Plafonul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi de 8500 de lei, a decis astăzi Camera Deputaţilor. Potrivit reporterului nostru, Angela Matei, proiectul de lege al guvernului nu a fost susţinut de parlamentarii PNL, ai USR şi ai PMP. Prevederile actului normativ sunt în vigoare din luna septembrie şi s-au aplicat inclusiv indemnizaţiilor care erau în plată. Astfel, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se stabileşte la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele douăsprezece luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului. A fost impusă însă limita maximă de 8500 de lei. Deputaţii au aprobat azi şi înfiinţarea Avocatului Copilului, care va funcţiona în cadrul instituţiei Avocatul Poporului. Votul decizional le aparţine însă senatorilor./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie