Primarul general al Capitalei vrea să interzică toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile legislaţiei

Primarul general al Capitalei vrea să interzică, printr-o hotărâre a Consiliului General, toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile legislaţiei în domeniu. Deşi nu a fost nominalizată, compania Uber este vizată de schimbările anunţate de Gabriela Firea, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, COTAR.

Reporter: Cristina Dumitrescu – Primarul Capitalei vrea să interzică toate formele de taximetrie care nu sunt reglementate acum prin lege şi să-i oblige pe operatorii de taxi să aibă o ţinută civilizată, un limbaj adecvat, maşini curate şi să garanteze siguranţa cetăţenilor. Promisiunea a fost făcută de Gabriela Firea reprezentanţilor COTAR care s-au plâns că taximetriştii au parte de concurenţă neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă, spun ei, servicii ilegale de taximetrie. Adică, de exemplu, din partea Uber, companie pe care, însă, Primăria Bucureştiului nu o numeşte explicit în comunicatul său.

Federaţia Operatorilor Români de Transport, FORT, solicită, de asemenea, atât Guvernului, cât şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti să reglementeze urgent transportul desfăşurat prin intermediul platformelor de ridesharing – Black Cab, Uber, Blabla Car şi Taxi Fy. Cei de la Uber România au reacţionat, astăzi, şi au precizat că serviciile oferite de ei sunt diferite de cele de taxi, care au fost definite şi reglementate diferit de taxi, în mai multe ţări din Europa, dar şi în Statele Unite. Pasagerii primesc factura fiscală, iar şoferii care colaborează cu Uber plătesc taxe şi impozite către stat – au dat asigurări reprezentanţii companiei – subliniind că sunt pregătiţi să dialogheze atât cu autorităţile cât şi cu ceilalţi actori din piaţă./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie