Comunicat al Departamentului de Stat al Statelor Unite

Departamentul de Stat al Statelor Unite a publicat, ieri, pe site-ul instituţiei o declaraţie oficială în care îşi exprimă preocuparea pentru faptul că Parlamentul României are în vedere o legislaţie care, în opinia responsabililor americani, ar afecta lupta împotriva corupţiei şi ar putea slăbi independenţa judiciară în ţara noastră. Departamentul de Stat apreciază că această legislaţie, propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani, de a construi instituţii judiciare puternice, protejate de intervenţia politică. „Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat, transmis de purtătorul de cuvânt al acestei instituţii./lalexandrescu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie)