Calendarul evenimentelor, 23 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 9:00 – lucrări în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei

* ora 11:00 – şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor în care este dezbătută şi supusă votului moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR, intitulată: „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

* Programul președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu:

  • ora 10:00 – întrevederea cu delegația irakiană condusă de dr. Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari, ministrul afacerilor externe al Republicii Irak – la Cabinet
  • ora 11:30 – întrevederea cu Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia în România, aflat în vizită de rămas bun – la Cabinet

* Deschiderea oficială a Forumului Național al Studenților la Științe Politice și Relații Internaționale (FNSSPRI), eveniment organizat de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) şi patronat de Comisia pentru Afaceri Europene – ora 12:00, la sala „Avram Iancu” a Senatului României (23 – 26 nov.). În deschiderea evenimentului, senatoarea Gabriela Crețu, preşedinta Comisiei pentru afaceri europene, susţine o alocuţiune. În zilele următoare, evenimentul se va desfăşura la: Ministerul Afacerilor Externe (24 nov.), Institutul Bancar Român (25 nov.) și Universitatea din București (26 nov.)

* Copenhaga: Senatorul Titus Corlățean va participa, în calitatea sa de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și președinte al Delegației Parlamentului României la APCE, la reuniunile Biroului și Comisiei Permanente ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (23 – 24 nov.).  Lucrările celor două reuniuni se desfăşoară în contextul exercitării de către Regatului Danemarcei a Președinției Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei

 

– Camera Deputaţilor

* ora 10:30 – şedinţa Biroului Permanent – sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru buget, finanţe şi bănci

– Guvern

* Iaşi: În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, au loc importante evenimente și manifestări reunite sub titlul „Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României. Acțiunile urmează să se desfășoare în zilele de 23 și 24 noiembrie, printre acestea numărându-se organizarea unei ședințe festive de guvern în sediul Bibliotecii Universității Tehnice „Gh. Asachi”, organizarea unei ședințe simbolice a Parlamentului la Teatrul Național, reiterarea unui scurt traseu feroviar între gara Ciurea și gara Iași, pentru comemorarea celor peste 1000 de morți în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iași, depunerea de coroane la Mausoleul Eroilor din Iași și la celelalte monumente din județele din regiune, şi organizarea de ceremonialuri militare și religioase, parade și defilări de arme și steaguri

– Ministere

* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari, ministrul afacerilor externe al Republicii Irak – ora 11:15, la sediul MAE

* Declarații comune de presă ale ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Irak, Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari – ora 12:30, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu

* Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning (CPC-EW) organizează lansarea cărţii „Provocări la adresa edificării spațiului comunicațional comun România – Republica Moldova. Elemente de război informațional în Republica Moldova la adresa României”, semnată de Iulian Chifu și Oazu Nantoi – ora 15:00, la sala Grigore Gafencu, Ministerul Afacerilor Externe, Aleea Alexandru nr. 31. Urmează să participe Teodor Meleşcanu – ministru al afacerilor externe, Andreea Păstârnac – ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Iulian Chifu – preşedinte al CPC-EW, Oazu Nantoi – director de programe, Institutul de Politici Publice (Chişinău), prof. dr. Cristian Diaconescu şi Narciz Bălăşoiu – director al CPC-EW

* Ministerul Educaţiei Naţionale împreună cu UNICEF în România organizează lansarea studiului „O privire asupra participării la educaţie folosind analiza pe cohortă” – ora 9:00, la ARCUB Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84 – 90, cu corespondent în Str. Gabroveni nr. 50-53), sala Librarie. La eveniment participă ministrul Liviu Marian Pop şi reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, alături de copii şi specialişti în educaţie

* Evenimentul „Romanian Food & Agribusiness Conference 2017”, organizat de BusinessMark – ora 9:30, la Hotel Radisson Blu. Participă Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltarii rurale

* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi a secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot, la Conferința Consiliului Concurenței – „Evoluţia concurenţei în sectoare cheie” – ora 9:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Consiliul Concurenţei lansează raportul „Evoluţia Concurenţei în sectoare cheie – 2017”, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi atât ai unor organisme internaţionale (OCDE, autoritatea de concurenţă din Serbia, Direcţia Generală de Concurenţă a Comisiei Europene), ai Parlamentului, Guvernului, ai autorităţilor publice, precum şi ai mediului de afaceri, ai mediul juridic şi mediului academic, ai organizaţiilor societăţii civile

* Participarea secretarului de stat Melania-Gabriela Ciot la workshop-ul „Dezvoltare economică și finanțarea investițiilor”, organizat în cadrul Forumului AFER, cu tema „Probleme majore actuale și de perspectivă ale sistemului economico-social al României” – ora 11:00, la Academia de Studii Economice

* Participarea secretarului de stat Victor Micula la evenimentul de lansare a volumului: „Punte între lumi şi inimi. Selecţie din lirica română şi arabă contemporană”  – ora 18:00, la Târgul Internaţional de carte „Gaudeamus”, Complexul ROMEXPO

* Bacău: Semnarea de către secretarul de stat în Ministerul  Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Adrian Gâdea, a 6 contracte de finanţare prin PNDL, urmată de o conferinţă de presă – ora 10:00, la Consiliul Judeţean. Sunt invitaţi să participe: Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Lucian Şova, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

* Cluj-Napoca: Ministerul Cercetării şi Inovării, în colaborare cu Agenția Executivă pentru Cercetare a Comisiei Europene şi Universitatea Babeș-Bolyai, organizează o sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare din cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie – ora 9:00, în Aula Magna din sediul central al Universității „Babeș-Bolyai”, Str. M. Kogălniceanu nr. 1

* Râmnicu Vâlcea: Decernarea Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru anul 2016 – ora 19:00, la Grand Hotel Sofianu. Marele premiu va fi decernat de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, în timp ce un al doilea premiu va fi decernat de președintele ICR, Liliana Țuroiu

* Slobozia, jud. Ialomița: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în parteneriat cu CEC Bank, organizează evenimentul „Sprijinirea investițiilor IMM prin Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri” – ora 11:00, la Hotelul Select, Bd. Chimiei nr. 4

* Bruxelles: Vizita de lucru a secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, pentru întrevederi cu oficiali NATO şi UE de rang înalt (22 – 23 nov.)

– Apărare, Interne

* Giurgiu: Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu organizează un seminar privind Conflictul de interese în achiziţiile publice – ora 10:00

 

– Partide

* PNL organizează un lanţ uman în jurul Parlamentului României în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de PNL „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” – ora 11:00, Parcul Izvor

* Sibiu: Şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean a Organizaţiei Femeilor Liberale Sibiu (OFL) – ora 18:00 – Hotel Ramada, sala „Herra”

* Târgu Mureş: Conferinţa Judeţeană de Alegeri a Partidului Mişcarea Populară filiala Mureş; participă preşedinţii executivi ai PMP, Eugen Tomac şi Valeriu Steriu – ora 17:30, Sala mare a Centrului Cultural „Mihai Eminescu”

 

– Ambasade

* Tărgovişte: Declaraţie susţinută de ambasadorul Irlandei, Derek Feely, cu prilejul vizitei în judeţul Dâmboviţa – ora 13:30, la sediul CJ Dâmboviţa

 

– Minorităţi

* Târgu Mureş: Deschiderea seminarului „Drepturi ale minorităţilor naţionale în UE”, organizat de Fundaţia Culturală ‘Dr. Bernády György’ (23 – 24 nov.)  – ora 10:00, la sediul Fundaţiei ‘dr. Bernády György’, Casa Bernády, Str. Horea nr. 6

 

– Administraţie

* Centrul European pentru Administrație și Servicii, în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică București organizează conferința cu tema: „Cooperarea în sistemul integrat de ordine și siguranță publică” – ora 12:00, la Clubul Diplomatic, Șos. București – Ploiești nr. 2B. Participă reprezentanţi ai Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Agenția Naționala a Funcționarilor Publici, Primăria Generala a Municipiului București, Primăriile de sector ale Municipiului Bucuresti, Primării orașe resedințe de județ, Consiliul General al Municipiului București, Consiliile locale de sector ale Municipiului București, Consilii județene, Consilii locale ale orașelor reședințe de județ, Direcția Generală de Poliție Locala a Municipiului București, Direcțiile Generale de Poliție Locală ale sectoarelor Municipiului București, Direcțiile Generale de Poliție Locală din țară

* Baia Mare: Şedinţă a Consiliului Judeţean Maramureş (12,00)

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Puica şi Ioan Şintean, alături de Kiss Attila, campion mondial la atelaje trase de câini – ora 10:00

* Cluj – Napoca: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) organizează o conferinţă de presă, care va preceda evenimentul „Mobilitatea viitorului la Cluj-Napoca” din data de 23 noiembrie – ora 9:00. La conferinţă vor participa Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca şi Francois Coste, preşedintele CCIFER şi CEO Groupama România

* Giurgiu: La Primăria Giurgiu va avea loc o simulare de cutremur, urmată de un incendiu la etajele superioare, se va declanşa sistemul de alarmare al Primăriei, iar personalul va fi evacuat în funcţie de tema exerciţiului – ora 13:00

* Oradea: Şedinţă a Consiliului Local Zalău – ora 9:00

* Satu Mare: Şedinţa Colegiului Prefectural Satu Mare – ora 10:00

* Satu Mare: Şedinţă a Consiliului Local Satu Mare – ora 14:00

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu cu prilejul semnării contractului de finanţare cu fonduri UE prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru Reabilitarea DJ 141 Mediaş – Bâghiş – ora 13:30, Consiliul Judeţean Sibiu, sala mare de şedinţe, corp B

* Slatina: Şedinţă a Consiliiului Judeţean Olt – ora 11:00

* Târgovişte: Şedinţă a Consiliului Local Târgovişte – ora 14:00

* Târgu Mureș: Şedinţă publică ordinară a Consiliului Judeţean Mureş – ora 13:00, în Sala Mare de şedinţe din Palatul Administrativ

* Zalău: Şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice – ora 10:00, la Prefectura Sălaj

– Juridic

* Curtea Constituţională a României urmează să ia în discuţie sesizarea referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

* Judecătorii Curţii Constituţionale a României au amânat pentru această dată pronunţarea asupra cererii preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, de a se constata conflictul juridic între Guvern şi DNA ca urmare a cercetării privind legalitatea hotărârilor Executivului prin care părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a judeţului Teleorman

* Tribunalul Bucureşti începe dezbaterile pe fond în dosarul în care compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune, uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. În dosar mai sunt judecaţi directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor

* Conferinţa Naţională „Protecţia Datelor cu Caracter Personal” – Implementarea şi impactul Regulamentului General privind Protecţia Datelor Personale, la care participă experţi din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, avocaţi specializaţi şi consultanţi de specialitate în implementarea procedurilor privind sistemul de protecţie a datelor cu caracter personal – ora 9:00, la Hotel Sheraton

* Dezbaterea publică cu tema „Monitorizarea locurilor de detenţie de către Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie (MNP), rezultate şi dificultăţi întâmpinate. Obligaţiile instituţiilor vizitate în îndeplinirea atribuţiilor MNP”, organizată de Avocatul Poporului – ora 9:30, la Palatul Parlamentului

* A II-a ediţie a Forumului România – Republica Moldova în domeniul Justiţiei – ora 8:30, la Palatul Parlamentului, sala ‘Drepturile Omului’. . Printre invitaţii la eveniment se numără reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Agenţiei Naţionale de Integritate, Curţii Constituţionale, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ale instituţiilor omoloage din Republica Moldova (23 – 24 nov.)

* Harghita: Termen în procesul în care care fostul primar din Gheorgheni, actual consilier judeţean, Mezei Janos, este judecat pentru abuz în serviciu – ora 12:00, la Tribunalul Harghita

 

– Organizaţii

* Satu Mare: Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat organizează o dezbatere privind schimbarea furnizorului de energie electrică  şi a celui de gaze naturale de către clientul final şi asigurarea obligatorie a locuinţelor – ora 11:00, Sala Mare a Consiliului Judeţean Satu Mare

* Cernăuţi: Deschiderea Forumului internaţional „Intermarium – de la proiect informaţional la realitate civilizaţională” – ora 10:00, în Sala de Marmură a Universității din Cernăuți. Participă politicieni, experţi, jurnalişti, oameni de ştiinţă din Ucraina, România, Republica Moldova, Polonia, Lituania şi Rusia. Organizatorul principal al forumului este Institutul pentru Democratizare şi Dezvoltare din Cernăuţi. Coorganizatori: Centrul Media BucPress – asociaţie a jurnaliştilor români din Ucraina, Institutul „Roman Rybarski” din Republica Polonia, Asociaţia Convergenţe Europene din România şi Universitatea Naţională din Cernăuţi

– Economic

* Dezbaterea cu tema „Contribuţia economiei circulare la dezvoltarea durabilă a sectorului agro-alimentar”, organizată de Ambasada Olandei la Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) – ora 9:30, la USAMV

* Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu Societatea de Științe Juridice, organizează evenimentul „Probleme Dificile de Drept Comercial”, cu participarea profesor univ. dr. Stanciu Cărpenaru – ora 10:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Al. I. Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Sector 3

* În cadrul evenimentului „Zilele Biz – ediţia 2017” (20 – 24 nov.), are loc ziua dedicată CSR-ului (Responsabilitate Social Corporatistă) – ora 10:00, la ARCUB Gabroveni

* Centrul Expoziţional Romexpo găzduieşte Târgul Denta II – expoziţie internaţională de produse şi echipamente pentru medicină şi tehnică dentară (23 – 25 nov.)

* Gala Ziarului Financiar dă startul proiectului „100 de ani de business”, la implinirea a 100 de ani de la Marea Unire – ora 19:00

* Cursul „Customer Care Relations”, un program de training pentru angajaţii companiilor care au ca rol principal gestionarea relaţiei cu clienţii – la Hotel Marshal Garden (23 – 24 nov.)

* Bacău: Evenimentul “PLAYFEST BACĂU” – festival şi conferinţă dedicate promovarii culturii şi turismului românesc, prin intermediul noilor tehnologii IT, web, games şi aplicaţii smartphone – ora 11:30, la Universitatea „Vasile Alecsandri”. Evenimentul face parte dintr-un demers naţional de încurajare a tinerilor să urmeze o carieră în domeniul IT, aplicaţiilor web şi să creeze produse destinate promovării culturii şi turismului

* Cluj-Napoca: Europarlamentarul Cătălin Ivan şi RoAction organizează o dezbaterea privind interzicerea acţiunilor la purtător pe teritoriul României – ora 15:00, la Universitatea ‘Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

* Constanţa: Cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Turism „Vacanţa” – la Maritimo Shopping Center (23 – 25 nov.)

* Constanţa: Conferinţă de presa la Sindicatul Liber al Navigatorilor, ocazionată de marcarea a 30 de ani de la bombardarea navei Fundulea pe strâmtoarea Hurmuz de către armata iraniană, soldată cu moartea comandantului navei şi rănirea a mai multor membri de echipaj – ora 10:30. Conferinţa va fi susţinută de membrii echipajului de la acea vreme

* Constanţa: Asociaţia patronatului Mamaia organizează o conferinţă de presă ocazionată de Proiectul de lege privind Impozitele şi Taxele Locale pe 2018 dar şi alte subiecte de interes comun – ora 12:00

* Constanţa: Întâlnire de lucru pentru analiza stadiului de pregătire din iarna 2017-2018 – ora 11:00, la sediul D.R.D.P. Constanţa. La întâlnire vor participa ing. Radu Munteanu, director general adjunct C.N.A.I.R. S.A., responsabil cu acţiunile de deszăpezire, reprezentanţi ai conducerii D.R.D.P. Constanţa, ai secţiilor de autostrăzi şi drumuri naţionale, precum şi ai prestatorilor de servicii de întreţinere curentă iarna. Întâlnirea de lucru va fi urmată de declaraţii de presă – ora 13:00

* Slobozia: „Sprijinirea investiţiilor IMM prin Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri”, eveniment organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în parteneriat cu CEC Bank – ora 11:00, la Hotel Select

* Timişoara: Camera de Comerţ Italiană pentru România organizează, cu prilejul „Galei întreprinzătorilor italieni din judeţul Timiş”, un bufet de înaltă gastronomie dedicat „Săptămânii bucătăriei italiene în lume” (20 – 26 nov.)

* Orhei: Vizita atelierului unei tinere din Orhei care l-a înfiinţat pe bani europeni – coase rochii de mireasă care luminează în întuneric – ora 10:30. Afacerea a fost deschisă cu suportul Uniunii Europene, în cadrul programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

 

– Social

* Botoşani: Asociaţia Nevăzătorilor din Botoşani, împreună cu reprezentanţii Fundaţiei Light into Europe vor efectua o demonstraţie cu câinele-ghid pentru nevazători – ora 10:00. Demonstraţie este urmată de dezbaterea publică cu tema „Susţinerea în comunitate a copilului preşcolar cu nevoi speciale – ora 11:00

– Mediu

* Cozieni, jud. Ilfov: Acţiune de împădurire care marchează debutul campaniei de împăduriri de toamnă, organizată de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Ministerul Apelor şi Pădurilor – ora 10:00, la Pepiniera Cozieni, Pădurea Pustnicu, din cadrul Ocolului Silvic Brăneşti

– Medicină, Sănătate

* Congresul Național al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică 2017, cu tema „Chirurgie video-asistată – tehnologii noi și terapii mai eficiente” – ora 13:00, la Willbrook Platinum Business & Convention Center, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 172-176 (23 – 25 nov.)

* Dezbaterea-eveniment „Trăim viitorul cu încredere” dedicată inovaţiei în medicină, organizată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) – ora 10:15, în aula Ministerului Culturii, Bd. Unirii nr. 22

* Conferință de presă privind lansarea campaniei de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” – ora 11:00, la Point Art Hub, Str. General Eremia Grigorescu nr. 10

* Conferinţa anuală „Transplantul. Pacientul pre şi post transplant şi viaţa cotidiană a acestuia”, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (23 – 24 nov.) – ora 16:00, la Hotel Mercure Unirii, bd. Mircea Vodă  nr. 28

* Şcoala de boli rare pentru jurnalişti 2017, ediţia a VI-a – eveniment organizat de Alianţa Naţională pentru Boli Rare România în parteneriat cu Asociaţia Română de Cancere Rare şi Asociaţia Prader Willi din România (23 – 24 nov.) – la Hotel Ramada Majestic

* Manifestarea anuală cu participare internaţională Zilele Anuale ale Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” – la Hotel Crowne Plaza (23 – 25 nov.). Programul zilei:

  • Manifestarea este precedată de un Curs pre-conferinţă teoretic şi practic privind sutura intracorporeală din chirurgia minim invazivă (MIGS) – la UMF „Carol Davila”, Sala Prof. Ion Juvara (Catedra de Anatomie). Director Curs: Kate O’Hanlan, MD

* Cluj-Napoca: Conferinţa naţională cu participare internaţională ‘Nutriţia – Medicina viitorului’, ediţia a VII-a – eveniment organizat de Asociaţia Nutriţie şi Sănătate şi Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’ (23 – 24 nov.)

* Iași: Evenimentul multidisciplinar din aria oncologiei naţionale, CONFER 2017, al cărui program ştiinţific va include cursuri pre-conferinţă, sesiuni de prezentări, sesiuni de postere, mese rotunde și debate-uri axate pe actualitațile anului 2017 în prevenția, biologia tumorală, diagnosticul şi tratamentele cancerului – la Hotel Internațional (23 – 26 nov.)

* Iași: Conferința Zilele Clinicii III Medicale „Prof. Dr. Ion Enescu” – la Hotel Unirea (23 – 25 nov.)

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti decernează titlul de Doctor Honoris Causa consulului onorific al României în Israel, dr. Herman Berkovits – ora 11:00, în Aula Magna a Universităţii „Titu Maiorescu”, Calea Văcăreşti nr. 189

* Galaţi: Conferinţa naţională cu tema „Comunităţi virtuale în epoca Regulamentului General privind Protecţia Datelor”, organizată de Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” Galaţi, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române – Centrul de Studii de Drept European – ora 12:00, la Universitatea „Danubius”

* Giurgiu: Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu organizează conferinţa regională “ VET în Regiunea Sud-Muntenia” ERASMUS+ – ora 11:30. Evenimentul îşi propune să promoveze rezultatele proiectelor finanţate prin programul European Erasmus+, KA1 VET, derulate în şcolile din judeţele: Ialomiţa, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Călaraşi, Ilfov şi Bucureşti. Vor participa elevi, cadre didactice, coordonatori de proiecte, responsabili Erasmus+

* Iași: A V-a ediție a Simpozionului Internațional GEOMAT – ora 10:00, la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului (FHGIM) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. În organizarea acestui eveniment FHGIM are ca parteneri Uniunea Geodezilor din România, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Facultatea de Geodezie din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Asociația Tinerilor Fotogrammetriști din Iași („Foto-As”) (23 – 24 nov.)

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Direcţia de Tineret şi Sport Harghita privind proiectul „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” – ora 10:00

* Piatra Neamţ: Caravana Roboticii – expoziţie de roboţi şi lucrări de specialitate – ora 15:00, Rubik Hub, Ştrandul Tineretului

* Reşiţa: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii ‘Eftimie Murgu’ organizează simpozionul ‘Ziua Economistului’ – ora 12:00

– Arhitectură

* Asociația ANCE Europe lansează proiectul „Arhitectura României Mari”, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin organizarea vernisajului expoziţiei de fotografie ‘Stilul neoromânesc, arhitectura sufletului românesc’ și premiera filmului documentar ‘Arhitectura României Mari’ – ora 17:00, la Palatul Noblesse, Str. Sfinţilor nr. 7. Ion Dichiseanu participă în calitate de amfitrion, iar gazda evenimentului este președintele Asociației Culturale Noblesse, Loredana Preda (23 – 25 nov.)

* Pro Patrimonio organizează lansarea cărții „În jurul jocului. Arhitectură, tradiție și Inovație în sisteme de încălzire și gătit”, autor arh. Alexandra Mihailciuc, și o dezbatere legată de rolul sobelor în viața contemporană care îl are ca invitat pe Vintilă Mihăilescu – ora 18:00, la Caffe Verona, Str. Pictor Verona nr. 13

– Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Manifestări prilejuite de cea de-a XXIV-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură – la Pavilionul Central ROMEXPO (22 – 26 nov.)

„ Standul invitatului de onoare – Uniunea Europeană

* ora 11:00 – workshop “Un timp pentru sine, un timp pentru tine, un timp pentru ceilalți” – atelier despre arta de a găsi echilibrul între muncă și viață privată, realizat în colaborare cu revista Psychologies și Iuliana Alexa, redactor-șef

* ora 12:00 –  workshop – “Imagine the future of Europe” – Atelier de artă narativă cu scriitorul Vasile Ernu

* ora 13:00 – workshop “Gândim, trăim, mâncăm și citim… sănătos” – atelier despre arta de a trăi sănătos, realizat în colaborare cu revista Psychologies și Iuliana Alexa, redactor-șef

* ora 14:00 – “Voluntariat în Europa” – dezbatere pe tema Corpului European de Solidaritate cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

* ora 15:00 – “Meseriile cărții” – Trecerea în revistă a meseriilor de care este nevoie pentru ca o carte să ajungă la cititor, dezbatere moderată de Mircea Vasilescu, coordonatorul singurului program de masterat “Teoria și Practica Editării” (derulat la Universitatea București)

* ora 18:00 – „Invest EU – programul prin care Uniunea Europeană sprijină investițiile” – Dezbatere cu participarea experților Reprezentanței Comisiei Europene în România

* ora 14:00 – BUCUREȘTI FM – la intrarea în pavilion – Concurs cu vizitatorii Târgului: ,,Noi îți dăm câte poți duce! Ai multe cărți pe cap, dar te miști cu talent? Le primești pe cele care-ți rămân acolo!”

„ Sala „Mircea Sântimbreanu” – nivelul 7.70:339

* ora 12:00 – ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA

  • Lansare de carte. Trei cărți de Ștefan Dimitriu: Anacronice. Versuri; Provocările timpului. Critică literară; Aiurea-n tramvai. Teatru. Invitaţi: Ștefan Dimitriu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Împărăția/L’empire (poeme/poèmes) de Elisabeta Isanos. Invitaţi: Elisabeta Isanos, Ștefan Dimitriu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Două cărți de Ștefan Goanță: Nu e nimeni acasă. Proză scurtă; Vinul de piatră. Roman. Invitaţi: Irina Goanță, Ștefan Dimitriu, Vasile Poenaru

* ora 13:00 – Asociația UNESCO Iulia Hașdeu

  • Masă rotundă cu tema „Viață după viață – destine nedescifrate”
  • Lansare revista literară: „Mesaj literar”. Invitați: Crina Bocșan, Eliza Roha, Roșu Nicolae

* ora 14:00 – Editura Militară – Lansarea a două volume de carte, respectiv: Soldaţi la roabă şi lopată. Detaşamentele de muncă forţată din România comunistă şi Elita militară românească în timpul lui Carol I (1866–1914). Invitaţi: Lăcrămioara Stoenescu, Marius Oprea, Dumitru Dan Crîşmaru, Mircea Tănase, Adrian Pandea

* ora 14:30 – Centrul Tehnic-Editorial al Armatei – Lansarea volumului „Frontul invizibil – tehnici de intervenție asuprafactorilor de mediu în scopuri

militare – vol. I”, coordonator Costică Țenu, autor Lucian Ștefan Cozma

* ora 15:00 – Asociația Italienilor din România – Prezentarea seriei de 6 volume „Clanul de Niro”, scrise de Coleta de Sabata

* ora 15:30 – Editura Torent Press – Lansarea următoarelor volume: romanul Haiducul Dunării – autor Doina Popescu-Brăila, Copilul Dunării/El hijo del Danubio, proză scurtă umoristică, ediţie bilingvă româno-spaniolă, autor Doina Popescu-Brăila, traducător Gabriela Banu, romanul Menage a trois cu Diavolul, autor Doina Popescu-Brăila şi Piticul care a îmbrăţişat luna, autor Ana Dobrescu

* ora 16:30 – Editura Junimea

  • Club Junimea-Scriptor. Ediţia nr. 89, specială
  • Semnale editoriale junimiste

– Ana Blandiana, „Proiecte de trecut/ Projets de passé”, Colecţia „Cuvinte migratoare”

– Romulus Rusan, „America ogarului cenuşiu”, Colecţia „Epica”

– Prezentarea revistei Scriptor, nr. 11-12/ 2017

Prezintă: Ioana Diaconescu, acad. Ion Pop, Adrian Alui Gheorghe. Amfitrion: Lucian Vasiliu

* ora 17:30 – Editura For You – Andra Ivanov – Întâlnire cu cititorii – „Reconectarea – prezentare introductivă”

* ora 18:30 – Asociația Macedonenilor din România – Lansarea volumului de poezii „Cântecul pădurii” al autoarei Cristina Mariana Bălășoiu. Invitați: Aurel Maria Baros și alți membri ai USR București și Craiova

* ora 19:00 – Amurg Sentimental – Lansare: Aurelian Popa-Stavri, „Benone Damian – un virtuoz violonist”; „Tribuna scriitorilor fără prejudecăți”, ediție îngrijită de Ion Machidon; Mircea Relu, „Printre doruri urc și eu”, poezii. Invitați: Nicolae Maxim, Octavia Crăciun și pictorița Ecaterina Mihai

„ Standul Radio România – nivelul 4.50:251

* ora 12:00 – Radio România Cultural – Emisiunea „Vorba de cultură”

* ora 13:20 – Radio România Cultural – Emisiunea „Știința în cuvinte potrivite”

* ora 16:00 – Radio România Cultural – Emisiunea „iClasa”

* ora 18:30 – Radio România Cultural – Emisiunea „Timpul prezent”

„ Bursa de Contacte – nivelul 3.20:132

* ora 12:30 – Editura Antim Ivireanu – Lansare album: Ediția definitivă a albumului retrospectiv „Sculptorul Radu Adrian”, autorul basoreliefului de la Mausoleul Mateiaș și bustului lui Mihail Eminescu de la Curtea de Argeș. Invitat de onoare: Acad. Gh. Păun. Invitați: Gh. Dican, vicepreședinte UAP, Nicolae Sofianu, Eugenia Enescu, Dalia Bialcovski. Moderator: Ioan Barbu

* ora 15:30 – Editura Dacoromâna Tempus Dacoromânia Comterra – Manifest. Cartea neagră a româniei – autor Mihai Cosmin Șerban; Rolandis – roman istoric, autor Armașoiu Eugen; Tot înainte!, 3 volume, autor Ștefan Theodoru; Reticularia – autor Raimond Petrescu; Așa suntem noi – autor Raimond Petrescu; Campania armatei române…. ocuparea Budapestei 1919 – autor amiral ret. dr. Jipa Rotaru, precum și alte lucrări aflate în prezent sub tipar; Basarabia, Bucovina, Transnistria – dr. ing. Păun Marinescu. Invitați: dr. Geo Stroe, dr. David Aurel, dr. Mihai Prepeliță, Ioana Stuparu, Ovidiu Țuțuianu, Gh. Bardan, Florin Grigoriu, Ionuț Musceleanu, Costel Popescu, Gh. Pețu, P. D. Popescu, Adrian Botez, Chr. Mocanu, Blendea Georgeta Zamfir, Mihai Zamfir și alții

* ora 16:30 – Editura Spandugino – Lansare de carte: C.D. Zeletin, Domnu-i domn și lerui ler. Invitați: Lavinia Spandonide, C.D. Zeletin, Mircea Coloșenco, Corneliu Zeana

* ora 17:00 – Editura Vremea – Lansare: „Zozo și alte povestiri”, autor Tatiana Mărgescu

* ora 17:30 – Fundația Golescu

  • Lansare CD – Colecția omagială „File de lumină” cu actrița Manuela Golescu
  • Lansare carte: „Jurnal de călătorie” (vol I-III) de Eduard Golescu

Invitați: Manuela Golescu, Roșu Nicolae

* ora 18:00 – Editura Vremea – Lansarea volumului „Amintiri din strada Suvenir. Poveștile doamnei Ioana Crupenschi” de Victoria Dragu-Dimitriu

* ora 18:30 – Editura Vremea – Cărți noi în colecția „Planeta București”

* ora 19:00 – Editura Prut. Lansare carte: „Perfectul (des)compus”, autor Ion Hadârcă. Invitați: președintele Senatului României, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, senatori, deputați, scriitori, cititori

„ Ceainăria Bernschutz Gaudeamus – nivelul 3.20:106

* ora 12:00 – București FM – Lansarea Concursului de proză scurtă pentru adolescenți, organizat de București FM și Editura Eikon, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar București

* ora 17:00 – Editura Ecou Transilvan – Lansarea volumelor: Ionel Sporea – Dincolo de iubire și ură, vol 1,2,3; Dora Molnar – Nemuritoarele iubiri, Gelozie, dragoste și ură; Colonel Ioan Mija – Pe frontul mediatic, două decenii … pe micul ecran; Ioan Iacob – Corbul cibernetic

* ora 18:00 – Editura Betta – Lansarea volumelor: „Pelerin în țara zborului” de Marian Dumitru; „Amara ironie a albului” de Petre Ion Stoica; „Ațipiri” de Dan C. David; „Rămân trăit” de Constantin Kapitza; „Poeme” de Maria Toma; „Influxuri exotice” și „Dreptul de a fi neuitați” de Dan Tipuriță; „Testamentul din strada Nisipuri” de Șerban Codrin. Invitați: Victoria Milescu, Eliza Roha, Paula Romanescu, Victor Atanasiu, Geo Călugăru, Aureliu Goci, Lucian Gruia, Emil Lungeanu, Florentin Popescu

„ Salonul de Carte Pentru Copii „Ion Creangă” – nivelul 3.20:121

* ora 11:00 – Editura Prut – Lansare carte: „Lumea basmelor. Mic dicționar”, autori: Rodica Chiriacescu, Doina Florea

„ Sala Cupola – nivelul 0.00

* ora 11:30 – conferinţa „Manualele alternative – singura cale către educaţia de calitate!”, organizată de Uniunea Editorilor din România – Sala de conferinţe Cupola)

* ora 14:00 – Editura Paralela 45 – Lansare / Sesiune de autografe – Anabel Karmel, Ghidul complet pentru înțărcatul copilului – rapid și ușor; Top 100 piureuri pentru bebeluși. Marea carte de bucate pentru bebeluși și copii mâncăcioși. Invitați: Anabel Karmel, bloggeri, vloggeri

* ora 15:00 – Editura Militară – Lansarea a trei volume de carte, respectiv:

– La microfon, Ţopescu!

– Erou la Cotul Donului: însemnări din război (1941-1944)

– Prizonier la Cotul Donului: jurnal de război (27.08–23.11.1942) şi prizonierat (24.11.1942–20.11.1946)

Invitaţi: Nicolae Manolescu, Radu Cosaşu, Cristian Ţopescu, Cristian Gaţu, Horia Alexandrescu, Gheorghe Tănăsescu, Florian Bichir, Adrian Pandea

* ora 16:00 – Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 – Lansare de carte: „The book of repression”, autor Ion Bucur. Invitați: prof. dr. Constantin Hlihor, dr. Mădălin Hodor, dr. Alexandru Grigoriu, autorul

* ora 16:30 – Administrația Fondului Cultural Național – Dezbaterea: „Strategii pentru promovarea lecturii”. Invitați: Lucian Romașcanu, ministrul culturii și identității naționale, Cristian Greșanu, președinte Uniunea Editorilor din România, Grigore Arsene, președinte Asociația Editorilor din România, Irén Arsene Maté, editor, Editura Curtea Veche, Irina Cios, director Administrația Fondului Cultural Național. Moderator: Matei Martin, jurnalist, preşedinte Consiliul AFCN

* ora 18:00 – Editura Proema – ANCI – Lansări de carte din colecția „Biblioteca Arabă”: „Punte între lumi. Selecție din lirica română și arabă contemporană”, antologare, traducere din/în limba arabă, studiu introductiv și note: Dumitru Chican, prefață: Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe; „Istoria relațiilor diplomatice româno-arabe”, autor: Emanuel Peterliceanu, prefață: Dumitru Chican; „Cele șapte porturi ale iubirii”, autor: Ali Al-Qasimi, traducere din limba arabă, prefață și note: Nicolae Dobrișan

* ora 19:00 – Centrul Național De Cultură A Romilor – Romano Kher – Lansare de carte urmată de moment muzical clasic

„ Standul Propriu

* ora 10:00 – Biblioteca Județeană Timiș – nivelul 7.70:308 – Expoziții permanete ale Fototecilor B.J.T. „Sorin Titel”, AlBoom-elor B.J.T și alte produse marca B.J.T.

* ora 11:00 – CNR UNESCO – nivelul 7.70:337 – Ziua Şcolilor Asociate UNESCO – expoziţie şi festivitate de premiere Concurs „Roadele Pământului – Din Grădina Toamnei”. Invitaţi: Şcolile Asociate UNESCO, Inspectoratul Municipiului Bucureşti, instituţii, organizaţii şi asociaţii

* ora 11:00 – Editura Corint – nivelul 0.00:43 – Atelier pentru copii – „Ceasul vrăjitoarelor” de Sibeal Pounder

* ora 11:00 – ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA – nivelul 7.70:307

  • Lansare de carte: Intervenție divină. Roman de Ica Iova. Invitaţi: Ica Iova, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: WWW Mărită-te cu mine. Eseu de Liliana Bartoș. Invitaţi: Liliana Bartoș, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Tăcerea doare. Roman de Ștefania Ghiță. Invitaţi: Ștefania Ghiță, Vasile Poenaru

* ora 11:00 – Editura Hasefer – nivelul 7.70:341 – Triplă lansare de carte:

  • „Memorii și Jurnale – Vol.II” de Wilhelm Filderman. Prezintă: Dr. Aurel Vainer – președinte F.C.E.R., Dr. Alexandru Florian – director general I.N.S.H.R. „Elie Wiesel”, Adrian Cioflâncă – director C.S.I.E.R.
  • „Eva, fata mea” de Agnes Zsolt. Prezintă: Dr. Lya Benjamin – cercetător, Dr. Liviu Beris – președinte A.E.R.V.H., Eva Galamboș – redactor „Realitatea evreiască”
  • „Marienbad” de Shalom Alehem. Prezintă: Conf. dr. Camelia Crăciun – Universitatea București, Emil Nadler – Președinte Comunitatea Evreilor – Piatra Neamț, Conf. dr. Răzvan Voncu – critic literar. Moderator: Alexandru Marinescu – director CIEP

* ora 12:00 – Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301 – Istorie – Pavel Babeu (YO9TW) – Manual de radio orientare (ARDF); George Coandă – Istoria Târgoviştei. O cetate eternă a românilor. Cronologie enciclopedică; Victor Petrescu, Mihai Stan – Târgovişte – ore astrale ale Cetăţii. Analecte; Maria Mirea – Cenaclul literar-artistic „Pasăre de Nea”; Ana Andreescu – Călătorie prin Europa veche sub semnul lui Gutenberg; Gabriel Degeratu – Fotbal sub Turnul Chindiei: Vol. 1 – Drumul spre elită; Vol. 2 – Cei mai frumoşi ani; Vol. 3 – Micul Ajax Invitaţi: Florentin Popescu, Niculae Ionel, George Coandă, Margareta Bineaţă, Mihai Cimpoi

* ora 12:00 – Editura Teșu – nivelul 0.00:9 – Teșu Solomovici: Mossad. Războaiele secrete ale Israelului

* ora 12:30 – Editura Teșu – nivelul 0.00:341 – Wilhelm Filderman „Cel mai mare evreu european”

* ora 13:00 – Administrația Fondului Cultural Național – nivelul 4.50:223 – Muzica în ediții critice. Invitat: Mihai Bănică (Editura Muzicală Grafoart)

* ora 13:00 – Editura Universității din București – nivelul 0.00:22 – Greaca şi latina – trecut, prezent, viitor: lansare de cărţi avându-i ca autori pe Ana-Cristina Halichias, Liviu Franga, Ştefan Dumitru, Andreea Alexandra Loizo. Invitaţi: cadre didactice şi alţi specialişti din domeniile filologie clasică şi neogreacă

* ora 13:00 – Editura Rao – nivelul 0.00:37 – Constantin Bostan – Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare

* ora 14:00 – Academia de Studii Economice din București – nivelul 7.70:315 – Lansare de carte: Elena Tălmăcian Business Anglicism in Romanian Online Economic Press. Invitați: Prof. univ. dr. Mariana Nicolae, Prof. univ. dr. Mihai Dinu, Conf. univ. dr. Antoaneta Lorentz, Lect. univ. dr. Elena Tălmăcian

* ora 14:00 – Administrația Fondului Cultural Național – nivelul 4.50:223 – Cartea ca obiect. Invitați: Matei Câlția (Galeria Posibilă), Magda Radu (Salonul de Proiecte), Alina Șerban (Asociația Pplus4)

* ora 14:00 – ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA – nivelul 7.70:307

  • Lansare de carte: Suplinitorul. Roman de Viorel Dianu. Invitaţi: Viorel Dianu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Terapia. Roman de Iuliu Stanciu. Invitaţi: Iuliu Stanciu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte. Două cărți de Lăcrămioara Stoenescu: Iubirile marelui dramaturg. Proză scurtă; Aventurile fraților cangurași. Roman de aventuri pentru copii. Invitaţi: Lăcrămioara Stoenescu, Vasile Poenaru

* ora 14:00 – Editura Magic Print – nivelul 3.20:104 – Lansare volum „Valea Trotușului. Enciclopedie. Ediție de lux”, autor Corneliu Stoica. Invitat: Maria Dohotaru

* ora 14:00 – Editura Rao – nivelul 0.00:37 – Radu Călin Cristea – Împăratul cu șapcă

* ora 15:00 – Editura Booklet – nivelul 0.00:14 – Lansarea cărții Bufnițe, de Carl Hiaasen. Invitat: Ana-Maria Lupașcu (redactor)

* ora 15:00 – Administrația Fondului Cultural Național – nivelul 4.50:223 – Poeți la debut. Invitat: Gavril Țărmure (Editura Charmides)

* ora 16:00 – Editura Ars Docendi – Universitatea din București – nivelul 7.70:326

  • Prezentarea volumului Rostiri etice în filosofia românească. Studii de istorie a reflecției morale românești, vol II, autor Constantin Stroe. Invitaţi: dr. Dragoș Popescu – redactor-șef al Revistei de Filosofie, conf. univ. dr. Elena Banciu – decan al Facultății de Comunicare UEB
  • Prezentarea volumului Scrisori din Câmpulung. Constantin Noica – Gheorghe Staicu, ediție revizuită, de Ioan Crăciun. Invitaţi: dr. Marin Diaconu, prof. univ. dr. Constantin Stroe, Adina Ștefan (jurnalist). Moderator: Ioan Crăciun

* ora 16:00 – Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301 – Critică şi Istorie Literară. George Toma Veseliu – Emanoil Toma – monografie; Gheorghe Buluţă – Din viaţa unui şoarece de. bibliotecă sau Cum te poţi împlini prin cultură (volum îngrijit de Sultana Craia); Mihai Stan – Confreria. Convorbiri şi confesiuni. O istorie a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni în interviuri (vol. 2); Mihai Stan, Alexandru Muscalu – Bibliotheca XX. Din istoria unei edituri târgoviştene; Vasile Bardan – Jurnal de creaţie şi eseuri critice; Daniela-Olguţa Iordache – Deconspirarea poeziei magice (eseu pe propria răspundere); Florentin Popescu – Eu v-am citit pe toţi (vol. 5). Invitaţi: Sultana Craia, Iuliana Paloda-Popescu, Tudor Cristea, George Coandă, Mihai Stan, Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman

* ora 16:00 – Editura Teșu – nivelul 0.00:9 – Baal Șem-Tov – creatorul mișcării religioase Hasidismul

* ora 16:00 – Editura Booklet – nivelul 0.00:14 – Ora de lectură: Theodora Tenpenny și tabloul pierdut. Invitat: Anda Marin (redactor)

* ora 16:00 – Editura Corint – nivelul 0.00:43 – Lansare: „Întoarcerea Regelui Mihai” de Danielle Maillefer, cu participarea Alteței Sale Regale Principesa Margareta

* ora 16:00 – ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA – nivelul 7.70:307

  • Lansare de carte: Trei volume de versuri de Ovidiu Oana-pârâu: Totul despre dragoste; Un rob în libertate; Eu. Invitaţi: Ovidiu Oana-Pârâu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Doar o clipă. Roman de Daniel Pușcașu. Invitaţi: Daniel Pușcașu, Vasile Poenaru
  • Prezentare carte: Instagram. Versuri de Florin Golban. Invitaţi: Florin Golban, Florin Grigoriu, Vasile Poenaru

* ora 16:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansare de carte: Scrisoare pentru Ida, de Andreea Nanu, prefață de Christian Crăciun. Invitați: Carmen Mușat, Bianca Burța-Cernat, Christian Crăciun. Moderator: Valentin Ajder

* ora 16:00 – Editura Herald – nivelul 0.00:25 – Prezentarea volumului multilingv de poezie „Dacă” de Elena Liliana Popescu. Invitaţi: Caius Dobrescu, Anca Irina Ionescu, Dan Anghelescu, Dușița Ristin, Mihaela Albu

* ora 16:30 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansare de carte: Soarele cenușiu al dimineții – Iubire și teroare în vremea mineriadei, de Adriana Gurău; Fatimata, Ediția a II-a, de Mihaela Malea Stroe, prefață de Christian Crăciun; Unde dorm fotonii noaptea?, de Gheorghe Ioan Brad. Prezintă: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Valentin Ajder

* ora 17:00 – Editura Tracus Arte – nivelul 0.00:12 – Mircea Tiberian – Magister musicae în țara surâsului. Invitați: Florian Lungu, Eugen Suciu

* ora 17:00 – Editura Prior – nivelul 0.00:40 – Lansarea colecției „Art.Prior”; prezentarea unor albume de artă: Gustav Klimt, Claude Monet, Rembrandt, Jan Vermeer, Paul Klee, Mondrian, Grădini impresioniste, Nuferi, Viena în jurul anilor 1900 (fotografii de epocă) etc. Moderator: Cristina Cojocaru, istoric de artă

* ora 17:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansare de carte: Clepsidră. Cei plecați/cei veniți, de Cristina Struțeanu. Invitați: Cristina Struțeanu, Matei Florian. Moderator: Valentin Ajder

* ora 17:00 – Editura Herald – nivelul 0.00:25 – Titlu eveniment: Călătorie spre centrul fiinţei. Lansarea cărţilor: „Fii ceea ce ești” şi „Imortalitate conștientă” de Ramana Maharshi. Invitaţi: Matei Georgescu, George Petre, Mihai Liţă. Moderator: Sorin Lucaci

* ora 17:00 – Editura Rao – nivelul 0.00:37 – Dinu Săraru – Corrida

* ora 17:00 – Editura Școala Ardeleană – nivelul 0.00:24 – Lansarea volumului „Amintiri despre Petru Creția. O carte alcătuită de Maria Gabor”. Proiect editorial apărut sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Prezintă: Gabriela Creția, Maria Gabor, Valentin Coșereanu și Ioan Pintea

* ora 17:15 – Editura Mix – nivelul 7.70:372 – Lansarea noului site al editurii: www.edituramix.ro. Prezentare a beneficiilor, garantiilor și facilităților noului sit. Invitaţi: Florin Zamfir, directorul Editurii Mix

* ora 17:30 – Editura Polirom – nivelul 0.00:36 – Collegium. Litere. Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută. Invitați: Bianca Burța-Cernat, Mircea Martin, Caius Dobrescu. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu

* ora 17:30 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansare de carte: Coajă sau miez, de Niculina Constantinescu. Invitați: Niculina Constantinescu, Valentin Ajder

* ora 18:00 – Editura Meteor Press – nivelul 0.00:29 – Lansare de carte: „Cinci zile care au zguduit lumea”. Invitaţi: General (rz) Constantin Degeratu, fost Consilier Prezindenţial pentru Securitate Naţională, fost Şef al Statului Major General al Armatei Romane; Petre Mihai Băcanu, Director executiv al ziarului România Liberă; Ovidiu Şimonca, jurnalist şi scriitor, redactor-şef adjunct al Observatorului cultural; Bedros Horasangian, analist politic

* ora 18:00 – ePUBLISHERS – eLITERATURA – eDIDACTICA – nivelul 7.70:307

  • Lansare de carte: O radiografie postdecembristă. Eseuri de Cristian Baciu. Invitaţi: Cristian Baciu, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Tata, Minodora și trandafirul. Antologie lirică de Rodian Drăgoi. Invitaţi: Rodian Drăgoi, Vasile Poenaru
  • Lansare de carte: Crisis: the New Black. A Code to Live By de Georgina Popescu. Invitaţi: Georgina Popescu, Vasile Poenaru

* ora 18:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansări de carte: 70 de poezii ciudate; Înțelepciunea de a fi fericit, de Ciprian Vestemean. Invitați: Violeta Dumitrașcu, Vianu Mureșan, Ciprian Vestemean. Moderator: Valentin Ajder

* ora 18:00 – Editura Polirom – nivelul 0.00:36 – Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute. Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat

Moderator: George Onofrei

* ora 18:00 – Editura Rao – nivelul 0.00:37 – Marian Nazat – Ziua de azi

* ora 18:30 – Editura Junimea – nivelul 7.70:368 – Club Junimea-Scriptor. Ediţia nr. 90, specială. Semnale editoriale junimiste. Ioana Diaconescu, „Poezia ca act de insurgenţă. Cezar Ivănescu în arhivele Securităţii”, colecţia „Memoria clepsidrei”; Ioanid Romanescu, „Vă rog să revizuiţi statutul meu de poet!”, Antologie şi studiu critic de Bogdan Creţu, colecţia „Efigii”; Cassian Maria Spiridon, „Marea înfăţişare a lui Mihai Ursachi”, Colecţia „Efigii“. Prezintă: Mircea Coloşenco, Marian Drăghici. Amfitrioni: Gellu Dorian, Lucian Vasiliu

* ora 18:30 – Editura Corint – nivelul 0.00:43 – Lansare: „De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoșoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei. Arhitectură şi decoruri (1866–1947)” de Gabriel Badea-Păun, cu participarea Alteței Sale Regale Principele Radu

* ora 18:30 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Lansare de carte: La masa presei, de Adi Dobre. Prezintă: autorul și invitații săi. Moderator: Valentin Ajder

* ora 18:30 – Editura Polirom – nivelul 0.00:36 – Seria de autor Gheorghe Crăciun, Aisbergul poeziei moderne. Invitați: Carmen Mușat, Mircea Martin, Caius Dobrescu, Paul Cernat. Moderator: Ovidiu Șimonca

* ora 18:30 – Editura Herald – nivelul 0.00:25 – Titlu eveniment: Regularitate şi istorie masonică. Lansarea cărţilor: „Ortodoxie masonică” de Jean-Marie Ragon, „Istoria francmasoneriei” de Albert Mackey. Invitaţi: Vasile Zecheru, Gelu Voican Voiculescu, Horia Nestorescu Bălceşti, Augustin Ioan, Victor Agapiescu. Moderator: Sorin Lucaci

* ora 19:00 – Editura Polirom – nivelul 0.00:36 – Ego. Proză. Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni. Invitați: Carmen Mușat, Bogdan-Alexandru Stănescu. Moderator: Ovidiu Șimonca

* ora 19:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:17 – Calea poeziei, de Mina Zariadoran: Carte – Experiment poetic: un alt mod de a vedea poezia și poetul. Moderatori: Mina Zariadoran, Valentin Ajder

* conferinţa ‘Manualele alternative – singura cale către educaţia de calitate!’, organizată de Uniunea Editorilor din România (11,30 – Complex Romexpo, Sala de conferinţe Cupola)

 

– Cultură

* Concert de muzică corală de inspiraţie folclorică susţinut de Corul Academic Radio, dirijor: Ciprian Ţuţu – ora 19:00, la Sala Radio

* Deschiderea simpozionului științific internaţional dedicat relațiilor dintre cultura română și culturile europene cu care aceasta s-a aflat în contact (in)direct și s-a sincronizat de-a lungul timpului  – ora 9:30, în Sala „Iosif Naghiu” (sediul administrativ al MNLR, Calea Griviței nr. 64-66). Simpozionul are loc, în cea de-a doua zi, 24 noiembrie, în Sala de lectură a Facultății de Litere, Universitatea din București (Str. Edgar Quinet nr. 5-7) şi este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Academia Română – Secția de Filologie și Literatură și Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Facultatea de Litere – Universitatea din București, Departamentul de Filologie, Literatură şi Lingvistică de la Universitatea din Pisa și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (23 – 24 nov.)

* A IV-a ediţie a Conferinței de Marketing Cultural cu tema „Revalorizarea patrimoniului cultural – dezvoltarea de noi audiențe” – ora 16:00, la Grand Hotel Continental (23 – 24 nov.)

* Colegiul Noua Europă și Institutul Cervantes organizează conferința-dialog „Oameni, Personaje, Realități”, susținută de dramaturgul spaniol Antonio Tabares și regizorul Theodor-Cristian Popescu – ora 17:00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38

* În cadrul proiectului „Interferențe culturale” – Diplomație Culturală are loc expunerea cu tema: „Conceptul de Diplomație Culturală”, susținută de prof.univ.dr. Leonida Moise – ora 17:15, la Cercul Militar Naţional, Sala Cinema

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București în parteneriat cu Centrul de Cercetare „Carmen Sylva” al Arhivei Princiare de Wied (Neuwied, Germania) organizează conferința dezbatere cu lectură „Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) – Opera literară și de artă decorativă din timpul exilului 1891-1894” și prezentarea poveștii „Domnul Pulcinel”, de Carmen Sylva, cu ilustrații de André Lecomte du Noüy, ediție îngrijită şi postfață Silvia Irina Zimmermann (Bucureşti, Editura Vremea, 2017) – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr. 15

* Inaugurarea Sălii „Ion Lucian” (fosta „Sala Mare”) a Teatrului Excelsior, urmată de o reprezentaţie specială a spectacolului „Cocoşelul neascultător” – ora 19:00, Str. Academiei nr. 28-30. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin Teatrul Excelsior

* La Muzeul Naţional de Artă Contemporană au loc următoarele evenimente:

  • Vernisajul expoziţiei „Prizonierii Avangardei. O retrospectivă Ion Bitzan” – ora 19:00, la Palatul Parlamentului ( 23 nov. 2017 – 1 apr. 2018)
  • Expoziţia „Wanda Mihuleac: contextualizări”, care îşi propune să reviziteze parcursul artistic al uneia dintre cele mai inventive şi dinamice figuri ale scenei artistice româneşti a anilor 1970-1980 – etaj 2 ( 23 nov. 2017 – 1 apr. 2018)
  • Expoziţia dedicată artistului Gheorghe Rasovszky (n. 1952), care prezintă o selecţie de lucrări din perioada 1970-2017 – etaj 3 (23 nov. 2017 – 1 apr. 2018)
  • Expoziţia „Selfie Automaton”, ce vorbeşte despre mecanisme şi rolul individual în alcătuirea şi funcţionarea acestora. Expoziţia se compune din instalaţii de automate mecanice, obiecte bizare şi comice, folosite ca pretext şi modalitate de comunicare între autori şi public – etaj 4 (23 nov. 2017 – 14 ian. 2018)

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Hernie de Disc sau O seară pentru oameni cu afecțiuni de ținută”, de Ingrid Lausund, traducerea Victor Scoradeț, regia Dorin Boca, scenografia Delia Popa, coregrafia Iulian Gliță – ora 19:00, la Sala Nouă

* Concert simfonic cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Conrad Van Alphen, solist Răzvan Dragnea – ora 19:00, la Filarmonica „George Enescu” (23 – 24 nov.)

* „Perfume de Portugal” – Concert de muzică FADO susţinut de Ambra – ora 19:30, la Ceainăria GreenTea, Str. Dr. Burghelea nr. 24. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Premiera spectacolului „Vivien Leigh: Ultima conferinţă de presă”, un „one woman show” susţinut de actriţa Lamia Beligan – ora 20:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional I.L. Caragiale

* Aiud, jud. Alba: Zilele Culturale „Liviu Rebreanu”, ediţia a XXVII-a, debutează cu expoziţia de fotografie artistică a lui Robert Lixandru: „Aiud-călătorie în timp” – ora 9:00, la Căminul Cultural Ciumbrud. Programul manifestărilor cuprinde: lansări de carte, simpozioane și expoziții de fotografie și de obiecte populare de uz caznic (23 – 24 nov.)

* Alba Iulia: Zilele Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba – ora 8:00, la sediul şi filialele bibliotecii (23 – 24 nov.)

* Arad: Concert simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii Arad, dirijor: Cristian Neagu, invitat: pianistul grec Giorgos Konstantinou – ora 19:00, la Sala Cercului Militar, Bd. Decebal nr. 19

* Buzău: Festivalul de „blues, jazz și anything else” „Bluzău 2017”, ediţia a XXI-a, debutează cu un concert special PHOENIX Unplugged într-o formulă nouă şi cu trupa The IronCross a chitaristului Andrei Cerbu în deschidere – ora 20:00, în clubul „No Limit”, Str. N. Bălcescu nr. 36 (23 – 25 nov.)

* Constanța: Teatrul de Stat Constanța organizează o conferință de presă prilejuită de spectacolul eveniment „OVIDIUS IN LOVE” de Alexander Hausvater, după Marin Mincu – ora 11:00, în foaierul teatrului. Spectacolul este produs prin proiectul finanțat de Primăria Municipiului Constanța, în cadrul concursului „BIMILENAR  OVIDIUS”

* Iași: Cea de-a VII-a ediție a Zilelor Muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – ora 9:00, la sediul muzeului, Str. Titu Maiorescu nr. 12 (23 -24 nov.)

* Ploieşti: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează, sub egida programului naţional „România Centenar”, matineul muzeal „Ion I.C. Brătianu. Nouă decenii de la dispariţie” – ora 11:00, în sala „Auditorium” a sediului central din Ploieşti, Str. Toma Caragiu nr. 10. Evenimentul va începe cu evocarea operei marelui om politic, urmată de audierea conferinţei „Despre cultura naţională” extrasă de pe un disc de epocă aflat în patrimoniul instituţiei şi de prezentarea mărturiei contemporanului avizat Constantin Argetoianu despre locul ocupat de Ion I.C. Brătianu în memoria naţiunii române

* Sibiu: Simpozionul științific: „200 de ani în promovarea patrimoniului cultural transilvan”, organizat de Muzeul de Istorie Casa Altemberger cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului Brukenthal – ora 10:30, la Muzeul Național Brukenthal, Sala de consiliu (23 -24 nov.)

* Sibiu: Dezvelirea portretului mitropolitului Andrei Şaguna recent restaurat de Muzeul Național Brukenthal – ora 13:00, în aula „Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie

* Timişoara: La Școala de Arte din Timișoara (Str. E. Ungureanu nr. 1), se va desfășura un dublu eveniment:

  • ora 16:00 – vernisajul expoziției claselor de pictură-grafică – profesor, Nora Novak și cine-foto profesor, Constantin Huțanu (discipol al regretatului artist și pedagog Onuț Danciu)
  • ora 17:00 – în sala festivă a Școlii de Arte, se va desfășura un spectacol de muzică ușoară și clasică, dans modern, balet și chitară

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Culturală Metropolis cu prilejul deschiderii Festivalului Internaţional KINOdiseea – ora 11:00, Casa Avramide

* Bruxelles: Institutul Cultural Român Bruxelles sprijină participarea criticului de teatru Iulia Popovici şi a artistului Mihai Mihalcea la simpozionul internaţional „East and Central European Modernity Rebuilding in the Performing Arts” – la Centrul de spectacole „La Bellone” din Bruxelles (23 – 24 nov.)

* Guadalajara, Mexic: România participă la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara (25 nov. – 3 dec.). Astăzi, Mircea Cărtărescu se întâlneşte cu presa

* Istanbul: Pornind de la volumul „Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept”, ICR Istanbul propune publicului turc și comunității Ada-Kaleh, cu precădere, un dialog inedit cu autoarele Carmen Mihalache și Magdalena Andreescu – ora 18:30, la ICR Istanbul

* Tel Aviv: România participă la Festivalul International de Fotografie (23 nov. – 2 dec.)

– Sport

* Ministerul Tineretului şi Sportului organizează Conferinţa Naţională „Trecut, prezent şi viitor în sportul românesc” – ora 10:00, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Aula Magna

* Asociaţia Presei Sportive din România organizează Adunarea Generală pentru anul 2017 – ora 10:00, în sala de conferinţe a Hotelului Ibis Nord

* Hunedoara: Încep Campionatele Naţionale de înot în bazin de 25 m (23 – 26 nov.)

* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Judeţeană de Box Gorj şi Federaţia Române de Box cu prilejul organizării  Campionatului European de Box Under 22 Seniori – ora 11:00, la Prefectura Gorj, Sala Maură

* Plzen, Cehia: FCSB joacă în deplasare cu Viktoria Plzen, în Grupa G a Europa League la fotbal – ora 20:00, stadion Struncovy Sady

* Viena: Tragerea la sorţi a grupelor Cupei EHF la handbal feminin, când SCM Craiova şi HC Zalău îşi află adversarele – ora 12:00

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1483 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 307 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 128 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 101 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 77 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Se împlinesc 20 ani (1997), de când România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883)

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, violistă, diplomată; preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică. NOTĂ: După căsătorie, numele său oficial, de stare civilă, este Margareta Tăbăraşi

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888)

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional – 45 de ani

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Berna: Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în Confederaţia Elveţiană

– Spania: Vizita secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a aderării Spaniei la Consiliul Europei

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, va susține un discurs de deschidere la concertul organizat de Reprezentanța Permanentă a Ungariei la Consiliul Europei, cu ocazia „Zilei Europene privind Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și a Abuzului Sexual” (18 nov.)

– Moscova: Preşedintele rus, Vladimir Putin, se întâlneşte cu preşedintele sudanez, Omar al-Bashir

– Berlin: Preşedintele german Frank Walter Steinmeier se întâlneşte cu liderul social-democraţilor, Martin Schulz, în cadrul eforturilor de a forţa un compromis asupra formării unui guvern sub conducerea conservatoarei Angela Merkel

– Johannesburg: Vizita preşedintelui angolez, Joao Lourenco, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său sud-african, Jacob Zuma (23 – 24 nov.)

– Pristina: Vizita preşedintelui Tribunalului de la Haga însărcinat cu crimele de război din Kosovo, Ekaterina Trendafilova

– Alger: Alegeri pentru reînnoirea adunărilor municipale şi departamentale

– Viena: Reuniunea consiliului guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, care va studia respectarea, de către Iran, a acordului nuclear din anul 2015

Aniversări – Comemorări

– Statele Unite ale Americii: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); în decembrie 1941, Congresul SUA a aprobat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din noiembrie a devenit oficial sărbătoare naţională a SUA; „Ziua Recunoştinţei” aminteşte de miraculoasa recoltă care, în anul 1621, a salvat viaţa primilor imigranţi sosiţi în Lumea Nouă de pe îndepărtatele meleaguri britanice. NOTĂ: Ziua naţională a SUA se marchează la 4 iulie

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923) – 180 de ani

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964)

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999) – 120 de ani

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, caricaturist, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016)

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul şi pedagogul polonez Krzysztof Penderecki

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus – 25 de ani

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929) – 5 ani

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931) – 5 ani

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)