Orchestra Națională Radio celebrează Ziua Națională a României, vineri, 1 decembrie, printr-un concert extraordinar la Sala Radio!
Rapsodia română nr. 1 de George Enescu va fi interpretată în deschiderea programului, iar invitații serii sunt două nume de rezonanță ale scenei muzicale naționale: dirijorul Vlad Conta și pianistul Viniciu Moroianu. Pe afișul serii se vor afla și Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de R. Schumann și Simfonia nr. 7 în la major, op. 92, de L. van Beethoven.
Dirijor principal al orchestrei Operei Naționale din București din 2001, Vlad Conta are un vast repertoriu de operă și balet, dar și din zona vocal-simfonică, și a colaborat, de-a lungul carierei, ca dirijor invitat, cu orchestre de primă mărime din Europa și Statele Unite. Cu aproape 1000 de apariții scenice în concerte și recitaluri în România și peste hotare, pianistul Viniciu Moroianu are în palmares numeroase premii și distincții la concursuri naționale și internaționale de pian și este profesor la Catedra de Pian a Universității Naționale de Muzică din București.
Cu prilejul concertului, Editura Casa Radio va organiza două momente de factură specială: lansarea albumului Dinu Lipatti – Compozitor și o sesiune de autografe Viniciu Moroianu.
Albumul Dinu Lipatti – Compozitor este un omagiu adus marelui muzician român de la a cărui naştere s-au împlinit, în martie 2017, 100 de ani, cel pe care Paul Dukas îl numea „al doilea Enescu”. Compact-discul cuprinde patru lucrări reprezentative din creaţia lui Dinu Lipatti, primele două – datate 1943 – avându-l ca interpret chiar pe autor: este vorba de Sonatina pentru mâna stângă şi Concertino în stil clasic, a doua înregistrare fiind realizată de Lipatti în compania Orchestrei de Cameră din Berlin, condusă de Hans von Benda. Albumul mai cuprinde Fantezia pentru pian solo (interpretată de Viniciu Moroianu) şi Suita simfonică Şătrarii (în varianta Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Horia Andreescu). Lansarea albumului va avea loc în foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului, cu participarea pianistului Viniciu Moroianu şi a muzicologilor Monica Isăcescu şi Ştefan Costache, realizatori Radio România Muzical, autorii prezentării albumului. Al doilea moment consacrat albumului Dinu Lipatti – Compozitor va avea loc la finalul serii, când pianistul Viniciu Moroianu va veni alături de spectatori, în foaierul central al Sălii Radio, pentru a acorda o sesiune de autografe pe acest album de referinţă.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.
Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.
Biografii
Vlad Conta
Vlad Conta a studiat pianul şi dirijatul la Conservatorul din Geneva, la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia) şi Universitatea Mozarteum din Salzburg (Austria) cu maeştri reputaţi, ca Louis Hiltbrand, Carlo Zecchi şi Franco Ferrara. Între anii 1983 şi 1985 a fost maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva, iar între 1985 şi 1989 afost şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia). Între 1989-1993, Vlad Conta a fost prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino, Italia, iar între 1989 şi 1997 a fost director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada).
Vlad Conta este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din 2001, iar alături de repertoriul de operă şi balet, Vlad Conta deţine un vast repertoriu simfonic şi vocal-simfonic, desfăşurând totodată o carieră internaţională ca dirijor invitat la National Symphony Orchestra din Washington, Philharmonia Orchestra din Londra, Orchestra Naţională Rusă din Moscova, Orchestra Sinfonica Nazionale (Torino), al Operei de Stat din Hamburg, Jerusalem Symphony Orchestra, al orchestrelor simfonice din Vancouver, Edmonton, Québec (Canada), Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre de Chambre de Lausanne, Orchestra della Svizzera Italiana (Elveţia), precum şi al altor orchestre şi teatre din SUA, Franţa, Italia, Irlanda, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
A fost distins cu Medalia de Aur Katia Popova la Festivalul de Muzică de la Plevna (Bulgaria), a obținut cetăţenia de onoare a oraşului Fort Worth (Texas, SUA), a fost distins cu Medalia A 125: Aniversarea Canadei la 125 de ani, pentru merite culturale deosebite și cu Premiul Ludovic Spiess al Forumului Muzical Român (2011). Din anul 2012 Vlad Conta este membru de onoare al Filarmonicii Moldova din Iaşi.
Viniciu Moroianu
Pianistul Viniciu Moroianu are o activitate artistică de aproape o mie de apariții scenice, atât în recitaluri și concerte camerale, cât și ca solist cu orchestra (aproape treizeci de titluri, inclusiv românești). Totodată conduce o clasă de pian, ca profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.
S-a născut în București, în anul 1962, într-o familie de artiști. A manifestat de timpuriu înclinații pentru compoziție și literatură. A absolvit, în orașul natal, cursul de pian liceal cu Marta Paladi și universitar cu Gabriel Amiraș. La acompaniament a fost studentul Suzanei Szorenyi. De asemenea, a studiat armonia cu Doru Popovici și Pascal Bentoiu, precum și dirijatul cu Constantin Bugeanu. Începând din anul 1973 a fost distins cu trei premii întâi în competiții naționale de pian, fiind totodată laureat al concursurilor internaționale de la Paris (Guilde française des artistes solistes, 1979) și București (George Enescu, 1991). A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și Premiul Fundației Dinu Lipatti din București (1992) pentru restituirea și prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Lipatti.
A susținut primul său recital la vârsta de 10 ani, iar patru ani mai târziu a debutat ca solist cu orchestra. Are un repertoriu vast, incluzând prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. Deține două integrale Beethoven: lucrările concertante, la Râmnicu-Vâlcea (2008-2009), și Sonatele pentru pian și vioară, cu Cristina Anghelescu, la Iași și Radio România (2010). Ca partener de lied a colaborat cu artiști precum Eduard Tumagian, Leontina Văduva, George Crăsnaru sau Georgeta Stoleriu.
A participat la festivalurile internaționale George Enescu (opt ediții), Dinu Lipatti (trei ediții), Academia Sighișoara (zece ediții), precum și la Besançon, San José, Graz, Chișinău și Bratislava. A cântat pe scene din Grecia, Elveția, Franța, Italia, Germania, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. A concertat cu toate orchestrele din România, precum și cu ansambluri din Marea Britanie, Austria, Elveția, Republica Moldova și Bulgaria. A fost transmis în direct prin EBU (1995, 2007, 2013) și la Radio Bartok, Budapesta (1995). A apărut ca pianist în programele unor televiziuni din Franța și S.U.A., precum și la BBC. A realizat înregistrări la Radio România și Electrecord (LP Brahms, cu violoncelistul Attila Szekely, 1981; LP Enescu, 1988; CD Enescu, 2011, incluzând două premiere camerale discografice). De asemenea, numele său figurează pe CD-uri editate la Agora, Grecia (1996), Eurostar (2015) și Casa Radio (2017).
A îngrijit ediții princeps ale unor lucrări de Dinu Lipatti și Radu Paladi, la Editura Muzicală și GrafoArt. Este membru fondator al Societății Române Mozart (1991). În anul 2005 a obținut titlul de Doctor în Muzică, cu teza Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti. Între discipolii săi se numără Mihai Ritivoiu, Andrei Licareț, Ana Silvestru, Abel Corban, Maria-Diana Petrache. Din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, în 2017 fiind ales vicepreședinte.
(Biografii preluate)
RADOR (28 noiembrie)