Libanul nu poate accepta sugestiile potrivit cărora guvernul său este un partener în acţiuni de terorism, a declarat luni preşedintele ţării, Michel Aoun. Liderul libanez a făcut aceste comentarii după ce Liga Arabă a acuzat mişcarea Hezbollah de terorism şi a sugerat că gruparea face parte din guvernul Libanului. Michel Aoun pare să fi luat apărarea mişcării Hezbollah, anunţând pe Twitter după o întâlnire la Beirut cu secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, că Libanul are dreptul să se apere de „ameninţările continue ale Israelului la adresa Libanului”. /cstoica/gpodea
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 noiembrie)