Mesaj din partea SUA de Ziua Naţională a României

România este un exemplu în regiune şi în lume prin angajamentul asumat pentru respectarea drepturilor omului şi eforturile sale privind consolidarea statului de drept, a bunei guvernări şi independenţei justiţiei, afirmă, la Washington, senatorul republican John McCain. Acesta a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a ţării noastre, care a fost citit de ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, în cadrul unei recepţii care a avut loc ieri, la sediul misiunii diplomatice. Şi congresmanul republican Francis Rooney, vicepreşedinte al Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, a apreciat legăturile speciale dintre România şi Statele Unite şi faptul că cele două ţări se sprijină reciproc. De asemenea, adjuncta principală a asistentului secretarului de stat, Elizabeth Millard, a arătat că America rămâne un aliat devotat al României şi a apreciat alocarea, de către ţara noastră, a două procente din produsul intern brut pentru apărare, ne-a transmis corespondentul nostru, Doina Saiciuc./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 decembrie