Ministerul de Externe reaminteşte că de la 1 decembrie românii pot călători în Canada fără vize. Acest lucru se poate face pentru şederi de cel mult şase luni, în scop turistic, pe baza oricărui paşaport românesc valabil. În scop turistic se consideră şi vizitarea de familii, cunoştinţe sau pentru prospectarea oportunităţilor de afaceri, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit regimului de vize, cetăţenii români care intenţionează să călătorească pe calea aerului spre Canada, pentru şedere sau tranzit, trebuie să obţină în prealabil o Autorizaţie de călătorie electronică. Pe de altă parte, cetăţenii români care intenţionează să intre în Canada pe cale terestră sau maritică trebuie să deţină doar un paşaport valabil, se mai arată în comunicatul Diplomaţiei de la Bucureşti./ilixandru/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie)