Coreea de Nord a efectuat un nou test cu rachetă balistică

Coreea de Nord a efectuat în această seară un nou test cu rachetă balistică, a anunţat Statul Major sud-corean, citat de agenţia France Presse.
Reporter: Militari sud-coreeni şi americani analizează traiectoria rachetei lansată în această seară de Phenian. Ca reacție la provocarea regimului din Coreea de Nord, armata sud-coreeană a efectuat un exercițiu în care a simulat „un atac balistic de mare precizie”, a comunicat statul major militar de la Seul. La rândul său, premierul nipon a convocat o întrunire de urgenţă. Potrivit postului public de televiziune nipon, care citează Ministerul Apărării, este posibil ca racheta să fi aterizat în zona economică exclusivă a Japoniei. Guvernul japonez era astăzi în stare de alertă după ce a detectat semnale radio care puteau semnifica iminenta lansare a unei rachete. De asemenea, capitala sud-coreeană Seul anunţase astăzi semne de activitate într-o bază nord-coreeană de rachete. Anterior, două surse guvernamentale americane declaraseră că experţi ai Guvernului american cred că Coreea de Nord ar putea efectua un nou test balistic în câteva zile, primul după ce a lansat o rachetă deasupra teritoriului Japoniei, la jumătatea lunii septembrie. După ce a testat aproximativ două sau trei rachete pe lună, începând din aprilie, testele balistice nord-coreene au luat o pauză din septembrie, după lansarea unei rachete ce a trecut peste insula nordică niponă Hokkaido, pe 15 septembrie./eradu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie