La 6 martie 1945 se instaura guvernul condus de Petru Groza, iar la 19 noiembrie 1946 aveau loc alegerile falsificate, „câştigate” de comunişti. Trupele sovietice erau în ṭară şi aveau să fie până în 1958. Cei care şi-au dat seama că nu mai sunt speranṭe către un mers normal al lucrurilor au părăsit ṭara cât au putut de repede. Arhitectul Nicolae Enescu, născut în Cluj, venit la Bucureşti la Facultatea de Arhitectură, a pierdut această şansă, iar plecarea lui a fost pe drumul celălalt, spre închisoare.
„Cât timp aţi lucrat la Primărie?
Păi, am lucrat până în ‘49, 21 mai, de Sfinṭii Constantin şi Elena când m-au arestat, în noaptea aia, şi am stat arestat, în anchetă, la Ministerul de Interne trei luni jumate şi la Jilava, în celula 22. […]
De ce aţi fost arestat?
Eu bănuiesc că… din întrebările respective – că au fost vreo cinci-şase anchete – [reieşea] că a fost din cauza unei scrisori primite de la prietenul meu Sorin Sonea, doctorul din Canada, care în ‘46 plecase cu bursă de la Institutul Francez, Institutul Cultural Francez, când s-au dat 20 de burse. Primul lot a plecat în octombrie ‘46, lot în care au plecat, mi se pare, şi Monica Lovinescu, sculptorul Vlad, Virgil Ierunca… câţiva diplomaţi, cei care făceau Dreptul – a fost primul lot care a plecat, eu fiind pe locul 14, urmând să plec în ‘47, în aprilie. Am fost insistent întrebat [la anchete] despre acest prieten de-al meu, probabil că el mi-a scris o scrisoare: <De ce nu mai vii, măi băiete? Că aicea sunt, la Paris…> Bănuiesc chestia asta, mai ales că ulterior [după 1990], când m-am înscris în Asociaţia Deţinuţilor Politici, am cerut de la Ministerul de Interne atestarea acestui sejur nedorit, şi care este foarte interesantă de citit. Ministerul de Interne spunea textual: <Fiindcă eraţi sub suspiciunea că vreţi să fugiţi din ţară, cu documente, să le denunţaţi, documente [periculoase] pentru siguranţa statului>. Nu s-a dovedit acest lucru şi am fost eliberat în octombrie, în acelaşi an. Norocul meu a fost că a fost vara. Am plecat în haină şi cămaşă, am stat o vară în condiţiile de închisoare…”
[Interviu de Mariana Conovici, 2003]
