Luni, 27 noiembrie
– Parlament
* ora 10:00 – Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei – sala Mihai Viteazul
* Milano, Italia: Deputatul PSD Ana Birchal, preşedintele delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) participă la cea de-a 39-a ediţie a forumului anual al Parlamentarilor pentru Acţiuni Globale – Forumul parlamentar din Milano pentru acţiune în prevenirea extremismului violent şi a atrocităţilor la scară mare (27 – 28 nov.)
– Senat
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente
- ora 14:00 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică – Sala 204 – 205, etaj 1M
* ora 14:30 – preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, are o întrevedere cu delegația slovenă condusă de Karl Erjavec, viceprim-ministru și ministrul afacerilor externe al Republicii Slovenia – la Cabinet
– Camera Deputaţilor
* ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale organizează dezbaterea cu tema „Sprijin activ pentru tinerii de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului” – la sala 29, nivel P1; evenimentul continuă seria dezbaterilor publice organizate de Comisia pentru Drepturile Omului din Parlament, la inițiativa deputatului PNL, Adriana Săftoiu, pentru fructificarea expertizei organizațiilor neguvernamentale în procesul deliberativ
* ora 13:30 – şedinţa Biroului Permanent
* ora 14:00 – şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţa în plen
* Şedinţele Comisiilor palamentare:
- ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, corp B4, etaj 1
- ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115, etaj 6
- ora 16:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala 6115
- ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
* Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează conferinţa de presă dedicată prezentării rezultatelor sondajelor de opinie privind cei 10 ani de la aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană – ora 10:00, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene, Str. Vasile Lascăr nr. 31, în sala Nicolae Titulescu. Participă: Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial, Departamentul Politică Internă, Administrația Prezidențială, ministrul-delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, Ognian Zlatev, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria, Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
* Cu prilejul „Săptămânii Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”, Ambasadele Franţei, Spaniei, Suediei şi Germaniei organizează, împreună cu Institutul Cultural Român şi cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, o serie de proiecţii de film. Astăzi, de la ora 18:30, la sediul Institutului Cultural Român, în Aleea Alexandru nr. 38 are loc proiecţia filmului „Delta Dunării, paradisul aproape pierdut!” (2013). Documentarul va fi prezentat de jurnalistul Liviu Mihaiu, președinte al „Asociației Salvați Dunărea și Delta” ( 27 – 29 nov.)
* Patronatul Investitorilor Autohtoni în parteneriat cu Asociația Conil organizează conferința cu tema „Educație Privată Preuniversitară – Mai mult decât antreprenoriat” – ora 9:00, la Hotel Marshal Garden. Invitaţi: ministrul educaţiei naţionale, Liviu Marian Pop, Camelia Gavrilă, deputat în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Ariana Oana Bucur, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Ionel Florian Lixandru, inspector general, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ş.a.
* Forumul „Criza forţei de muncă. Impactul asupra marilor proiecte de infrastructură” – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Drepturilor Omului”. Participă: viceprim-ministrul Ion – Marcel Ciolacu, ministrul muncii și justiției sociale Lia-Olguța Vasilescu, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, Ciprian Lucian Roșca, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Mircea Florin Biban, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Cristian Erbașu, președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții
* Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, are o întrevedere cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Slovenia, Karl Erjavec – ora 11:00, la sediul MAE
* Declarații comune de presă susținute de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu și viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Slovenia, Karl Erjavec – ora 12:20, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu
* Budapesta: Participarea secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Monica Gheorghiță, coordonator național „16+1”, în cadrul delegației României condusă de viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Paul Stănescu, la lucrările celui de-al 6-lea Summit al Șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și Republica Populară Chineză
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
* Miercurea Ciuc: Şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita – ora 11:00
* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar al PNL, etaj 2
* Conferinţă de presă a alianţei sectorului independent împotriva iniţiativei PSD de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care a fost adoptată în Senatul României – ora 13:00, la Seneca Anticafe, Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1
* Şedinţa Consiliului Executiv Naţional al PMP – ora 14:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar PMP, nivel 1M
* Deva: Conferinţă de presă organizată de ALDE Hunedoara – ora 12:00
* Deva: Conferinţă de presă organizată de ProRomânia – ora 13:30, clădirea IPH
* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa – ora 9:00
* Librăria Sophia prezintă volumul „Rugăciunile amvonului – după cele mai vechi manuscrise litugice de limbă greacă (sec. VII – XII)” – ora 18:00. Prefață de prof. univ. dr. pr. Viorel Sava. Note și postfață de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă. Invitaţi: pr.prof.univ.dr. Viorel Sava – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi Vladimir Bulat, critic şi istoric de artă
* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat comandamentul pentru evaluarea stadiului pregătirilor de iarnă – ora 11:00, la sediul PMB, Sala de consiliu, etaj 3
* Buzău: Şedinţa Consiliului Judeţean Buzău – ora 9:00
* Buzău: Şedinţa Colegiului Prefectural Buzău – ora 11:00
* Miercurea Ciuc: Şedinţa Colegiului Prefectural Harghita – ora 10:00
* Reșița: Şedinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin – ora 12:00
* ÎCCJ: Termen în dosarul Gala Bute în care este judecată Elena Udrea
* ÎCCJ: Termen în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova
* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Crucea Roşie Sibiu pentru lansarea campaniilor de Crăciun – ora 10:00, la sediul Crucii Roşii Sibiu, Str. Xenopol nr. 1
* Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie, Campania „Teatru în ghetuțe”, o sesiune intensivă de inițiere și perfecționare în domeniul faptelor bune, pentru toți cei care își doresc să devină ajutoarele bunului Moș Nicolae – la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, Str. Biserica Amzei nr. 21-23. Cu această ocazie, Sala Mică se va transforma într-un „Laborator magic”, unde se vor colecta și împacheta donații de luni până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă, 2 decembrie, în ultima zi a campaniei, „Laboratorul” va fi deschis între orele 11:00 – 14:00 și 17:00 – 20:00
* Asociaţia „Şansa Ta”, alături de 70 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti şi Ilfov, organizează un concertul caritabil în cadrul campaniei „Zâmbetul din cutie” – ora 17:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în studioul „Horia Bernea”. Evenimentul, care va fi prezentat de Maia Morgenstern, va aduce pe scenă Ansamblul Ciocârlia Junior de la Clubul Copiilor din Sectorul 3, pe Cristi Predună, Adelina Drăgănescu, corul de copii „Flori şi stele”, trupa Pam Pam, ş.a.
* Trupa Damian Drăghici & Brothers concertează de la ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti. Alături de Damian Drăghici, pe scenă vor urca şi invitaţii speciali Feli, Florin Chilian, Sore, ş.a. Veniturile realizate din acest concert vor fi donate proiectului caritabil „Din suflet pentru suflete”, desfăşurat de Fundaţia Bright Light
* Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G. lansează un grup de sprijin dedicat femeilor care se confruntă cu relaţii abuzive
* Camera de Comerț și Industrie a României organizează Forumul de afaceri România-Slovenia, organizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Sloveniei – ora 9:30, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Albastru, Bd. Octavian Goga nr. 2, Sector 3. Delegația slovenă, condusă de către Karl Erjavec, ministrul afacerilor externe al Sloveniei, are în componența sa companii relevante din domenii precum: apărare, agricultură, metalurgie, IT, comunicații, logistică, sau producția de mase plastice pentru industria auto și uz casnic
* Gala Wall-Street 2017 – Ambasadorii brandului de ţară – ora 19:00, la Hotel Sheraton
* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Wizz Air şi Aeroportul Internaţional Sibiu – ora 14:00, pe Aeroportul Internaţional Sibiu, Salonul de Protocol
* Prezentarea rezultatelor sistemului Sound of Vision, cel mai revoluţionar sistem integrat ce permite nevăzătorilor să perceapă mediul înconjurător printr-o reprezentare alternativă bazată pe sunete şi vibraţii – ora 14:00, la Sala Senatului UPB, clădirea Rectoratului UPB
* Festivalul-concurs ImproTEEN iniţiat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti – ora 16:30, la Teatrul de pe Lipscani
* A treia ediţie a Conferinţei Internaţionale a Cercetătorilor Bologna „Future of Higher Education – Bologna Process Researchers’ Conference2 (FOHE-BPRC 2017) organizată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) împreună cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării – la Hotel Intercontinental (27-29 nov.)
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” desfăşoară o serie de proiecte cu caracter cultural-educativ. Activităţile planificate se încadrează în seria de acţiuni consacrate „lansării Anului Centenarului”, eveniment organizat sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Programul zilei:
- ora 12:00 – Atelier interactiv „Portrete de eroi ai Primului Război Mondial” – la Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. Participă elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” ,coordonaţi de profesorii Simona Ciolacu, Loredana Nicolae şi Maria Irimescu
- ora 12:00 – Vizionare de film istoric „Capcana mercenarilor”, 1981, în regia Sergiu Nicolaescu – la Sala „Marin Sorescu”. Participă elevii Şcolii Gimnaziale Murgaşi, coordonaţi de profesor Neagu Daniela
- ora 13:00 – Atelier interactiv „Portrete de eroi ai Primului Război Mondial” – la Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”; Prezentarea pregătită de elevii de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” – „Amilcar Săndulescu, fiul eroului necunoscut”, coordonaţi de profesor Nori Cadea
- ora 14:30 – Atelier interactiv „Portrete de eroi ai Primului Război Mondial” – la Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. Participă elevi de la Palatal Copiilor Craiova, coordonaţi de profesorii Felicia Calmuc şi Adriana Gavrilă
* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu îi va acorda, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, titlul de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Martin Tamcke de la Universitatea „Georg-August” din Göttingen, Germania. Ceremonia va avea loc în cadrul „Zilelor Șaguniene” și se va desfășura în sala Senatului Universității „Lucian Blaga”
* Botoşani: Simpozionul „Nicolae Iorga şi opera sa” şi audiţiile conferinţelor radiofonice susţinute de Nicolae Iorga, în cadrul manifestărilor culturale dedicate comemorării a 77 de ani de la moartea marelui istoric şi om politic Nicolae Iorga – ora 13:00, la Casa Memorială Nicolae Iorga (26 – 27 nov.)
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin Serviciul Depozit General şi Săli de Lectură, organizează de la ora 9:30, activitatea „Marea Unire de la 1918 atunci şi acum”. La acţiune vor participa elevii clasei a IX-a şi a XI-a de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”
* Medgidia: Cu ocazia zilei Naţionale a României (1 dec.), şapte elevi ai Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” sub îndrumarea profesoarei Anişoara Ciornei, vor participa la activitatea „România pentru toţi, toţi pentru România!” – ora 10:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „I. N. Roman”, şi va avea ca invitaţi personalităţi ale oraşului şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ. Momentul este organizat în parteneriat cu instituţiile şcolare din Medgidia în cadrul cercului pedagogic de istorie
* Vălenii de Munte, jud. Prahova: Medalion comemorativ „Nicolae Iorga – reper al istorie şi culturii româneşti”, organizat de Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, prilejuit de împlinirea a 77 de ani de la moartea cărturarului – ora 11:00, la Muzeul „Nicolae Iorga”, Str. George Enescu nr. 1
* Teatrul Național Radiofonic organizează audiția cu public a spectacolului prezentat în premieră absolută „Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger – ora 16:00, la clubul Ramada-Majestic, de pe Calea Victoriei nr. 38-40. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Teodora Mareș și Adrian Păduraru
* Vernisajul expoziţiei „O ARtfel de expoziţie de fotografie”, care îmbină fotoreportajul, documentarul video şi realitatea augmentată – ora 18:30, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti (24 nov. – 10 dec.)
* Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și „Dor de ROST” (2015) – ora 19:00, la JW Marriott București. În cadrul evenimentului se va proiecta scurtmetrajul documentar liric „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu. Invitații vor putea afla poveștile unor Păstrători de ROST, relatate chiar de aceștia, iar seara se va încheia cu un scurt concert susținut de artistul Grigore Leșe
* Solista de muzică uşoară Anastasia Lazariuc lansează CD-ul “Mi-e dor…” – ora 16:00, Magazinul Muzica
* Are loc spectacolul eveniment „Tari ca piatra”, susţinut de violoncelistul Adrian Naidin şi Ionuţ Micu, toboşarul trupei Compact – ora 20:00, la Teatrul Naţional, Sala Studio
* Concertul „A sip of Jazz”, cu Andra Maria şi Razvan Filip Cipca – ora 20:00, la Cafeneaua Serendipity Art, Coffee&Tea, din Bucureşti (zona Grădina Icoanei)
* Spectacolul „A.A.A.” prezentat în cadrul proiectului G53 – Primul Teatru Construit Împreună – ora 20:30, la Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, Str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11
* Bistriţa-Năsăud: Lansare a filmului documentar „Mari Clasici: Liviu Rebreanu”, eveniment organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Centru Cultural Liviu Rebreanu Chiuza pentru a marca 132 de ani de la naşterea romancierului Liviu Rebreanu – ora 18:00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” alături de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov, organizează o conferinţa de presă pe marginea lansării Kitului Educaţional rezultat în urma implementării proiectului „CRESC la bibliotecă” – ora 15:30, în sala „Marin Sorescu” (American Corner). Obiectivul conferinţei de presă constă în prezentarea Kitului Educaţional, veritabil instrument de lucru necesar tuturor celor preocupaţi de implementarea de activităţi culturale şi educative subsumate marcării Centenarului Marii Unirii din 1918
* Mexic: Scriitorul Mircea Cărtărescu va inaugura, alături de scriitorii Tiziano Scarpa, Tommy Wieringa şi Radka Denemarková, Festivalul Literelor Europene, în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Guadalajara, ce se desfăşoară în perioada 25 noiembrie – 3 decembrie
* Echipa Atlantic4 pleacă să cucerească Atlanticul într-o barcă cu vâsle – ora 11:00, de pe Aeroportul Otopeni
* Au loc ultimele meciuri din cadrul etapa a 19-a a Ligii I de fotbal:
- ora 20:45 – AFC Astra Giurgiu – FCSB – pe stadionul Marin Anastasovici – Giurgiu
- ora 20:45 – CFR 1907 Cluj – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu – Cluj-Napoca
* Alba Iulia: Se dispută un meci din etapa a 7-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Universitatea Alba Iulia – CS SCM Timişoara – ora 18:00, la Universitatea – Alba Iulia
* Sunt programate două meciuri din Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- ora 20:00 – Ferencvarosi Torna Club – SC Miercurea Ciuc
- ora 22:00 – UTE – ASC Corona 2010 Braşov
* Seria de conferințe „#CePunemÎnRamă?” continuă cu o nouă temă „Designul, când toți suntem designeri. Perspective în designul pentru inovație socială și culturală” susținută de Constantin Goagea și Alex Radu, care vor vorbi despre cartea „Designul, când toți suntem designeri. O introducere în designul pentru inovație socială” scrisă de Enzio Manzini – ora 18:30, în Sala Cafenea de la ARCUB, Str. Lipscani nr.84-90. Conferința face parte din Programul Expozițional ARCUB 2017. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* * * * *
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Externe
– Berlin: Partidul Conservator condus de Angela Merkel (CDU) se reuneşte pentru a evalua posibilităţile de evitare a alegerilor anticipate
– Hanoi: Vizita preşedintelui polonez, Andrzej Duda, în Vietnam (27 – 29 nov.)
– Londra: Discursul prim-ministrului turc, Binali Yildirim la Centrul de reflecţie al Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS) privind strategia ţării sale în Orientul Mijlociu
– Ouagadougou, Burkina Faso: Vizita premierului francez Edouard Philippe
– Naypyidaw, Myanmar: Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc (27 – 30 nov.)
– Kinshasa: Vizita ministrului belgian de externe, Didier Reynders, în Republica Democrată Congo
– Haga: Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie va da sentinţa în cazul fostului lider al croaţilor din Bosnia, Jadranko Prlić, condamnat la 25 de ani de închisoare în 2013, pentru uciderea şi deportarea populaţiilor musulmane în timpul războiului din Bosnia
– Haga: Conferinţa anuală a statelor părţi la Organizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice
– Antalya: Expoziţia mondială de dezvoltare Sud-Sud 2017 (27 – 30 nov.)
– Abidjan: Forumul de Afaceri UE-Africa, ediţia a şasea
– Viena: Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (27 nov. – 1 dec.)
Marţi, 28 noiembrie
* Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a ţării, condusă de către preşedintele Klaus Iohannis – ora 12:00, la Palatul Cotroceni
– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile Permanente:
- ora 9:00 – Comisia pentru mediu – etaj 3, sala 3046
- ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – etaj 7, sala 7029
- ora 9:30 – Comisia pentru transporturi şi energie – etaj 4, sala 4044
- ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054
- ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, sala 5043
- ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – parter, corp B3, sala 9
- ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
- ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047
- ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, sala 6001
- ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
- ora 13:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – etaj 7, sala 7029
- ora 13:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse
- ora 14:30 – Comisia pentru mediu – corp e3, etaj 2, sala 323
* Senatorul Cristian Sorin Dumitrescu, președintele Comisiei pentru politică externă are o întrevedere cu Ilir Tepelena, ambasadorul Republicii Albania în România – ora 13:30, la Cabinet
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţa în plen
* ora 11:30 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 12:00 – vot final
* ora 15:00 – activitate în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
- Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
- Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, corp b4, etaj 1
- ora 12:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
- ora 12:30 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala P1, camera 29
- ora 12:30 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, corp B4, et. PM
- ora 13:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
- ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
- ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113 etaj 4
- ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala comisiei
- ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115, etaj 6
- ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
- ora 15:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala etaj 7, cam. 7077
* Conferinţă-reper pe tema producţiei sustenabile de hrană şi a risipei alimentare „Eat Smart”, al treilea eveniment din seria de Conferinţe Green Report din 2017, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului – la Apollo 111, Palatul Universul, Str. Actor Ion Brezoianu nr. 23-25. Participă ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Graţiela Gavrilescu; ministrul agriculturii şi dezvoltării durabile, Petre Daea; secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Vişan; reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai societăţii civile, precum şi ai mediului de afaceri
* Inaugurarea „Săptămânii Diplomaţiei Europene 2017: focus clima” cu proiecţia filmului “The Age of Consequences” (regia Jared P. Scott, 2016), în prezenţa Graţielei Gavrilescu, ministrul mediului, a ambasadoarei Franţei, Michele Ramis, şi al ambasadorului Germaniei, Cord Meier-Klodt – ora 20:00, la Institutul francez, Sala Elvire Popesco
* Are loc dezbaterea pe tema Reformei lui Martin Luther: „500 de ani de reformă profundă a societăţii”, în cadrul expoziţiei retrospective „Moştenirea culturală a Reformei religioase în Transilvania şi Europa de Răsărit” (20 nov. – 4 dec.) organizate de Forumul de Cooperare Bilaterală Romano-German şi Forumul Cultural German pentru Europa de Est – ora 15:00, la Biblioteca Natională a României. La eveniment participă personalităţi precum dr. Johann Schneider, episcop luteran, episcopul regiunii Halle-Wittenberg; Gabriel Horaţiu Decuble, directorul Departamentului de Limbi şi Literaturi Germanice din cadrul Universităţii Bucureşti; Daniel Zikeli, episcop vicar al Bisericii Evanghelice CA din România şi membru al Forumului de Cooperarea Bilaterală Romano-German şi Thomas Sindilariu, Arhiva Bisericii Negre Braşov, reprezentant al Forumului Cultural German pentru Europa de Est. Moderarea va fi asigurată de Radu Preda, teolog, director executiv IICCMER
* Termen în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă. La audieri este aşteptată Ioana Valmar, fosta soţie a lui Tăriceanu
* Conferința naţională „Provocări și soluții în protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – către o abordare națională” organizată de „Salvați Copiii” în parteneriat cu Tribunalul București – ora 9:30, în incinta Tribunalului București, Bd. Unirii nr. 37. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Protecție şi educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate, prin centre de zi”. Participanții la eveniment vor fi: reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Cancelariei Primului Ministru, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratelor Școlare, Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, instanțelor de judecată, Serviciilor Publice de Asistență Socială, școlilor şi ONG-urilor partenere
* „Highlights” – conferinţă de presă „Fujitsu Forum 2017”, despre inovaţii – ora 10:00, la The Institute Café, Str. Ştiribei Vodă nr. 104
* Deschiderea conferinţei internaţionale „Measuring Development in Turbulent Times”, organizată de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) – ora 10:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (28 – 29 nov.). Conferinţa va continua, de la ora 15:00, la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanților nr. 50B
* Fostul campion mondial la şah, Garry Kasparov, va veni în premieră, la București, pentru a participa la conferinţa Profit.ro „Making The Right Moves”, o dezbatere cu antrenorii olimpicilor români: prof. Florin Colceag, prof. Marian Staş şi prof. Mihai Bălună, un panel cu antreprenorii de succes și managerii de top şi o sesiune specială cu Garry Kasparov – ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Calea 13 Septembrie nr. 90
- Profit.ro organizează Gala „Povesti cu Profit… made in Romania” – ora 19:00, la Hotelul JW Marriott, sala Constanţa
* „PSD2. New Business Models” Fintech Banking Summit, un eveniment internaţional la care 30 de experţi în domeniul plăţilor electronice vor discuta despre legislaţie, soluţii tehnice şi modele de business care rezultă în urma implementării noii Directive europene a Serviciilor de Plată (Payment Services Directive – PSD2) – la Institutul Bancar Român. Evenimentul este organizat de NOCASH, deţinătorul şi administratorul platformei de ştiri dedicate exclusiv monitorizării şi promovării plăţilor electronice, www.nocash.info.ro. (28 -29 nov.)
* Buftea, jud. Ilfov: Conferinţa de închidere a Programelor dedicate sectorului cultural şi finanţate prin Granturile SEE 2009 – 2014, organizată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului – ora 9:30, Domeniul Ştirbei
* Timişoara: Evenimentele din cadrul „TAX & FINANCE FORUM 2017” vor aborda cele mai importante aspecte fiscale, prezentate și analizate de experți din cele mai mari companii de consultanță din România – ora 9:00, la Hotel Timișoara
* Masă rotundă cu ocazia lunii internaţionale de luptă împotriva cancerului pulmonar – ora 11:00, la Hotel Novotel
* Măgurele, jud. Ilfov: Evenimentul de prezentare a indicatorilor Parcului Științific Măgurele, proiect pentru concretizarea obiectivelor de dezvoltare regională ale Proiectului extreme light infrastructure – Nuclear Power (ELI-NP) și pentru valorizarea economică a rezultatelor cercetării de pe întreaga platformă Măgurele – ora 10:00, la sala de conferințe de la ELI-NP, Str. Reactorului nr. 30. La eveniment participă membrii Asociației Măgurele Science Park, respectiv Consiliul Județean Ilfov, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei și Primăria Măgurele, conducerile institutelor de cercetare și ale universităților din România, reprezentanți ai Academiei Române, dar și ai organismelor internaționale și naționale din domeniile bancar, de afaceri, IT, precum și firme interesate de participarea în acest proiect
* Toulouse, Franța: În perioada 28 – 30 noiembrie, are loc Conferința „Big Data from Space (BiDS’17)”, ediția a III-a, din seria de evenimente BiDS. Obiectivul acestei conferințe este să reunească cercetătorii, inginerii, utilizatorii și furnizorii de infrastructură și servicii interesați de ”big data” în domeniul spațial. Conferința BiDS’17 este organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA), Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene și Centrul pentru Sateliți al Uniunii Europene (SatCen), iar Centrul Național de Studii Spațiale (CNES) va fi gazda evenimentului. Dr. ing. Corina Văduva de la Universitatea Politehnica din București face parte din comitetul de program
* Asociaţia Istoria Artei organizează în parteneriat cu Casa de cultură „Friedrich Schiller” evenimentul „Arhitectura neoromânească, promotoarea Marii Uniri”, susţinut de dr. arh. Ruxandra Nemţeanu, conferenţiar universitar, expert în domeniul monumentelor istorice şi autor al volumului „Vilă în stil neoromânesc” (2014) – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr.15
* Lisabona: Sala tezaurului Muzeului Național de Arheologie din Lisabona va găzdui expoziția „Aurul antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic” (28 nov. – 22 apr.). Pusă sub înaltul patronaj al președinților României, Klaus Iohannis, și Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, manifestarea este organizată de Muzeul Național de Istorie a României din București în parteneriat cu Muzeul Național de Arheologie din Lisabona, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român din Lisabona. Expoziția propune vizionarea în paralel a pieselor celor mai de preț ale arheologiei portugheze și a unei selecții de douăzeci și una de piese iconice provenite din tezaurul Muzeului Național de Istorie a României, fiind fructul unei inițiative culturale fără precedent, menite să ilustreze faptul că cele două țări, nu sunt unite doar prin moștenirea latină comună ci și prin circulația ideilor și formelor artistice în Europa pre romană și în spațiul cultural al Imperiului Roman
Evenimente dedicate Zilei Naţionale a României:
* Chişinău: Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează un concert vocal-simfonic dedicat Zilei Naționale a României (1 dec.) – ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”. Evenimentul va fi susţinut de: Cristina Mândrean (soprano), Oxana Rudchina (mezzo-soprano), Alexandru Vinocurov (tenor), Veaceslav Buza (bas), Capela Corală Academică „Doina”, dirijată de Ilona Stepan şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici” sub bagheta dirijorului Mihai Agafiţa. Invitat special: violonistul Francesco Ionaşcu
* Grecia: De la ora 19:00, la Universitatea Makedonia din Salonic, cu prilejul Zilei Naționale a României (1 dec.), Ioan Cristescu și Dan Lungu vor prezenta Muzeul Național al Literaturii Române din București și Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, în cadrul evenimentului „Muzeele Literaturii Române, exemple de memorare a culturii naționale”. Elena Monica Voudouris va susține prelegerea „Lectura din Descriptio Moldaviae, de Dimitrie Cantemir”
* Luxemburg: Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Bruxelles sărbătoresc Ziua Naţională a României (1 dec.) printr-un concert omagial dedicat legendarei Maria Tănase, în interpretarea solistei Oana Cătălina Chiţu şi a ansamblului ei – ora 18:00, la Abaţia Neumünster din Luxemburg, Rue Münster nr. 28. Concertul „Divine: Omagiu Maria Tănase” va fi urmat de o recepţie
* Proiecția de presă a lungmetrajului „Marița”, în regia lui Cristi Iftime – ora 10:30, la Cinema „Elvire Popesco”, Bd. Dacia nr. 77
* În cadrul seriei de evenimente culturale grupate sub egida „Lunii Culturii Japoneze”, organizate de Ambasada Japoniei în România în luna noiembrie, are loc deschiderea Centrului Cultural Nobori, cu demonstrații și ateliere de Aikido, Kenjutsu, Sushi, Origami, Shodo – ora 11:00, Str. Morilor nr. 51
* Conferinţă „Classical & Pop Streets”, în cadrul proiectului „Despre muzică” – ora 14:30, la Muzeul Național „George Enescu”, Calea Victoriei nr. 141. Prezintă Cristian Marica, realizator la Radio România Cultural
* Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiția cu public în avanpremieră a spectacolului de teatru radiofonic „Taximetrist de noapte la New York” de Mircea M. Ionescu, adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu, regia artistică: Gavriil Pinte – ora 16:00, la Barul Hotelului Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40
* De la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, în saloanele Muzeului din Strada Londra nr. 39, are loc un nou concert din cadrul stagiunii „Cartografii sonore”, prin prezentarea uneia dintre cele mai valoroase hărţi aflate în patrimoniul muzeului: teritoriile Turciei în Europa. Harta prezentată de Marian Coman, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a fost realizată de cartograful John Senex şi publicată în anul 1714. În partea a doua a evenimentului concertează Angela Sindeli – soprană şi Tudor Niculescu Mizil – chitară, cu un program inspirat de povestea hărţii prezentate. Vor fi interpretate lucrări de Claudio Monteverdi, Manuel de Falla, Federico García Lorca, Anton Pann. La final de eveniment va avea loc o degustare de vinuri dintr-una din regiunile descrise de hartă
* Spectacolul „Să se ridice ţara” susţinut de Dan Puric şi Nicolae Furdui Iancu – ora 19:00, la Sala Palatului
* Premiera piesei „Regele moare” de Eugène Ionesco – ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti
* Pe 1 decembrie 2017, Teatrul LUNI împlineşte 20 de ani şi propune publicului, între 28 noiembrie şi 3 decembrie, o serie de spectacole noi sau vechi şi reinventate, cu artişti din generaţii diferite ale teatrului românesc contemporan. Programul aniversar va debuta astăzi cu spectacolul muzical coordonat de Mihaela Rădescu și Radu Apostol: „Piazzolla 21g”, după texte de Jorge Luis Borges, Laura Esquivel şi Alain de Botton – ora 20:00, la Green Hours jazz-cafe, Calea Victoriei nr. 120
* Chiuza, jud. Bistrița-Năsăud: Lansarea filmului documentar „Mari Clasici: Liviu Rebreanu”, eveniment organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Centru Cultural Liviu Rebreanu Chiuza pentru a marca 132 de ani de la naşterea romancierului Liviu Rebreanu – ora 14:00, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu Chiuza
* Cluj – Napoca: Asociația Fala Português! în colaborare cu Arte Institute din New York, cu sprijinul Institutului Francez din România și al Institutului Camões pentru Cooperare și Limbă Portugheză prezintă festivalul de film de scurtmetraj „NY Portuguese Short Film Festival”, care promovează cinematografia portugheză și noua generație de regizori portughezi – ora 20:00, la Cinema Victoria
* Sibiu: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu organizează cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, care se deschide cu spectacolul: „Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri”, susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” – ora 19:00, la Sala Polivalentă „Transilvania” (28 nov. – 1 dec.)
* Sibiu: Are loc un nou concert în cadrul turneului de lansare a CD-ului „Twenty Shades of Music”, ai cărui protagonişti sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 19:00, la Filarmonica de Stat. Organizatori: Asociaţia Culturală Kitharalogos, E-Media. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Polonia: Institutul Cultural Român de la Varșovia va fi în acest an partenerul Festivalului Internațional Puls Literatury (Pulsul Literaturii) de la Łódź, în cadrul căruia va organiza o suită de evenimente dedicate literaturii române. Programul zilei:
- întâlnirea-dezbatere cu titlul „Emil Cioran/în afara sistemului”, la care vor participa eseistul, istoricul literar și traducătorul lui Cioran, Marek Bieńczyk, poetul Krzysztof Siwczyk, filosoful Krzysztof Matuszewski, profesor la Institutul de Filosofie al Universității Łódź. Dezbaterea va fi moderată de Zuzanna Markiewicz, traducător și cadru didactic al aceluiași Institut de Filosofie;
- întâlnirea cu Varujan Vosganian, laureat al Premiului Europei Centrale ANGELUS 2016, moderată de unul dintre cei mai cunoscuți critici și jurnaliști literari polonezi, Justyna Sobolewska;
- prezentarea și discuția despre „Avangarda poetică românească”, cu accent pe scrierile lui Gellu Naum (Vasco da Gamma și alte poheme) și Gherasim Luca (Vampirul pasiv), care urmează să apară anul viitor în Polonia, la Institutul Mikołowski. La eveniment vor lua parte poetul și traducătorul Jakub Kornhauser, autorul traducerii din limba română în limba polonă a celor două volume, și poetul și scenaristul Maciej Melecki, redactorul revistei culturale „Arkadia”
* România se alătura în 2017 mişcării internaţionale Giving Tuesday şi sărbătoreşte astăzi, alături de alte 100 de ţări, ziua mondială a faptelor bune. Giving Tuesday a generat în 2016 donaţii online de peste 177 milioane de dolari cu implicarea organizaţiilor, companiilor, instituţiilor şi oamenilor de bine. Prin numirea Asociaţiei Envision ca promotor al mişcării la nivel naţional, România devine a unsprezecea ţară europeană în care oamenii sunt invitaţi să facă gesturi de bine. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* * * * *
– Hanoi: Vizita preşedintelui polonez, Andrzej Duda, în Vietnam (28 – 30 nov.)
– Nairobi, Kenia: Ceremonia de învestire a preşedintelui Uhuru Kenyatta, reales în 26 octombrie, pentru un mandat de cinci ani
– Ouagadougou, Burkina Faso: Vizita primului ministru francez, Edouard Philippe
– Hyderabad, India: Ivanka Trump, consilier al preşedintelui SUA Donald Trump, participă la un summit privind antreprenoriatul
– Geneva: Are loc o nouă rundă de convorbiri pe tema Siriei, sub egida ONU, în încercarea de a pune capăt războiului
– Cosmodromul Vostochny, Rusia: Decolarea unei rachete Soyouz, a doua lansare de la inaugurarea noului cosmodrom rus, în 2016
– New York: Anunţarea nominalizărilor la Premiile Grammy
Miercuri, 29 noiembrie
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente
- ora 11:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse
– Camera Deputaţilor
* Activitate în Comisiile Parlamentare
* Gala PatriotFest, concurs național de inovare având ca obiectiv o mai bună pregătire a securității naționale pentru provocările viitoare prin atragerea resurselor de inovare românești, organizat de MApN, MAI, SRI, STS şi SPP, în parteneriat cu asociația New Strategy Center
* Are loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu: „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură”, apărut în ediţie ilustrată, la editura Polirom – ora 17:00, la Colegiul Noua Europă, Str. Plantelor nr. 21. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Alături de autor vor participa Laura Grünberg, Vintilă Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Răzvan Voncu. Pentru acest volum, Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat lui Andrei Oişteanu Premiul „Scriitorii anului 2016”
* În cadrul seriei de evenimente culturale grupate sub egida „Lunii Culturii Japoneze”, organizate de Ambasada Japoniei în România în luna noiembrie, are loc conferința: „Chanoyu și Zen. Influența budismului Zen în formarea spațiului spiritual al Ceremoniei Japoneze a Ceaiului”, susținută de maestrul de Chadō Gabriel Sōga Căciulă – ora 19:00, la Centrul Seeds for Hapiness, sala Happy, Str. Fabrica de Chibrituri nr. 16
* Are loc vernisajul expoziţiei „Allegro Molto Lento”, în prezenţa artiştilor Joao Tabarra şi Andrei Ujică – ora 19:00, la Galeria de artă a Centrului Ceh, Future Museum, Str. Ion Ghica nr. 11. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Braşov: Are loc un nou concert în cadrul turneului de lansare a CD-ului „Twenty Shades of Music”, ai cărui protagonişti sunt flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 19:00, la Filarmonica Braşov, Sala Patria. Organizatori: Asociaţia Culturală Kitharalogos, E-Media. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* New York: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României (1 dec.), ICR New York organizează un recital susținut de soprana Andreea Soare, solistă a Operei Naționale din Paris, acompaniată la pian de Yoan Hereau – la Weill Recital Hall – Carnegie Hall
* * * * *
– Minsk: Vizita preşedintelui kazakh, Nursultan Nazarbayev, în Republica Belarus (29 – 30 nov.)
– Helsinki: Vizita prinţului William, duce de Cambridge, în cadrul căreia va fi primit de preşedintele finlandez, Sauli Niinisto (29 – 30 nov.)
– Abidjan, Coasta de Fildeş: Cel de-al V-lea Summit UE – Africa (29 – 30 nov.)
Joi, 30 noiembrie
* Centrul Local Baden-Powell, din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României, organizează o activitate dedicată Zilei Naționale a României – ora 13:00, la Mormântului Ostașului Necunoscut, în Parcul Carol I
* Conferință de presă prilejuită de deschiderea Târgului „Poveste de Crăciun” la Opera Comică pentru Copii (OCC). În cadrul evenimentului va fi tras la sorți câștigătorul concursului „Două Nopți la Veneția” – ora 11:00, în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16
* Viena: Cu ocazia Zilei Naţionale a României (1 dec.), Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” concertează alături de pianista Alexandra Dariescu – ora 19:30, în sală de concerte Musikverein
* Opera Comică pentru Copii deschide Târgul „Poveste de Crăciun” și cel mai mare pationar dedicat exclusiv copiilor – în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16. Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis zilnic până în data de 31 decembrie, în weekend de la 11:00 la 21:00 și în timpul săptămânii între orele 16:00 – 21:00
* * * * *
– Geneva: Consiliul pentru drepturile omului organizează Forumul privind problemele minorităților, cea de-a 10-a sesiune (30 nov.- 1 dec.)
– Dacca: Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc, în Bangladesh (30 nov. – 2 dec.)
Vineri, 1 decembrie
* Suceava: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni relansează proiectul „Basm românesc”, a doua ediție. Primul paragraf din basm va fi scris de elevii Asociației Proiect Pro Europa din Suceava, apoi, pe rând, fiecare școală înscrisă va adăuga un paragraf, pentru ca forma finală să prindă contur într-o ediție tipărită pe data de 1 decembrie 2018, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri
– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 dec.):
* Bucureşti: Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa, începând cu ora 11:00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti
* Timişoara: Dimineaţa, în faţa Palatului Administrativ vor defila militari, poliţişti, pompieri şi jandarmi, dar şi mijloace auto militare. De la ora 19:00 se va deschide Târgul de Crăciun. Primarul Nicolae Robu va porni iluminatul festiv de sărbători, în acordurile fanfarei Big Band
* Veneţia: Expoziţia fotodocumentară „Românii şi Marele Război” se va deschide astăzi, de la ora 17:00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României (1 dec.), la Scuola Grande di San Marco din Veneţia. La eveniment, moderat de directorul Muzeelor Scuola Grande di San Marco, Mario Po’, vor lua cuvântul consulul general al României la Trieste, Cosmin Victor Lotreanu, directorul adjunct al IRCCU de la Veneţia, prof. Cristian Luca, şi Giuseppe Dal Ben, director General al Azienda Ulss 3 Serenissima. Vernisajul va fi urmat de concertul extraordinar „Lipatti 100”, având-o ca protagonistă pe tânăra violonistă Mălina Ciobanu, acompaniată la pian de Matteo Andri
* Concert susţinut de Smiley – ora 23:45, la Berăria H
* Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională
* Craiova: Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional „Adrian Păunescu” începe cu concertul „Remember Cenaclul Flacara” – ora 18:00, în Piața Mihai Viteazul. Participă: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Vasile Seicaru, George Nicolescu, Emeric Imre, Cristian Buică, Magda Pușkaș + Rareș Suciu, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Cristian Buică, Mădălina Amon, Generația Folk, Andrei Păunescu și trupa Totuși… (1 – 3 dec.)
* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul devine din acest an partenerul unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Istanbul: concertele „Akbank Sanat World Music Days”, ediţia a III-a
* Turcia: În perioada 1-14 decembrie, în patru oraşe turceşti, Istanbul, Ankara, Giresun şi Kars va avea loc cea de-a VII-a ediţie a festivalului „Human Rights Film Days”. Evenimentul, dedicat drepturilor omului, este organizat anual de Delegaţia UE în Turcia în parteneriat cu ambasadele, consulatele şi institutele culturale din ţările membre UE în Republica Turcia, şi clusterul EUNIC Turcia
* Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul de Crăciun, între 1 – 27 decembrie, în Piața Constituției, unde muzica, tradițiile și meșteșugurile specifice românești vor anima centrul orașului – în intervalul orar 10:00 – 22:00. Din program:
- Casa lui Moș Crăciun poate fi vizitată începând cu 1 Decembrie până in seara de Ajun, între 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00
- „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”, acesta este mesajul pentru toți cei care vor să ajute copiii aflați în dificultate. Perioada de desfășurare este 1 – 20 Decembrie, iar punctul de donare se află la intrarea în Casa lui Moș Crăciun
* * * * *
– Argentina preia de la Germania preşedinţia anuală a G20
– Moscova: Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale 2018 din Rusia – la Palatul Congreselor de la Kremlin. Rusia va găzdui Cupa Mondială de fotbal în perioada 14 iunie – 15 iulie 2018, meciurile urmând să se dispute pe 12 stadioane aflate în 11 oraşe din vestul ţării
Sâmbătă, 2 decembrie
* Premiera lunii decembrie la Opera Comică pentru Copii este spectacolul de teatru „Onix și Barton”, în regia Anei Crăciun-Lambru – ora 10:00, la Sala UnderGrant (2 și 3 dec.)
* Primăria Capitalei prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul de Crăciun, între 1 – 27 decembrie, în Piața Constituției. Casa lui Moș Crăciun poate fi vizitată începând cu 1 Decembrie până în seara de Ajun, între 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00. Cei mici sunt invitați să își dezvolte creativitatea la atelierele gratuite organizate în Casa lui Moș Crăciun, în zilele de 2,3, 9 și 10 decembrie
* * * * *
Duminică, 3 decembrie
* Compania „St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov’’ prezintă spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci”, muzica: P.I.Ceaikovski – ora 20:00, la Sala Palatului
* Istanbul: Cu prilejul Zilei Naționale a României grupul coral Vlahos va susţine un concert de colinde bizantine – ora 12:00, la Biserica Ortodoxă Sf. Muceniță Paraschieva
* * * * *
* Cape Town (Le Cap), Africa de Sud: Aniversarea a 50 de ani de la prima grefă de inimă din lume, realizată de prof. Christian Barnard
* * * * *