Departamentul de Stat American felicită România cu ocazia Zilei Naţionale. În mesajul transmis, şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, spune că este recunoscător pentru cei 20 de ani de parteneriat strategic cu ţara noastră şi îi felicită pe români în numele Guvernului de la Washington pentru împlinirea a 99 de ani de la crearea statului modern. El felicită România pentru îndeplinirea obligaţiilor din cadrul NATO şi pentru participarea continuă la efortul internaţional de a aduce pace şi stabilitate în Afganistan şi Irak. Statele Unite recunosc România ca un aliat dedicat, angajat faţă de securitatea regională şi globală, relatează corespondenta noastră la Washington, Doina Saiciuc./dursache/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie)