturile sale ce exprimă originalitatea unui spirit genial, capabil să depăşească reguli şi tipare academice.
A călătorit enorm şi a învăţat în permanenţă din aproape tot ce s-a creat artistic până la el şi aceste experienţe au contribuit la realizarea unor opere ce vor rămâne inegalabile.
A fost cunoscut şi apreciat încă din timpul vieţii de către artişti, literaţi şi oameni de stat din Europa şi America, influenţând definitiv întregul curs al istoriei artelor, iar acum lucrările sale se află la loc de cinste în aproape toate marile muzee ale lumii.
