Cel mai recent album muzical realizat de Editura Casa Radio este intitulat „Dinu Lipatti – Compozitor”, şi reprezintă un omagiu adus marelui muzician român de la a cărui naştere s-au împlinit 100 de ani, în martie 2017.
Lansarea acestui album consacrat pianistului dar şi compozitorului de mare reprezentativitate pentru cultura românească pe plan internaţional, va avea loc, fericit şi oportun, în cadrul concertului dedicat Zilei Naţionale a României, ce se va desfăşura la Sala Radio, vineri, 01.12.2017.
Compact-discul cuprinde patru lucrări reprezentative din creaţia lui Dinu Lipatti, primele două – datate 1943 – avându-l ca interpret chiar pe autor: este vorba de Sonatina pentru mâna stângă şi Concertino în stil clasic (a doua înregistrare fiind realizată de Lipatti în compania Orchestrei de Cameră din Berlin conduse de Hans von Benda). Celelalte două opusuri ale albumului sunt Fantezia pentru pian solo, cea mai complexă şi mai amplă lucrare dedicată de Lipatti pianului (interpretată de Viniciu Moroianu, artistul care a fost distins cu Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București, în 1992, tocmai pentru restituirea și prezentarea în concert a acestei creaţii) şi Suita simfonică „Şătrarii” (în varianta Orchestrei Naţionale Radio dirijate de Horia Andreescu).
Aşadar, lansarea albumului „Dinu Lipatti – Compozitor” va avea loc în foaierul central al Sălii Radio, în pauza concertului, cu participarea pianistului Viniciu Moroianu şi a muzicologilor Monica Isăcescu şi Ştefan Costache, autorii prezentării albumului, cei care evidenţiau că:
Arta pianistică a lui Dinu Lipatti, deşi l-a consacrat definitiv în universul atemporal al marii muzici, a reprezentat doar unul dintre aspectele gândirii sale creatoare. Nu rareori s-a afirmat că înţelegerea profundă a opusurilor interpretate venea din experienţa de compozitor a lui Lipatti, format sub îndrumarea lui Mihail Jora şi a Nadiei Boulanger. Creaţia sa, ce numără peste 50 de opusuri (parte dintre ele pierdute), trebuie evaluată cantitativ prin raportare la cei doar 33 de ani de viaţă, la o activitatea concertistică intensă, ce nu-i lăsa timpul dorit pentru compoziţie, şi la perioadele de suferinţă, marcate de tratamente medicale dure, dar ineficiente ale ultimilor 7 ani din existenţa sa. În această lumină, lucrările semnate de Dinu Lipatti, arată o preocupare constantă pentru compoziţie, marcată de anumite stadii evolutive (de la influenţele folclorului românesc, la gândirea neoclasică şi cea modernă, rezultată în urma experienţelor sale pariziene şi elveţiene şi sincronizată cu limbajul contemporanilor pe care îi aprecia, precum Bartók sau Stravinski) şi ne întăresc convingerea că acest „al doilea Enescu“ (Paul Dukas) ar fi devenit, în anii maturităţii, un reper al muzicii europene culte.
Apoi, la finalul concertului, pianistul Viniciu Moroianu va reveni alături de spectatori, în foaierul central al Sălii de concerte Radio, pentru a acorda o sesiune de autografe pe acest album de referinţă.