Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive

Valoarea punctului amenzii rutiere va fi plafonată la 145 de lei, pentru a nu genera creşteri excesive, în condiţiile în care de la 1 ianuarie se majorează salariul minim brut pe economie, în funcţie de care se calculează punctul de amendă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a precizat că această măsură va fi prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.

Monica Dajbog: Vă informez că Ministerul Afacerilor Interne a înaintat către Ministerul Finanțelor Publice o propunere de menținere în anul 2018 a punctului amendă la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei. În condițiile în care, conform programului de guvernare, în anii viitori sunt preconizate creșteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu genera creșteri excesive ale cuantumului amenzilor, raportat la veniturile cetățenilor și la gravitatea faptelor. Această măsură va fi propusă pentru adoptare în ședința de guvern. În prezent, cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 și 2900 de lei, iar în cazul contravențiilor aplicate persoanelor juridice, acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.

Realizator: Măsura plafonării punctului de amendă va fi însoţită de acţiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranţei rutiere, a mai anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie