Cel mai probabil, dacă ai probleme cu greutatea, nu este din cauza grăsimii, ci din cauza unei acidităţi excesive, este de părere profesorul internațional de yoga Dana Ţupa.
În același timp, cunoscutul profesor de yoga afirmă că atunci când avem un organism acidic, existența oxigenului în corp este foarte redusă și din această cauză metabolismul nostru este încetinit. Cu alte cuvinte, mai mult asimilăm decât dezasimilăm.
“Daca mai mergi și la sală, și muncești până îți iese inimă din piept (ceea ce se numește “mod anaerob”), aciditatea crește și mai mult. Astfel, apar retenția de apa și grăsimea, iar cea din urmă preia aciditatea din zonele vitale (organe în special), protejându-le în acest mod, depozitând totul cât mai departe posibil de organe, în zonele musculare. Acea grăsime poate fi folosită în caz de nevoie, de urgență, sau poate fi împinsă în sistemul circulator. Prin urmare, ar trebui să mulțumim inteligenței corpului care ne protejează de excesul de aciditate cu ajutorul grăsimilor. Însă, cu cât aciditatea este mai mare și depozitată neuniform în corp, cu atât îi este mai greu corpului să facă faţă tuturor proceselor și să ne protejeze, iar procesul de îmbătrânire este grăbit în acest context”, afirmă profesorul Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy.
Doar cei graşi au aciditate crescută în corp?
Răspunsul este categoric NU. Și cei slabi, chiar foarte slabi, pot avea exces de aciditate la rândul lor. “Această aciditate generală permite dezvoltarea fungilor și a microorganismelor care se dezvoltă foarte rapid și ne consumă nutrienții. Observă majoritatea oamenilor supraponderali și vei vedea tendința lor de a mânca lucruri super procesate, nesănătoase, fast food, cât de multe prăjeli, dulciuri sau făinoase. Unii oameni simt nevoia să mănânce exact acest gen de alimente… acide, tocmai pentru că microorganismele din corp se hrănesc cu nutrienții din hrană astfel că ajungi să nu simți sațietate după ce ai mâncat ceva sănătos şi uşor”, declară Dana Țupa.
Dieta alcalină ne ajută să recâştigăm lupta din corpul nostru
“V-ați gândit vreodată de ce țin mai mult bateriile alcaline? Pentru că sunt … alcaline, deci dau mai multă energie, au o reacție bazică! Orice baterie care s-a consumat, are acid în exces și practic nu se mai poate produce reacția ce duce la apariția energiei, făcând-o inutilizabilă. Cam la fel se petrece și cu un corp acid: ești obosit, vlăguit, oricât ai dormi nu-ți ajunge, cu alte cuvinte: nu ai suficientă energie”, explică profesorul de yoga.
Totodată specialistul ne recomandă să încercăm dieta alcalină, chiar și pe scurte perioade de timp, sau măcar câteva zile din lună, astfel încât lupta din corpul nostru să fie câştigată:
- consumă cât de multe salate și verdețuri, spirulină și chlorella, lămâie în apă de băut, avocado, brocolli, semințe diverse muiate în apa de seară și consumate dimineață, sucuri de iarbă de grâu, orz, castraveți etc.;
- măsoară-ți PH-ul cu ajutorul unei hârtii speciale, în mod regulat;
- folosește MSM (Methyl Sulphonyl Methane). A nu se confunda cu MSG (monoglutamatul de sodiu, care este pus în aproape tot ceea ce mâncăm sau bem, sau pe care îl punem în mâncare sub formă de concentrate care „să dea gust”, făcând să ne „exlodeze” papilele gustative și distrugând treptat creierul). MSM-ul se află în concentrație mare în tot ce este verde și are capacitate de alcalinizare imensă. Se adaugă în ceea ce bem (gustul nu este foarte plăcut și de aceea se amestecă cu sucuri naturale, în general).
- folosește numai ulei presat la rece, introduceți uleiul de in în dietă, întrucât conține Omega 3. Dacă veți consumă Omega 3 și 6 în raport de 2:1 și în același timp veți elimină uleiurile rafinate și grăsimile animale, zahărul, lactatele și fainoasele, veți observa că începeți să slăbiți. Corpul va elimina treptat grăsimea acidă din țesuturi, fără a face mari eforturi. Și culmea: nici nu vă va mai fi așa foame, pentru că fungii și microorganismele nu vor mai cere de mâncare, conchide profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa.