Părintele episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a întâlnit sâmbătă, 18 noiembrie, la Centrul de plasament din Tampere, în Finlanda, cu cei doi copii ai româncei Camelia Smicală, Johan-Mihail de 11 ani și Maria-Alexandra de 10 ani, reținuți de Protecția Copilului din Finlanda – se arată în comunicatul de presă emis de Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Doctoriţa Camelia Smicală trăia în Finlanda împreună cu fiica sa de 16 ani din prima căsătorie, soţul finlandez şi cei doi copii ai lor, Johan-Mihail şi Maria-Alexandra. Camelia Smicală a divorţat de soţul ei şi s-a mutat la un alt domiciliu împreună cu copiii. În 2015, în urma unor suspiciuni că s-ar putea întoarce în România autorităţile finlandeze au intervenit şi i-au luat pe cei doi minori rezultaţi din căsătoria cu cetăţeanul finlandez. De atunci, Camelia Smicală se luptă să-şi recupereze copiii, care au fost între timp separaţi şi duşi în orfelinate diferite. Părintele episcop Macarie i-a vizitat pe minori şi a relatat cum a decurs întâlnirea și starea în care i-a găsit pe cei doi copii: „Ne-am bucurat cu bucurie mare de această întâlnire care a adus puțină alinare sufletească acestor copii încercați atât de devreme cu necazurile vieții. Johan-Mihail și Maria-Alexandra sunt doi copii curajoși și cu personalitate, care se exprimă cu claritate, într-o frumoasă limbă românească pe care nu au uitat-o, în ciuda anilor de înstrăinare. Ei tânjesc după mama și surioara lor cea mare și au o voință fermă de a reveni acasă. Întristător este faptul că cei doi frați suferă acum și de pe urma deciziei autorităților de a-i ține în centre de plasament și în școli diferite, separându-i. În plus, Johan-Mihail nu se simte bine la școala în care a fost repartizat, fiind intimidat de colegii lui care l-au etichetat drept ‘copil de orfelinat’. Nu văd niciun motiv pentru care acești copii să rămână departe de mama și sora lor și separați între ei. De asemenea, ei vor să aibă posibilitatea de a frecventa Sfânta Liturghie de duminică, după obiceiul pe care-l aveau când erau cu mama lor, obicei pe care, evident, acum nu-l mai pot ține”. Ierarhul român a precizat că mulțumește personalului de la centrul de plasament unde a avut loc întâlnirea, adăugând că va transmite autorităților finlandeze doleanțele celor doi copii, cu speranţa că acestea vor da dovadă de cooperare și deschidere.
La finalul vizitei, părintele episcop Macarie a oferit daruri copiilor, printre care și cărți pentru copii în limba română, editate de Episcopia Europei de Nord, însă și daruri aduse din pelerinajul său recent în Țara Sfântă. Preasfințitul Macarie Drăgoi a transmis, de asemenea, calde mulțumiri ambasadorului României în Finlanda, Răzvan Rotundu, care s-a implicat în susținerea Cameliei Smicală și în organizarea acestei vizite, subliniază comunicatul episcopiei./mbaciu/pvelisar
http://www.episcopiascandinavia.se/ – 18 noiembrie