Ministerul de Externe şi cel de Interne lansează astăzi în dezbatere publică un proiect legislativ menit să reducă cozile de la serviciile de paşapoarte. Dacă anul trecut un milion de persoane au cerut eliberarea unui paşaport, în acest an, până la această dată au fost înregistrate 1,3 milioane de solicitări. Procedura de depunere a documentelor va fi simplificată, iar perioada de valabilitate a paşapoartelor va fi mărită – anunţă secretarul de stat în MAI Daniel Robert Marin:
Daniel Robert Marin: Pentru paşaportul simplu electronic propunem, la persoanele cu vârste de peste 25 de ani, ca valabilitatea paşaportului simplu electronic să fie extinsă de la cinci la zece ani. După eliberarea paşapoartelor electronice cu valabilitate de zece ani, apreciem că pe termen mediu şi lung se va înregistra o scădere a volumului de solicitări şi în acelaşi timp se va înregistra o reducere efectivă a costurilor pe care le suportă cetăţeanul. Am decis să alegem vârsta de 25 de ani ţinând cont de faptul că după această vârstă schimbările de fizionomie sunt mai puţin accentuate într-un interval de zece ani.
Pentru copiii de până la 12 ani se va menţine perioada de valabilitate de trei ani.
Realizator: În cazul paşapoartelor simple temporare cu valabilitate de un an, MAI propune ca eliberarea actelor să se facă exclusiv în situaţii obiective, cu prezentarea documentelor care dovedesc urgenţa – ne-a transmis reporterul nostru Alex Lancuzov./aburtica/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie